Controversă în jurul admiterii la liceu pentru elevii Şcolii din spital
Dimensiune font:
După articolul publicat zilele trecute despre elevii bolnavi care pot învaţă în cadrul „Şcolii din spital - UMF Iaşi”, unitate educaţională destinată copiilor şi elevilor a căror stare de sănătate nu le permite frecventarea cursurilor obişnuite, apare o problemă. Absolvenţii de clasa a VIII-a din acest sistem special de educaţie au fost omişi din proiectul de ordin privind admiterea în învăţământul liceal pentru 2026-2027.
Conform legislaţiei aflate în vigoare, elevii internaţi pe termen lung, care urmează cursurile în forma de şcolarizare din spital, au dreptul să fie admişi direct în clasa a IX-a, pe locuri speciale, fără a susţine Evaluarea Naţională. Această prevedere este stipulată explicit în articolul 17 din Metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea Şcolii din spital, aprobată la mijlocul lunii mai a acestui an prin Ordinul nr. 4.026 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Totuşi, documentul aflat acum în dezbatere publică, ce reglementează admiterea pentru anul şcolar 2026-2027, nu menţionează deloc această categorie de elevi între beneficiarii locurilor speciale. Situaţia ridică semne de întrebare, având în vedere că metodologia generală pentru admiterea la liceu ar trebui publicată pentru fiecare generaţie încă de la începutul clasei a VIII-a, iar prevederea privind şcolarizarea în spital ar fi trebuit preluată automat.
În lipsa unor clarificări din partea Ministerului, părinţii şi cadrele didactice rămân în incertitudine, iar elevii vizaţi riscă să fie privaţi de un drept garantat prin ordin ministerial încă din acest an. Laura RADU
Adauga comentariul tau