Cele mai frumoase trasee ale Moldovei

index

Dimensiune font:

| 22-02-2023 14:17

Imediat ce cobori în Gara din Vatra Dornei te învăluie nu doar mirosul de brad şi răcoarea muntelui, dar şi o linişte greu de explicat pentru o aşezare urbană. Aproape că nici nu auzi sforăitul gaterului din apropiere, nici motoarele maşinilor ce trec în grabă. Te bucuri doar de linişte şi de gândul întâlnirii cu Viorela Cătălina şi Clubul Doamnelor de Munte.

Bucovineancă adoptată, Viorela a lăsat Iaşul în urmă cu vreo zece ani, când a decis să-şi fie propriul stăpân. A avut o carieră frumoasă ca şi conservator în domeniul muzeal, apoi a învăţat tainele managementului şi marketingului în sectorul dur al asigurărilor. La un moment dat a tras linie şi a spus „Gata”. „Nu m-am încadrat tiparelor de serviciu şi programului impus şi am ales calea propriului şef şi angajat pe drumul muntelui. Cu ceva economii, cu multă muncă şi cu o dorinţă imensă de libertate am deschis Cabana de Vis, aşa cum este cunoscută Pensiunea Cătălina. Şi nu a fost uşor, ca să răspund unei întrebări nerostite, dar a meritat fiecare secundă”, am aflat de la Viorela.

Cumva, ea a schimbat o aventură urbană cu o alta – a lăsat în urmă Iaşul zgomotos pentru o aşezare cochetă de munte, unde încă te mai bucuri de aer curat şi poţi găsi tihna în care să-ţi asculţi gândurile şi să-ţi linişteşti sufletul. Viorela este un cabanier atipic – ea îşi însoţeşte mereu turiştii, promovează traseele şi le arată toate frumuseţile zonei. „Profilul turistului s-a schimbat mult şi puţini sunt cei care mai doresc doar să se plimbe, să stea pe o bancă din Parcul Central şi să se joace cu veveriţele. Oamenii au nevoie de mereu de ceva nou. Cer lucruri noi, trăiri pe care să le transforme cu uşurinţă în amintiri şi am ales să petrec alături de ei, atunci când mi-au cerut, o parte din vacanţa lor”, a mai spus Viorela. Şi pentru că varietatea este cuvântul de ordine, ea a înfiinţat, în urmă cu trei ani, şi Clubul Doamnelor de Munte, atrasă de ideea coagulării unui grup care să arate frumuseţile Bucovinei. Atentă la toate sugestiile venite de la cei din jur, a organizat sesiuni gastronomice, tabere de sănătate şi frumuseţe, seri distractive, concursuri fel de fel, degustări de vin şi de alte bunătăţi pe care le prepară cu mâna ei. Vin şi mulţi copii în tabără şi se bucură să facă diferite lucruri împreună: „Gătim, mergem la călărit, ne jucăm mult. Aşa a venit şi ideea clubului. Într-o seară, stăteam la poveşti cu nişte prieteni. Ei au spus «Ce bine ar fi dacă ar exista un loc unde să ne întâlnim periodic, să venim de prin locurile unde stăm şi muncim şi să ne simţim bine». «Cât de greu ar fi?», m-am întrebat, şi ne-am apucat de lucru. Şi pentru că femeile sunt mai sensibile, am spus să fie Clubul Doamnelor de Munte”. Grupul are deja sute de membri şi din Vatra Dornei, dar şi din Suceava, Iaşi, Bucureşti, Călăraşi, Constanţa. Practic, din toată ţara. Se întâlnesc periodic, la cererea lor, şi organizează diferite acţiuni. Uneori li se alătură şi salvamontiştii, care se bucură de câteva ore petrecute lângă oameni care iubesc muntele la fel de mult ca şi ei. Unul dintre salvamontişti, Ciprian Streteanu, cunoscut pentru ascensiunile sale pe Aconcagua, îi însoţeşte pe cei care vor să facă escaladă.

Călător prin Bucovina

De la nicio întâlnire nu lipsesc drumeţiile, făcute pe cele mai frumoase trasee din zonă către Vârful Ouşorul, Giumalău, Pietrosul Bistriţei, munţii Călimani, cu celebra rezervaţie naturală 12 Apostoli, lacul Iezer, lacul fără fund şi drumul Mariei Tereza, promovarea zonei fiind unul dintre scopurile principale ale Clubului Doamnelor de Munte. De multe ori urcă şi la Mănăstirea Piatra Tăieturii, care se află la cea mai mare altitudine din Bucovina (1.790 metri – n.a.). Au mers împreună la Muzeul Ouălor de la Ciocăneşti, la toate lăcaşurile de cult din zonă, la şezători. „Cu turiştii am făcut de foarte multe ori turul mănăstirilor. Plecăm din Vatra Dornei, ajungem la Moldoviţa, Suceviţa, Putna şi ne întoarcem pe la Mănăstirea Humor şi Voroneţ. Am mers pe TransRarău, prin Chilia şi Cheile Zugrenilor, am ajuns la Mănăstirea Rarău, traversam muntele şi ajungem la Pietrele Doamnei după care coborâm în Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc şi apoi acasă, la tochitură!!!!”, a oferit Viorela câteva trasee parcurse deseori alături de Clubul Doamnelor de Munte. Au fost călătorii şi la Salina Cacica, la ştrandul cu apă sărată şi la Biserica Catolică, unde este cea mai importantă comunitate catolică din zonă, dar şi spre Ardeal la Tihuţa, la Castelul Dracula. Traseele montane sunt parcurse obligatoriu pe jos, iar cele dintre localităţi cu maşina su bicicleta.

Cum să ajungi la cei 12 Apostoli cu bicicleta

Ca să descoperi judeţul Suceava nu ai nevoie decât de o bicicletă, crede Ştefan Macedon Gheorghiţă, cunoscut drept „Artistul”. Împreună cu prietenii săi, tânărul a făcut ceea ce autorităţile locale şi judeţene nici nu au încercat: trasee turistice pentru pasionaţii de ciclism. „Artistul” s-a apucat mai serios de treabă în urmă cu patru ani şi de atunci, de la topirea zăpezii până când ninge din nou, îşi ia bicicleta, rucsacul şi aparatul de fotografiat şi porneşte la drum. Toate descoperirile pe care le face pe traseu, toate locurile frumoase pe care le vede le publică pe site-ul său www.judetulsuceava.ro. Printre traseele cicloturistice pe care le recomandă se află şi 12 Apostoli, care nu este uşor, deci nu ar fi potrivit pentru începători. Traseul are o lungime de 25,3 kilometri, poate fi parcurs în cinci ore pe drumuri asfaltate, pietruite sau de pământ. „Traseul începe în comuna Dorna Candrenilor, la intersecţia drumului european cu drumul asfaltat ce duce în satul Poiana Negri. Urmaţi acest drum pentru câţiva kilometri până ajungeţi la intersecţia cu un drum pietruit ce urcă în stânga, unde este un indicator spre schit. Urmăm acest nou drum şi imediat vom întâlni şi marcajul turistic punct albastru. Pentru a ajunge la Schitul 12 Apostoli trebuie să urmaţi indicatoarele spre schit şi marcajul turistic, cu menţiunea că în ultima parte drumul urcă în serpentine spre golul montan, iar panta este destul de mare”, ne-a spus Ştefan Macedon Gheorghiţă. Artistul a adăugat că „odată ajunşi sus, traseul face stânga pe un drum înierbat chiar înainte de intrarea în curtea aşezământului monahal, trece pe lângă o morişcă de vânt şi ajunge la un popas şi un panou informativ. Aici putem să lăsăm bicicletele şi să mergem până la stâncile 12 Apostoli (trei ore de mers pe jos, dus-întors – n.r.), marcaj punct roşu şi punct albastru”. Ştefan Macedon Gheorghiţă atenţionează că revenind la popas, traseul continuă uşor stânga faţă de direcţia de unde aţi venit când aţi urcat de la schit şi intră în pădure pe un drum de pământ, unde trebuie să întâlniţi marcajul triunghi albastru. Urmărind acest marcaj, veţi ajunge în Sărişor de unde puteţi continua spre Neagra Şarului sau spre Şarul Dornei. Un alt traseu pentru ciclişti recomandat de Artistul este Pojorâta- Fundu Moldovei- Colacu- Botuş- Braniştea- Breaza de Sus- Benia- Moldova Suliţa- Izvoarele Sucevei- Drum forestier Benschi- Pasul Pohoniş- Brodina de Sus-Brodina de Jos- Argel- Râşca- Moldoviţa- Vatra Moldoviţei- Frumosu- Strâmtura- Vama. Gradul de dificultate al traseului este mediu, iar distanţa parcursă este de 111 kilometri pe drumuri pietruite şi asfaltate.

Ceahlăul veşniciei noastre

Dacă preferaţi călătoriile în Neamţ, Ceahlăul este principala destinaţie, lucru demonstrat de miile de turişti care an de an vin în zonă. Cele mai căutate trasee, apreciate inclusiv pentru frumuseţea lor, sunt Durău- Cascada Duruitoarea şi Cabana Dochia sau Izvorul Muntelui- Stânca Dochia- Jgheabul cu Hotar- Cabana Dochia. Mulţi preferă şi Izvorul Muntelui- Poiana Maicilor- platoul Ocolaşul Mic- Cabana Dochia, dar şi Durău-Cabana Fântanele-Toaca-Cabana Dochia şi Izvorul Muntelui-Cabana Dochia. „Au fost primele trasee pe care le-am parcurs în copilărie şi am rămas fascinat de ele. Este fascinant să priveşti lumea de pe platourile înalte şi să ai impresia că poţi atinge norii cu mâna?”, a spus Cătălin Dima, un ieşean îndrăgostit de munte şi de natură.

Drumeţilor nu le trebuie mare lucru în afara unui rucsac în care se află toate cele necesare unui montagnard. Ei se bucură să fie împreună, să adune poveşti de călătorie şi să împărtăşească tuturor din experienţele avute pe munte. Dar poate cel mai mult le place să vorbească despre frumuseţile ascunse ale Moldovei şi despre cum le putem cunoaşte mai bine.

Maura ANGHEL

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei