CJ Iași trimite 4 milioane de lei centrelor de zi din județ
Dimensiune font:
* cea mai mare sumă pe care o va trimite CJ Iași unui centru de zi va ajunge în comuna Lungani, pentru Centrul de zi-copii din comunitatea de romi din satul Zmeu – 563 mii lei
În acest an, 11 unități administrativ teritoriale din județ au solicitat Consiliului Judeţean Iaşi finanțare pentru a continua activitatea în 15 centre de zi. Centrele aparțin de unitățile administratic-teritoriale Aroneanu (Centru de zi pentru copiii din comuna Aroneanu), Ciurea (Centrul de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc „Scufiţa Roşie”, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian”, Centrul de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc „Dumbrava Minunată”, „Centrul de zi Sfântul Nicolae”), Cotnari (Centru de zi „Sf. Parascheva”), Heleşteni (Centru de zi), Ion Neculce (Centru de îngrijire de zi pentru copii Găneşti), Lungani (Centrul de zi-copii din comunitatea de romi din satul Zmeu), Miroslava (Centrul de zi pentru copii Corneşti, Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc), Mogoşeşti (Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc Mogoşeşti), Ruginoasa (Centrul de zi pentru copii aflaţi în dificultate), Tomeşti (Centrul de zi „Sf. Maria”) şi Ţibăneşti (Centru de zi destinat copiilor defavorizaţi).
Conform legii, autoritățile locale care au solicitat finanţare din bugetul judeţului au obligația de asigura finanţarea cu până la 50% din cheltuielile de funcţionare a serviciilor de zi pentru copii, cota-parte şi cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a Consiliului Judeţean.
Pentru finanţarea în acest an a cheltuielilor de funcţionare ale celor 15 centre de zi, cuantumul total este de 7,91 milioane lei, din care 3,95 milioane reprezintă un procent de 50% propus a fi finanţat din bugetul Consiliul Judeţean Iaşi. O decizie în acest sens va fi luată de consilierii județeni, care se vor reuni luni, în ședință de plen.
Cea mai mare sumă pe care o va trimite CJ Iași unui centru de zi va ajunge în comuna Lungani, pentru Centrul de zi-copii din comunitatea de romi din satul Zmeu – 563 mii lei. Pentru cel 4 centre de zi din Ciurea, CJ va aloca 902.000 lei, , Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc din Miroslava va primi 338.000 lei, iar Centru de îngrijire de zi pentru copii Găneşti – 315.000 lei. Cea mai mică sumă va ajunge la Centru de zi destinat copiilor defavorizaţi, din Țibănești – 169.000 lei. Daniel BACIU
Adauga comentariul tau