Calvarul din Bucium va lua sfârșit pe 11 septembrie
Dimensiune font:
În Bucium se lucrează pe trei tronsoane * lucrările sunt în grafic, iar contructorul a reiterat faptul că pe 11 septembrie vor fi finalizate toate lucrările care afectează partea carosabilă a șoselei Bucium
Compania Conest își propune să finalizeze pe 11 septembrie lucrările care afectează partea carosabilă a șoselei Bucium, după ce opinia publică s-a arătat iritată de disconfortul generat de acest şantier. „Ne propunem ca până la data de 11 septembrie 2021 să finalizam tronsonul din carosabil care afectează zona Bucium. Conest și-a respectat fiecare promisiune făcută ieșenilor. Am finalizat multe lucrări publice înainte de termen și la standarde europene indiferent de costuri. Am urmărit cu atenție disconfortul creat prin introducerea unor restricții de circulație în zonă, am citit mesajele ieșenilor și am preluat apelul consilierului local Răzvan Timofciuc, unul dintre cei mai activi consilieri locali pe problemele orașului în spațiul public”, se arată într-o postare a celor de la Conest.
Între timp, lucrările au avansat după ce constructorul a mobilizat 40-50 de municitori în fiecare zi. Pe tronsonul cuprins între Spitalul Socola și Hotel Bellaria, aceştia au finalizat de montat țeava de termoficare, iar săptămâna trceută au fost realizate probele de presiune pe tot tronsonul de 220 metri liniari. Urmează finalizarea mansonării în zona sudurilor și apoi închiderea șanțurilor și asfaltarea. Şi pe tronsoanele de 325 metri liniari cupris între Hotel Bellaria și intersecția cu str. Vişani, respectiv 145 metri liniari, cuprins
între Str. Vişani şi Hotel Pleiada au început probele de presiune. La fel, aici trebuie finalizată mansonarea în zona sudurilor și apoi închiderea șanțurilor și asfaltarea. Lucian STATE
Adauga comentariul tau