Cursa de 1.400 de km pentru copiii cu dizabilități. Povestea ieșeanului care aleargă ca să dăruiască speranță

 * Adrian Șovea, un tânăr din Iași, aleargă pe Via Transilvanica prin munți, sate uitate și drumuri de piatră * nu vrea faimă, ci să adune 100.000 de euro destinați terapiilor copiilor cu dizabilități sprijiniți de Fundația Bethany * după 16 zile, a ajuns la borna 894 și nu are de gând să se oprească

Dimineața îl găsește printre păduri întunecate, cu răsuflarea scurtă și pașii grei. Ziua i-o petrece pe poteci de munte, printre stânci și văi care par fără sfârșit. Seara, oboseala îl lovește ca un zid. Dar Adrian merge mai departe. Pentru că fiecare pas pe care îl face e legat de o promisiune: aceea de a dărui copiilor din Iași cu dizabilități șansa la terapie, sprijin și speranță. A pornit la drum pe Via Transilvanica cu un singur gând limpede: să transforme efortul său într-un mesaj pentru comunitate. Alergarea lui nu este despre performanță, nici despre trofee. Este despre viață. „Am crescut într-un mediu unde iubirea era un lux, iar abandonul o realitate. Alergarea mi-a salvat viața. Acum alerg pentru ei – pentru copiii care nu au voce, dar pe care vreau să îi fac auziți”, spune Adrian.

Ziua 16. Borna 894. O luptă care continuă

Au trecut 16 zile și 894 de kilometri. Doar într-o zi, 53 de kilometri au fost parcurși printre urcări abrupte și drumuri prăfuite. Pas cu pas, Adrian a ajuns la Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor. Un loc unde istoria vorbește despre curaj și sacrificiu. „Strămoșii noștri își apărau libertatea cu viața. Eu duc acum o altă luptă, nu cu arme, ci cu pași, cu voință și cu credință. Fiecare kilometru alergat printre ruinele istoriei e o promisiune că nu mă voi opri până nu duc la capăt această misiune”, mărturisește el.

Oboseala îl apasă, uneori trupul îi cedează, dar mintea rămâne ancorată în scop. Fiecare borna depășită înseamnă și un pas mai aproape de suma pe care vrea să o adune: 100.000 de euro pentru copiii cu dizabilități.

Copiii pentru care merită tot efortul

Beneficiarii acestei curse nu sunt anonimi. Sunt copiii cu sindrom Down, ADHD și alte tulburări de dezvoltare sprijiniți de Fundația Serviciilor Sociale Bethany din Iași. Copii care duc zilnic propriul maraton nevăzut: ore de terapie, încercări, frustrări și reușite mici, dar esențiale.

Adrian îi privește altfel. „Dincolo de dizabilități, ei sunt copii ca toți ceilalți. Vor să se joace, să râdă, să fie văzuți și iubiți”, spune el. A ales să îi numească copii, pur și simplu, pentru că refuză să îi definească printr-un diagnostic. Pentru el, ceea ce contează nu sunt kilometrii, ci stările de bine pe care acești bani le pot aduce. Bucurii simple, dar esențiale pentru o copilărie normală: „Sunt lucruri pe care eu nu le-am avut. Tocmai de aceea știu cât de vitale sunt pentru un copil”.

Un drum care nu se termină la linia de sosire

Mai sunt câteva sute de kilometri și multe zile de alergare. Mai e și o parte importantă din suma de strâns. Dar Adrian nu se oprește. Știe că adevărata linie de sosire nu e la ultima bornă de pe Via Transilvanica. Este în viața fiecărui copil care va putea merge la terapie, în zâmbetul fiecăruia care va primi șansa să crească mai liber, mai încrezător.

„Nu am echipe de suport, nu caut trofee. Am doar pași, voință și credința că fiecare kilometru poate schimba un destin”, spune el, înainte să pornească din nou la drum.

Pentru Adrian, fiecare pas este o rugăciune, fiecare zi un legământ. Aleargă pentru că știe cum e să nu ai nimic. Și pentru că nu vrea ca vreun copil să mai simtă vreodată asta.

Maura ANGHEL