Cu ajutorul a patru instituții importante de cultură, Iașul va deveni o imensă scenă

Artisti in oras

Dimensiune font:

| 01-09-2021 15:58

Artişti în oraş este un proiect inedit lansat de Ateneul Naţional din Iaşi în urmă cu mai mulţi ani. Proiectul continuă în luna septembrie, dar i se alătură încă trei instituţii de cultură din Iaşi: Opera, Casa de Cultură a Studenţilor şi Şcoala Populară de Arte. În cadrul proiectului, artiştii celor patru instituţii în zece zile diferite vor oferi spectacole şi concerte în spaţii neconvenţionale diferite din Iaşi, totul din dorinţa de a facilita accesul la cultură a publicului larg.

"Este un prim pas real, fezabil, spre unul din idealurile şi planurile la care muncim de cinci ani, şi anume, unire prin cultură. O unire a instituţiilor de cultură din Iaşi nu poate decât să ajute decât la o dezvoltare foarte a comunităţii. E un motiv de bucurie, e un motiv de încântare această unire prin cultură. Iată că proiectul pe care l-am derulat în urmă cu 4 ani ajunge la maturitate, la un alt nivel şi graţie acceptului, deschiderii, prieteniei şi înţelepciunii managerilor instituţiilor de cultură şi ca atare dorim să facem un proiect mai mare. Practic, timp de 10 zile diferite ne veţi găsi prin locuri mai mult sau mai puţin convenţionale din oraş, cu spectacole de teatru, de dans, de muzică, concerte, lucruri care credem noi vin să ajute, să bucure ochiul liber. De aceea cred că va fi un eveniment binevenit. Dacă acest proiect se va bucura de succes în rândul ieşenilor îl vom extinde şi vom mări numărul de evenimente", a spus managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.

Managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, prof.univ.dr Daniel Şandru, a declarat la rândul său că nu își doreşte ca parteneriatele încheiate între instituţiile culturale din Iaşi să rămână doar pe hârtie deoarece sunt importante atât din punct de vedere artistic dar şi educaţional.

"Nu facem doar parteneriate doar pe hârtie. Ştim că din nefericire aceasta a devenit o practică în societatea românească. Iată că parteneriatul pe care l-am semnat în această vară cu Ateneul Naţional din Iaşi face paşi concreţi. La o săptămână după ce am anunţat derularea unui nou proiect, "Matinee la Operă", acum, datorită implicării domnului Apreotesei, venim cu acest nou proiect, "Artişti în oraş". Mă bucură că parteneriatul nostru se extinde şi cu Şcoala Populară de Arte, şi Casa de Cultură a Studenţilor. Avem în Iaşi o infrastructură culturală care trebuie evidenţiată. Faptul că managerii a patru instituţii de cultură din Iaşi fac acest prim pas cred că este o notă de deschidere. Din păcate, vreme de un deceniu ONRI a fost închisă tuturor parteneriatelor locale. Cred că această deschidere arătată din primele zile de manager interimar produce deja rezultate. Unul dintre aceste rezultate este acest parteneriat benefic pentru comunitatea ieşeană. Trebuie să acceptăm că societatea noastră s-a modernizat nu doar politic ci şi din perspectiva cunoaşterii şi a educaţiei. Există o dimensiune paideutică pe care ONRI trebuie să şi-o asume. Am făcut-o îndreptându-ne spre copii şi tineret, graţie parteneriatului cu Ateneul Naţional din Iaşi. Facem parteneriatul cu Casa Studenţilor din Iaşi, către mediul academic şi către studenţi în primul rând. O altă deschidere este către copii şi cei interesaţi de cultură, prin intermediul Şcolii Populare de Arte. Trăim într-o societate care se bazează foarte mult pe sfera comunicaţională care nu întotdeauna oferă repere axiologice la care tinerii reuşesc să se raporteze. Ne batem cu acest curent şi de aceea credem că teatrul liric în educarea populaţiei este benefic. Toate aceste proiecte trebuie să fie trans ideologice, trebuie să treacă dincolo de ideile personale pentru că importante sunt instituţiile a căror activitate o coordonăm, artiştii şi publicul. Publicul, cred eu, poate fi mult mai extins decât publicul care vine acum la teatru, Operă, Ateneu sau Casa Studenţilor. Este un public care aşteaptă astfel de evenimente şi manifestări artistice, este un public pe care îl putem educa", a declarat prof.univ.dr Daniel Şandru.

Directorul artistic al ONRI, Andrei Fermeşanu, a declarat că este important accesul la cultură a persoanelor care nu îşi permit financiar să plătească un bilet pentru a veni la Operă sau Ateneu ori CCS pentru a vedea spectacolele organizate în timpul unei stagiuni.

"Acum efortul conjugat al celor patru instituţii este de foarte bun augur pentru că nu trebuie să ne mai închidem în turnul de fildeş ci trebuie să ieşim în întâmpinarea publicului, mai ales a speranţelor tinere, iar pe cei cărora le mai sclipeşte un duh de scepticism în privinţa aşa ziselor imixtiunilor dintre instituţii le semnalez faptul că nu este un drum corect. Drumul corect este cel al conjugării forţelor, al unirii, al unor rezultate clare. Vom avea pe 10 şi 24 septembrie, în Parcul Copou şi la Pomul Verde, spectacole susţinute de aripa tânără a soliştilor ONRI. Ei vor fi acompaniaţi la pian de colegii din ONRI. De asemenea, va fi organizată o Gală care reuneşte Orchestra de Tineret a municipiului Iaşi, corul ONRI, Corul Marii Uniri de la Ateneul Naţional din Iaşi, Corul de Copii al Municipiului Iaşi, şi solişti ai ONRI, cu prezenţa maestrului Eugen Doga", a declarat Andrei Fermeşanu, directorul artistic al ONRI.

În cadrul proiectului "Artişti în oraş", pe 26 septembrie, 40 de artişti de la ansamblul folcloric Doina Carpaţilor, de la clubul de dans The Sky şi de la clubul Dance vor susţine spectacole pe esplanada Mimoza din cartierul Păcurari.

"Ceea ce este important în acest moment este faptul că instituţiile de cultură din Iaşi şi-au dat mâna pentru a veni în faţa ieşenilor pentru a-şi petrece timpul cât mai plăcut cu un plan cultural artistic variat în care patru instituţii se vor implica în mod direct şi vor veni în diferite locuri pentru ca ieşenii să se poată bucura de petrecerea timpului în mod cât mai plăcut. Casa Studenţilor din Iaşi este partener al acestui proiect iar studenţii sunt nerăbdători să vină în faţa dumneavoastră cu un program cultural cât mai variat, cu momente artistice de muzică, dans", a declarat directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Bogdan Crucianu.

Spectacole vor fi susţinute şi de elevii Şcolii Populare de Arte.

"Ne onorează să fim uniţi cu toţii prin cultură. Ne pregătim pentru spectacole foarte frumoase în cadrul acestui proiect. Vom organiza spectacole de dans popular, muzică uşoară, jazz şi rock. Toate vor fi susţinute de cursanţii noştri", a declarat Vlad Baba, directorul Şcolii Populare de Arte.

Laura RADU, Maura ANGHEL 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei