Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, intevenţie la Mitropolie!

Mitropolia

Dimensiune font:

| 06-03-2020 12:19

Poliţişti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași și cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Iaşi, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) Iaşi au desfăşurat, joi, o activitate de prevenire la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în baza invitaţiei înaintată de Asociaţia eLiberare privind sesiunea de formare pentru ,,Capacitatea preoţilor în prevenirea, identificarea şi referirea cazurilor de trafic de persoane şi exploatare sexuală".

În cadrul activității, au fost prezentate atribuţiile şi competenţele, pe linie de prevenire, a fiecărei instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, au fost oferite informații utile pentru prevenirea traficului de persoane, a exploatării sexuale și a victimizării minorilor.

Scopul întâlnirii a fost acela de a informa persoanele prezente la activitate despre aspectele legislative referitoare la traficul de persoane.

La activități au participat 80 de preoţi care îşi desfăşoară activitatea la parohiile de pe raza judeţului Iaşi.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:43

Fericire generală după prima probă a Simulării Evaluării Naţionale
21/03/2023 08:15

* pe parcursul a două ore, elevii au trebuit să rezolve cerinţele din două fragmente de text * unul din ele a fost realizarea rezumatului din „Dansul ursului”, de Ioan D.Sirbu, al doilea text a ...

„1984” și „Gaițele”, spectacolele Naționalului ieșean, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău
21/03/2023 08:00

    Teatrul National Iasi nu lipseste nici in acest an de la intalnirea cu publicul de la Chisinău, eveniment cu traditie, desfăsurat in cadrul proiectului „ReUniuni Teatrale”, in prea ...

Echipamente noi pentru Spitalul de Pediatrie din Iași
21/03/2023 07:44

În cadrul proiectului „Combat COVID Iasi – Consolidarea capacitătii unitătilor sanitare din judetul Iasi pentru prevenirea si combaterea COVID-19” s-au achizitionat echipamente medical ...

Zeci de mii de moldovence în programul de depistare a cancerului de col uterin
21/03/2023 07:43

În ultimii doi ani, zeci de mii de femei din Regiunea Nord-Est au fost testate in cadrul proiectului ONCOPREV - „Fii responsabilă de sănătatea ta! Preventie, depistare, diagnostic si tratament pr ...

De patru ori mai mult gunoi pe Aleea Tudor Neculai
20/03/2023 23:59

    Primăria municipiului Iaşi continuă să se confrunte cu un fenoment care a luat amploare. Este vorba de depozitarea deşeului menajer sau a celui provenit din construcţii pe domeniul public. ...

Şapte ani de puşcărie, după un conflict spontan, în care a dat cu maceta
20/03/2023 23:59

 Despre Eduard Benchea din Oţeleni se ştia că e un om aprig la manie, mai ales atunci cand bea peste măsură. În 2018 a fost dat in urmărire internaţională, după ce fusese condamnat la 11 lun ...

Un ieşean a violat un adolescent beat, episodul a fost filmat şi distribuit pe internet
20/03/2023 23:59

Din pricina unui teribilism excesiv, Vlad Constantin Beldiman s-a ales cu cazier, evitand, in ultima clipă, inchisoarea. În noaptea de 29 spre 30 august 2020, tanărul a dat peste un consătean, Robert U ...

Un ieşean s-a ascuns degeaba vreme de 14 ani. Stă în puşcărie pentru o condamnare din 2005
20/03/2023 21:52

 Biografia ieşeanului Paul George Popa e un adevărat subiect de roman, bărbatul a izbutit să se ascundă de autorităţi aproape 15 ani, după ce a primit o extrem de severă condamnare pentru o a doua ...

Zeci de copii din Iași se află în situații de dificultate, în unitățile medicale
20/03/2023 21:42

* in urma evaluărilor făcute, DGASPC Iasi a preluat in sistemul de protectie special un număr de 8 copii Directia Generală de Asistentă Specială pentru Protectia Copilului (DGASPC) Iasi a primit, de la i ...

Comoditate în detrimentul siguranţei
20/03/2023 14:39

Situaţie incredibilă la o grădiniţă din oraş. Este vorba de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 din Tătăraşi, aflată in prezent intr-un amplu proces de consolidare. Firmele angajate de primărie e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei