CJ vrea să facă din Centrul Expoziţional din CUG un pol al petrecerii timpului liber

centru

Dimensiune font:

| 30-05-2024 07:24

* „Administrația județeană dorește să refuncționalizeze Centrul Expozițional Moldova și să dea un sens acestei clădiri, pentru a oferi posibilitatea organizării în acest spațiu a tot ceea ce înseamnă manifestări sociale și culturale și sunt convins că ideea de proiect și de ceea ce dorim să facem acolo va aduce și o efervescență în lumea culturală și socială a Iașului, urmând ca Centrul Expozițional Moldova să devină un adevărat magnet pentru toți cei care vor dori să-și petreacă frumos și eficient timpul liber”, spune Costel Alexe, președintele CJ Iași

În ședința de miercuri, aleșii județului au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Refuncționalizare Centru Expozițional Moldova — în vederea creşterii eficientei energetice”. Potrivit proiectului de hotărâre, prin reproiectarea și reamenajarea spațiilor din cadrul Centrului Expozițional „Moldova” se doreşte reabilitarea, refuncţionalizarea și reabilitarea energetică, cu modificările la spaţiile interioare şi exterioare pentru asigurarea unui cadru optim de desfăşurare a evenimentelor sociale şi cultural-artistice în cadrul acestui obiectiv care în ultimii ani s-a dovedit a fi nefuncțional. „Clădirea Centrului Expozițional Moldova în forma actuală prezintă la interior spaţii ample de expunere ce nu pot fi valorificate corespunzător din cauza dimensiunilor prea mari şi a imposibilităfii găsirii unui scenariu de utilizare integrală. Interiorul are un aspect industrial şi nu dispune de lumina naturală necesară şi nu are o relaţie cu exteriorul din cauza raportului plin-gol în favoarea plinului al perefilor de închidere (exteriori). Din punct de vedere al eficienței energetice, spațiul este necorespunzător. Clădirea nu are suficientă masă termică şi este greu de climatizat, încălzit sau răcit, deoarece spaţiile interioare sunt deschise către spații majore, iar închiderile exterioare sunt realizate din panouri”, se arată în expunerea de motive care a însoțit proiectul de hotărâre.

Valoarea totală a investiției este de 91,25 milioane lei inclusiv TVA, din care 60,47 milioane lei reprezintă valoarea lucrărilor de montaj și construcție, durata estimată de execuție a lucrărilor fiind de 12 luni. „Iașul are în prezent, practic, un mastodont și aici mă refer la Centrul Expozițional Moldova, care la vremea sa a fost proiectat așa cum a fost proiectat, a fost construit așa cum a fost construit, iar astăzi el nu mai respectă nici condițiile și nici, mai ales, normele de funcționare a unui astfel de obiectiv. Administrația județeană dorește să refuncționalizeze Centrul Expozițional Moldova și să dea un sens acestei clădiri, pentru a oferi posibilitatea organizării în acest spațiu a tot ceea ce înseamnă manifestări sociale și culturale și sunt convins că ideea de proiect și de ceea ce dorim să facem acolo va aduce și o efervescență în lumea culturală și socială a Iașului, urmând ca Centrul Expozițional Moldova să devină un adevărat magnet pentru toți cei care vor dori să-și petreacă frumos și eficient timpul liber. În urma refuncționalizării, centrul se va întinde pe o suprafață de circa 11 mii de metri pătrați, cu o parcare care va satisface nevoile de mobilitate ale ieșenilor, sursa de finanțare a proiectului fiind fondurile europene și bani de la bugetul Consiliului Județean”, a afirmat Costel Alexe. Edi MACRI 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Piaţa ieşeană a muncii solicită tot mai mulţi intelectuali
20/06/2024 08:21

* e mare nevoie de arhitecti, economisti, experti in achizitii publice, chimisti, horticultori, programatori de sisteme informatice, veterinari... * şi necalificaţii au destule oferte * scade necesarul de per ...

Iașul, sufocat din cauza traficului. Soluția municipalității: transportul în comun
20/06/2024 08:18

  * „Transportul public rămane cea mai importantă alternativă de mobilitate in orasele mari, atat transportul intern cat si transportul metropolitan. Parcul auto al Romaniei este unul total inade ...

Căminele de pensionari, dotate cu panouri fotovoltaice!
20/06/2024 08:00

Întruniti in sedintă extraordinară de indată, consilierii locali au aprobat, miercuri, in unanimitate, depunerea spre finantare prin programul privind instalarea de panouri fotovoltaice pentru producer ...

Cursul euro a atins 4,976 lei, a doua dată în această lună
20/06/2024 07:22

Presiunea pe leu s-a temperat la jumătatea săptămanii, evolutie asemănătoare cu cea a altor monede din regiune. Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9766 la 4,9763 lei, valoare identică cu cea din 6 iun ...

Trei zile de sex forţat cu soţia egal cinci ani de închisoare!
20/06/2024 07:18

* sătenii i-au băgat tot felul de „fitile”, cum că nevastă-sa l-ar inşela zdravăn cu un coleg de serviciu * intr-o zi, el s-a invoit de la serviciu, convins că-şi va prinde nevasta in fapt * ...

„Cazul Strunga”, închis de DSP
20/06/2024 07:16

* „Avand in vedere că din probele recoltate de la pacienti nu a fost izolat niciun germene patogen, se infirmă diagnosticul de toxiinfecţie alimentară şi evenimentul se clasifică Focar de gastroente ...

Consilierii de probațiune au ieșit, din nou, în stradă!
20/06/2024 07:13

* sindicalistii se plang că, in ciuda faptului că salariile angajatilor din sistemul de probatiune au fost recunoscute atat de către instanţele judecătoreşti, cat si de insusi ministrul Justiţiei, prin O ...

Canicula face ravagii, la Iași!
20/06/2024 07:00

* Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iasi a fost luată cu asalt de sute de pacienti in doar 24 de ore * conform cadrelor medicale, nu mai putin de 350 de persoane au avut ...

Iașul, gazda Campionatului Balcanic de Volei pe Nisip (Under 20)
20/06/2024 06:23

Asociatia Club Sportiv RUDALI Iaşi in parteneriat cu Federatia Balcanică de Volei - Balkan Voleyball Association (BVA) organizează in perioada 1 – 4 august, la Baza Sportivă Brizo din Aroneanu, Campio ...

Stația CTP de la Palatul Culturii va fi mutată
20/06/2024 06:17

Compania de Transport Public (CTP) a inceput amenajarea noii statii de asteptare pentru călători de la Palatul Culturii, pe sensul de mers dinspre Podu Ros spre Targu Cucu. Aceasta va fi mutată in fata celei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei