Bullyingul pune tot mai mult stăpânire pe școlile din Iași

1bullying
1bullying

Dimensiune font:

| 21-11-2021 07:52

 

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport  al Organizației Mondialea Sănătății (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23.

Un studiu făcut de Organizația „Salvați Copiii” a arătat că unul din patru copii din școlile românești este victimă a bullying-ului, în mod repetat.

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Atitudinea nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului, ale cărui instrumente sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială. „Este un proces generat de faptul că există un agresor, victima și cei care asistă impasibil la astfel de situații. Agresorul are așteptări de la victimă, care trebuie să-i îndeplinească anumite cerințe și este încurajat fie de persoana rănită, fie de nepăsarea celor din jur. Victima îl recompensează pe agresor prin faptul că arată semne de intimidare - se retrage, plânge, iar uneori caută suportul celor care asistă”, a spus psihoterapeutul Mirela Dracinschi. Agresorul are un anumit profil – îi place să creeze durere, nu-și poate stăpâni emoțiile, are o problemă cu dominarea sau controlul celorlalți și are reacții ostile chiar atunci când nu se întâmplă nimic.

Cum se pot schimba lucrurile?

 Nu foarte ușor. Victima poate învăța să se apere fie răspunzând asertiv, adică spunând că nu-i place situația în care se află, punând în evidență trăirile sale, încercând să se conecteze emoțional la agresor, fie cerând ajutor la cei din jur sau să obțină ajutor de la adulți. În timp, este important să dezvolte abilitățile unei persoane puternice, care să poată facă față oricărei provocări. „Victimele bullyingului trebuie încurajate să vorbească despre ce au trăit, oricât de dureros ar fi fost. Inclusiv martorii trebuie încurajați să intre în dialog pentru că o astfel de situație se creează într-un proces la care contribuie mai multe persoane. Dacă nu se află într-un moment care să-i pună viața în pericol, victima ar trebui chiar să-și confrunte agresorul”, a continuat Mirela Dracinschi.

Răutatea din școli

În teorie, lucrurile sunt foarte clare, există profile, există terapii, există dialog, însă în viașa de zi cu zi situația se complică foarte mult, dovadă fiind statisticile. Bullying există în mai toate școlile și liceele din România, exprimat sub diferite forme – de la șantajul pentru tema de acasă, pachețelul din pauză până la violență fizică. „Fiul meu a fost victima unui astfel de comportament la școală. Era un grup de elevi care căutau pricină oricui, pe diferite motive. Pe copilul meu l-au umilit periodic până în ziua în care i-au aruncat pachețelul cu mâncare pe jos. Când s-a aplecat să-l ridice, l-au bătut, i-au rupt o mână, iar pentru vindecare a avut nevoie să stea cu aparat gipsat o lună. Am spus și dirigintei, și conducerii școlii, dar nu s-a întâmplat nimic”, a spus Elena Grivu, mama unui adolescent de 13 ani. „Copila mea a suferit enorm în primele clase primare. Am înscris-o la o școală de renume, pentru care am dat multe interviuri, și când colo, ce să vezi? Fetița mea era înlăcrimată mereu și nimeni nu făcea nimic”, a completat Maria Popa tabloul agresiunilor nespuse.

Despre ceea ce nu vorbesc învățătorii și profesorii spun cu glas răspicat copiii. „Bullying? E plin la noi în școală, peste tot. Pe colegul meu l-au umilit la baie, au râs de tunsoarea lui”, a spus Iustin M. „Pe mine mă bate colegul de bancă. Din când în când îmi dă una peste cap și spune că dacă fac la fel, adică îl pocnesc, mă transform în broască țestoasă. E o vorbă de pe net, dar dacă nu ții seama de ea, te faci de râs”, a replicat și Mihai, un elev de 13 ani, din Iași.

Părinții ar trebui să se implice

Ascultându-i pe copii este clar că bullyingul a dobândit dimensiuni foarte mari în școlile din Iași și numai. Dacă cadrele didactice nu i-au atitudine, ce ar trebui să facă părinții? „În primul rând, să fie atenți și prezenți în viața copilului. Din punctul meu de vedere, este un start bun pentru astfel de conflicte. După ce îl va asculta pe copil, ar trebui să afle care este cauza bullyingului și care sunt celelalte părți implicate, dacă este prima dată când se întâmplă sau este repetat. Dacă nu reușește singur să ofere suport emoțional copilului, poate apela la un specialist și împreună pot găsi o soluție să oprească acest fenomen. În cazul în care conflictul este foarte grav și repetat, se sesizează și dirigintele sau învățătorul. În cazul în care nu primește un răspuns, poate discuta amiabil cu celalalt părinte. Probabil că abuzatorul are acasă o situație de conflict fiindcă tot acest fenomen are la bază un fond emoțional toxic”, a spus Eliza Vameșu, mama unei adolescente de 14 ani. Ea este de părere că mutarea copilului la o altă instituție de învățământ nu este o soluție pentru că „nu este bine ca părintele copilului abuzat să susțină starea de victimizare. La o nouă școală poate întâlni același model și de obicei așa se întâmplă. Se repetă până se rezolvă fondul. Părinții copiilor abuzați încurajează, susțin conflictul prin victimizarea exagerată”, a mai spus Eliza Vameșu. Din punctul ei de vedere, greșeala majoră este a profesorilor care sunt martorii acestui fenomen și nu se implică, nu iau măsuri, nu opresc la timp conflictul: „Generalizez, dar profesorul neimplicat este modelul întâlnit în școala românească”.

Greutatea corporală sau banii familiei, motiv de dispreț

Pandemia a mai diminuat acest fenomen, iar profesorii spun că la ei în școli astfel de situații sunt rar prezentate. „La noi în școală nu prea au fost astfel de cazuri, dar am aflat că ar fi o formă de agresiune. La noi, la diriginți, rar ajung astfel de situații, mai ales acum, când suntem într-o perioadă de cursuri online. Eu sunt diriginte la o clasă a V-a și nu am avut oportunitatea de a-i cunoaște foarte bine pe copii. Am fost foarte puțin fizic la școală, interacțiunea nu a fost cea așteptată astfel încât să mă apropii cum aș fi vrut de ei. Poate aceste aceste generații nu se mai confruntă cu bullyingul așa cum îl cunoaștem sau nu a avut timp să se manifeste. Însă, din ceea ce am auzit, în alte școli există o formă de hărțuire a colegilor supraponderali, dar este mai mult un body-shaming. Se râde pe seama copiilor supraponderali, așa cum există și o discriminare între cei care au o situație financiară mai bună și cei care provin din medii mai puțin favorizate. Stând de vorbă astăzi cu o elevă, am aflat că se fac glume asupra unei copile pe care o numesc tocilară și care provine dintr-un mediu social care nu-i permite să afișeze o ținută pe care și-ar dori-o ei în clasă. Din păcate, asta este realitatea, copiii care acordă un interes sporit actului educativ nu sunt mereu văzuți foarte bine de către ceilalți colegi. Și din nou, din păcate, banii fac diferența între copii. Poate nu la acele cote alarmante la care auzeam în anii trecuți, dar totuși există. Există copii care nu-i acceptă în mijlocul lor pe cei care care nu au aceeași condiție financiară sau socială”, a punctat prof. Dana Anghelescu, profesor de Limba și literatura română la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iași.

„IMPACT-STOP Bullying!”

În timp ce părinții se plâng, copiii suferă, iar educatorii par insensibil, mediul ONG a luat taurul de coarne, așa cum a făcut Asociația ROR când a lansat, în 2018, campania „IMPACT-STOP Bullying!”. Cu o echipă formată din psiholog și psihoterapeut, polițist, avocat și jurnalist, fiecare având un rol important în desfășurarea activităților, asociația a fost prezentă atât în unitățile de învățământ din Iași, cât și în cele din județ. Până în prezent au fost informați și consiliați peste 7.000 de elevi și peste 700 de profesori. „Confidențialitatea fiecărei activități a făcut ca deschiderea elevilor și profesorilor la aceste întâlniri să aibă o dinamică extraordinară și un feedback foarte bun, motivându-ne să mergem mai departe. Aș aminti de cyberbullying întâlnit în mediul on line, care un impact negativ asupra vieții copiilor și este prezent la un clik distanță de fiecare dintre noi. După aceste întâlniri, elevii și profesorii au făcut ateliere sau workshopuri având ca subiect bullying-ul. Am primit desene și mesaje care evidențiază tipurile de agresiune, mesaje antibullying și metode pentru a diminua fenomenul. A fost o campanie plină de emoții, cu povești de viață, cu amintiri de neuitat și cu planuri constructive”, a spus psihologul Roxana Oana Rotaru, președintele Asociației ROR.

Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Victima se află într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata, nu se poate apăra și este neputincioasă.

Maura ANGHEL

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei