Curaj la fiecare pas. Poveștile mamelor singure

 * le vedem grăbindu-se spre autobuz în zori, cu copiii de mână, ori ieșind seara târziu de la serviciu, cu grijile zilnice întipărite pe chip * dincolo de prejudecăți și lipsuri, ele își păstrează forța și credința că pot oferi un viitor mai bun celor mici, deși se confruntă în permanență cu probleme financiare și nedreptăți sociale * așa este povestea mamelor singure din Iași, pentru care fiezare zi este o provocare

Mamele singure din Iași își duc existența într-un carusel de responsabilități și prejudecăți. Le zărești dis-de-dimineață, grăbindu-se spre slujbe modeste, cu copiii de mână și inima plină de griji. Le vezi în autobuzele aglomerate dimineața devreme, ducându-și copiii la școală, apoi alergând spre serviciu. Le întâlnești seara, obosite, dar cu brațele pline de cumpărături și gândurile împărțite între facturi, teme și mesele de a doua zi. Dincolo de eforturile vizibile, ele se confruntă cu provocări nevăzute: salarii mici, sprijin insuficient din partea statului, prejudecăți care le împovărează sufletul. Și totuși, nu renunță. Cu fiecare zi care trece, își construiesc viitorul alături de copiii lor, demonstrând că dragostea și determinarea pot învinge orice obstacol.

În spatele acestor chipuri aparent obișnuite, se ascunde o forță remarcabilă: luptă împotriva etichetelor sociale și a lipsurilor financiare, reușind, zi de zi, să ofere dragoste și un viitor copiilor lor. Astfel, ia naștere o radiografie profundă și emoționantă a curajului și solidarității mamelor monoparentale dintr-un oraș în continuă transformare.

Povești de dragoste neștiute

Anca, în vârstă de 28 de ani, este o astfel de mamă. Locuiește într-o garsonieră modestă aflată la marginea Iașului și și-a setat alarma la cinci dimineața, pentru a avea timp să pregătească micul dejun și să-și conducă fiul la școală înainte să plece la muncă. La finalul turei într-o fabrică din apropierea orașului, vine rapid acasă ca să facă cumpărături, să plătească facturi și să-l ajute pe cel mic la teme. Într-un cerc vicios al responsabilităților, serile sunt pentru ea mai mult despre supraviețuire decât despre odihnă sau liniște. Cu toate acestea, își spune mereu că are un singur drum: înainte.

Dincolo de zidurile înalte ale unor instituții sau chiar în cotloanele străzilor mai puțin umblate, multe mame trăiesc scenarii similare. Mirela, 35 de ani, lucrează la un call center și e nevoită să se descurce cu un salariu mic. Mersul la serviciu, plata chiriei și a utilităților, plus scurta listă de cumpărături zilnice aproape că îi epuizează toți banii. Visurile ei de a deschide o mică afacere au fost puse în așteptare de fiecare dată când s-a trezit în fața unor cheltuieli neprevăzute sau când fiica ei a avut nevoie de ajutor la școală. În ciuda tuturor piedicilor, Mirela nu-și pierde speranța și încearcă să găsească o soluție ca fata ei să nu simtă lipsurile de zi cu zi.

În Iași, sprijinul social pentru familiile monoparentale este încă insuficient. Statul oferă sume modeste, numite popular „ajutoare”, care rareori acoperă costurile reale de creștere și educare a unui copil. În teorie există programe de subvenționare a creșelor și grădinițelor, dar birocrația și listele de așteptare sunt adesea descurajante. Pe lângă instituțiile oficiale, ONG-uri locale și oameni cu inițiativă s-au implicat direct, străduindu-se să ofere un minim de resurse și șanse mamelor aflate în dificultate. În astfel de medii, se nasc comunități de suflet, unde se leagă prietenii și se creionează speranța că lucrurile pot evolua spre mai bine.

„Greșeli de tinerețe” sau libera asumare?

Peste toate, cel mai mare obstacol rămâne mentalitatea. Într-o societate în care căsătoria și familia tradițională sunt considerate de multe ori singurele modele valide, femeile care aleg sau ajung să-și crească singure copiii sunt privite cu reținere sau chiar ostracizate. Proprietari care refuză să închirieze unei mame singure, colegi de serviciu care se uită cu neîncredere, rude care repetă întrebări tăioase despre „greșeli de tinerețe” – toate creează un climat de presiune constantă. Sunt astfel împinse la margine, obligate să lupte zilnic nu doar cu facturile și programul infernal de muncă, ci și cu judecăți aspre din partea celor care nu cunosc îndeaproape realitatea.

Cu toate acestea, în spatele discreției lor, se ascund reușite care inspiră. Elena, ajunsă la 40 de ani, a trecut printr-un divorț dureros și s-a văzut nevoită să-și crească singură fiica. Au stat în gazdă, au locuit la rude, dar ea a continuat să muncească și să o încurajeze pe copilă să învețe. Fiica ei a absolvit Facultatea de Marketing din Aalborg, iar Elena se mândrește cu fiecare succes al tinerei. Mai sunt mame care, prin abnegație și pasiune, au reușit să-și deschidă mici afaceri de cofetărie sau ateliere de croitorie, deși au pornit cu resurse modeste. Prin propriul exemplu, ele arată că visele pot fi îndeplinite cu răbdare și cu dorința de a merge înainte, chiar și în condiții aparent imposibile.

La nivel local, ideea de solidaritate socială câștigă tot mai multă forță. Se discută despre campanii de conștientizare privind respectarea drepturilor mamelor singure și despre creșterea unor subvenții, astfel încât acestea să-și poată permite un trai decent. Există planuri de a extinde orarul creșelor și grădinițelor, pentru ca mamele care lucrează în ture să aibă unde să-și lase copiii și să-și păstreze locul de muncă. De asemenea, se vorbește despre necesitatea de a organiza cursuri de reconversie profesională, astfel încât femeile care își doresc să-și schimbe meseria să poată face acest lucru fără a-și sacrifica timpul petrecut cu cei mici.

La final, ceea ce impresionează cel mai mult la aceste mame este forța lor interioară. Nu cer compătimire, ci sprijin concret și un pic de înțelegere din partea celor din jur. Visele pe care le au nu sunt extravagante: un loc de muncă stabil, un acoperiș sigur deasupra capului și șansa ca micuții lor să aibă un viitor mai luminos. Într-un oraș precum Iași, încărcat de istorie, tradiție și potențial, povestea mamelor singure scrie un capitol aparte despre perseverență și dăruire. Prin fiecare gest de solidaritate și prin orice inițiativă care le susține, se mai șterge puțin din stigmatul care le apasă umerii și se deschide calea către o comunitate mai dreaptă și mai empatică.

Maura ANGHEL

 

Între joburi solicitante, griji financiare și un program care nu le mai lasă timp pentru ele însele, reușesc să-și crească copiii cu devotament și putere, înfruntând în același timp prejudecăți sociale și lipsa unui sprijin real. Sunt femei care nu cer compătimire, ci doar șanse egale, siguranță pentru cei mici și o viață lipsită de judecăți aspre. În spatele privirii lor obosite, dar hotărâte, se ascund povești de curaj, de sacrificiu și de iubire necondiționată, într-o societate care le oferă prea puțin, dar le cere enorm.