COVID revine în forță la Iași, în pragul deschiderii școlilor!
Dimensiune font:
* datele medicale arată că, în luna august, au necesitat internare 46 de pacienți, comparativ cu doar 11 în iulie – o creștere de aproape 80% * în prezent, sunt spitalizați în regim continuu 19 pacienți, iar dinamica infectărilor indică o evoluție ascendentă
Odată cu debutul noului an școlar, spitalele din Iași observă o creștere constantă a cazurilor de COVID-19, atât la adulți, cât și la copii. Medicii atrag atenția că, deși nu se poate vorbi despre o situație alarmantă, numărul pacienților care necesită internare este în creștere, iar măsurile de prevenție trebuie respectate cu strictețe.
Datele medicale arată că, în luna august, au necesitat internare 46 de pacienți, comparativ cu doar 11 în iulie – o creștere de aproape 80%. În prezent, sunt spitalizați în regim continuu 19 pacienți, iar dinamica infectărilor indică o evoluție ascendentă. „Nu putem discuta despre o situație alarmantă, iar premisele nu ne duc cu gândul la un scenariu grav. Totuși, este evident că trebuie să fim atenți și să respectăm măsurile de prevenție”, au transmis reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Simptome asemănătoare gripei
Pacienții care ajung la spital prezintă manifestări clinice variate: durere în gât (angină), dificultăți la înghițire (disfagie), dureri de cap (cefalee), dureri musculare (mialgii), dureri articulare (artralgii) și febră. Aceste simptome sunt comune și virozelor respiratorii, inclusiv gripei, ceea ce face ca prezentarea la medic să fie esențială pentru stabilirea diagnosticului corect.
Medicii subliniază că, mai ales în cazul pacienților cu afecțiuni cronice sau comorbidități, tratamentul adecvat și rapid poate preveni evoluția către forme severe care necesită spitalizare.
Pentru limitarea răspândirii infecțiilor, sunt recomandate câteva măsuri simple, dar eficiente: evitarea contactului dintre persoanele bolnave și cele sănătoase, atât la adulți, cât și la copii; prezentarea la medic pentru diagnostic și tratament corect; igiena riguroasă a mâinilor; aerisirea spațiilor de lucru și a locuințelor; evitarea zonelor aglomerate, mai ales în perioadele cu circulație intensă a virozelor.
Atenție la comunitatea școlară
Odată cu revenirea elevilor în sălile de clasă, specialiștii atrag atenția asupra necesității unei monitorizări atente în școli și grădinițe. „Copiii pot fi vectori importanți de transmitere. Este important ca părinții să nu îi trimită la școală dacă prezintă simptome și să se adreseze medicului cât mai rapid”, au punctat cadrele medicale.
Deocamdată, autoritățile nu iau în calcul restricții suplimentare, însă recomandă prudență și respectarea regulilor de bază pentru protecția sănătății. Daniel BACIU
Adauga comentariul tau