Culisele flagrantului lui Dumitru Buzatu. Afaceristul Farmazon abia fusese iertat de un dosar greu la DIICOT

DIICOT   2957200

Dimensiune font:

| 25-09-2023 20:59

Farmazon, regele asfaltului din Moldova, a fost ”iertat” de un dosar în care era acuzat de infracțiuni economice grave. Dosarul s-a finalizat la sfârșitul anului trecut, în perioada în care Buzatu începuse să facă presiuni asupra firmelor lui Savin.

Denunțătorul lui Buzatu, prins de DIICOT cu facturi false încă din 2010
Problemele lui Farmazon au început în anul 2015, atunci când DIICOT Bacău a trimis în judecată o rețea importantă de evazioniști, printre care a fost identificat și Emil Savin, administrator al societății SC Transmir SRL Vaslui. Acuzațiile procurorilor erau unele extrem de grave, pentru care Emil Savin risca ani buni de închisoare: evaziune fiscală în formă continuată, aderare la un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani în formă continuată. 

Lui Savin i-a trecut glontele pe la ureche, în condițiile în care rechizitoriul indica un circuit infracțional evident, din care făcea parte și omul de afaceri care avea să-l ”toarne” pe Dumitru Buzatu.

Savin a a plătit sute de tone de bitum cu facturi fictive
Potrivit datelor obținute de FANATIK din dosar, în cursul anului 2010, Emil Savin a apelat la serviciile unui alt inculpat pentru emiterea și înregistrarea unor facturi false de aprovizionare cu bitum.

Amenzi uriașe pentru șoferii din București care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei/oră
Descoperire șocantă în Focșani: femeie de 32 de ani, găsită moartă în mașină. Ce spune poliția
Când va crește, de fapt, salariul minim. Anunțul premierului Marcel Ciolacu
A doua dezbatere republicană, moderată de o jurnalistă celebră. Ce legături are cu George W. Bush
 

În perioada iulie – septembrie, au fost emise 14 astfel de facturi, pentru mai bine de 600 de tone de bitum, în valoare de 1,25 milioane lei. Contravaloarea facturilor a fost achitată prin virament bancar, după care banii erau ridicați în numerar și înapoiați ”la sursă”, după oprirea unui comision.

În cadrul acestor tranzacții fictive, procurorii DIICOT au stabilit că Savin a prejudiciat bugetul cu peste 400.000 de lei (95.000 de euro). În 2015, când dosarul a fost trimis în instanță, Farmazon a achitat integral prejudiciul, plus ceva pe deasupra: penalități de 333.000 de lei și 80.000 de lei, reprezentând un supliment de 20%.

Un bărbat care a stat 22 de ani la închisoare a evadat chiar...
DIGI24.RO
Un bărbat care a stat 22 de ani la închisoare a evadat chiar în ziua în care urma să fie eliberat. Motivul este uluitor
ADVERTISEMENT

Farmazon a fost achitat, iar afacerile lui au prosperat
În cauză, Savin a invocat art 10 din Legea 241/2005, care indică faptul că, în cazul săvârșirii de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, pedepsele se reduc la jumătate în cazul în care inculpatul achită integral prejudiciul până la primul termen de judecată. Prejudiciul calculat de procurori a fost, culmea, cu doar 5.000 de euro mai mic decât cel indicat în această lege, iar Savin a preferat să plătească în plus, pentru a fi sigur că judecătorii nu-i găsesc nod în papură.

Magistrații nu doar că nu i-au făcut neplăceri lui Farmazon, dar s-au arătat chiar blânzi atunci când au anunțat pedepsele. Astfel, pe fond, Emil Savin a fost achitat pentru aderare la un grup infracțional organizat și pentru spălare de bani, pe motiv că faptele ”nu sunt prevăzute de legea penală”. În schimb, el a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată.


DIGISPORT.RO
"Eu aș fi luat-o la fugă". Un fotbalist a fost chemat la interviu și a oferit imagini inexplicabile: "E posedat!"
Farmazon a făcut apel, iar în octombrie 2022, magistrații au dispus încetarea procesului penal față de inculpatul Emil Savin, și pentru infracțiunea de evaziune fiscală, pe motiv că a intervenit prescripția. Mai mult, Curtea de Apel Bacău a stabilit că Farmazon a plătit prea mulți bani către ANAF și a dispus returnarea către omul de afaceri a sumei de 80.3017,32 de lei. O nimica toată față de cifrele de afaceri spectaculoase pe care firma de asfaltări controlată de Savin le-a avut din 2010 și până azi, între 8 și 15 milioane euro pe an.

ADVERTISEMENT

L-a turnat Savin pe Buzatu de frica pușcăriei?
La mai puțin de un an după ce Emil Savin a scăpat de acuzații, el a participat, din postura de denunțător și colaborator cu identitate reală a procurorilor DNA, fiind de acord să poarte tehnică de înregistrare audio-video la întâlnirile cu Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Inițial, s-a vorbit despre unele neînțelegeri pe care Savin și Buzatu le-ar fi avut în urmă cu câțiva ani, după ce CJ Vaslui a început să întârzie plățile lucrărilor către firmele controlate de afacerist. Procurorii susțin că Buzatu invoca expertize realizate la șantier pentru a nu plăti contravaloarea lucrărilor. După ce primea PSD-istul mită, același expert realiza o expertiză favorabilă societății economice.

Însă, Savin susține că, în realitate, el a intenționat să-l denunțe doar pe expertul care îi punea bețe în roate dar ”n-a avut ce face” și a ajuns să-i organizeze un flagrant vechiului său prieten, Dumitru Buzatu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Accident pe o trecere de pietoni, la Piatra Neamț. Șoferița a fugit de la locul accidentului
11/10/2024 10:35

O femeie a fost accidentată pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ de un autoturism condus de o şoferiţă care apoi a fugit de la faţa locului, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IP ...

Suicidul a devenit a patra cauză de deces în rândul tinerilor!
11/10/2024 09:30

* „15% dintre adolescenti se confruntă cu o afectiune mintală. Astfel, s-a ajuns ca sinuciderea să fie a patra cauză de deces in randul celor cu varsta cuprinsă intre 15 si 29 de ani. Nu putem spune ...

Devastarea unei terase, extrem de costisitoare: amenzi de 30.000 lei
11/10/2024 08:33

* cei trei autori au defilat apoi inarmaţi cu săbii ninja şi spray-uri lacrimogene * unul dintre ei şi-a scos organul genital din pantaloni, lăudandu-se in public cu ce l-a inzestrat natura După trei ani ...

O nouă ispravă a puştiului  teribilist: raliu nocturn, încheiat în şanţ
11/10/2024 08:32

N-au trecut nici două săptămani de cand am scris, incă o dată, despre cel mai tanăr recordmen din judeţ in materie de infracţiuni. La numai 16 ani ai săi, Denis Adrian Doru, puştiul teribilist, are in ...

Mită la Regionala CFR Iași
11/10/2024 08:24

Doi angajaţi ai Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi au fost reţinuţi de procurori, unul pentru dare şi celălalt pentru luare de mită. Faptele au fost comise in luna septembrie, ...

Proiecții culturale ieșene – Arc peste timp!
11/10/2024 07:47

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi continuă traditia de promovare a valorilor culturale iesene, alături de Primăria Municipiului Iasi,  prin Proiectul  „Iasul cultural ...

Haiduc, mafiot şi tâlhar, la doar 17 ani
11/10/2024 07:34

Sebastian R. (17 ani) a debutat in forţă pe tăramul infracţional, in primăvara acestui an şi, drept urmare, a ajuns deja in arestul preventiv. Lucru destul de rar in cazul unui minor. Dar frecvenţa (trei ...

DNA Iași îl acuză pe fostul ministru al Sănătății de luare de mită
10/10/2024 23:26

* avocata fostului ministru neagă cu vehemenţă informaţiile că ar fi luat mită de o sută de ori, de la 100 de persoane * conducerea natională a partidului l-a demis pe Tătaru din toate functiile politi ...

„Poveștile sunt o punte de legătură între lumi diverse, un instrument de autocunoaștere, dar și o fereastră de evadare, atunci când lumea din jurul tău devine prea strâmtă”
10/10/2024 20:13

* dialog cu scriitoarea Adina Rosetti, fondatoarea Asociatiei „De basm” Povestile joacă un rol esential in cresterea frumoasă a copiilor deoarece le stimulează imaginatia, le dezvoltă empatia ...

  Auchan, 18 ani de succes!
10/10/2024 19:59

Auchan Romania aniversează 18 ani de prezentă pe piata locală si isi invită clientii să sărbătorească impreună printr-o serie impresionantă de oferte si surprize. De la inceputul lunii, hipermarketul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei