De ce Bacăul nu este doar un oraș de tranzit: ce să vezi și unde simți atmosfera locală

De ce Bacăul nu este doar un oraș de tranzit: ce să vezi și unde simți atmosfera locală 

Intrarea în Bacău – prima impresie care te poate înșela

Dacă vii dinspre nord, cu trenul de la Suceava sau cu mașina pe E85, Bacăul te întâmpină cu o imagine aparent banală: bulevarde largi, blocuri din beton, traficul obișnuit de oraș de provincie și magazine care seamănă cu cele din oricare altă parte a țării. Pentru mulți călători, asta înseamnă „oraș de tranzit” – o oprire scurtă între două destinații mai sonore pe hartă.

Dar dacă rămâi, măcar pentru o zi sau două, descoperi că orașul acesta, ascuns între dealurile Moldovei și apele Bistriței, are o personalitate pe care nu o ghicești din prima. Nu e un loc care îți strigă frumusețea în față; e mai degrabă genul de oraș care ți-o șoptește pe la colțuri, în curțile caselor vechi, pe malul lacului, în mirosul de pâine caldă din centrul vechi.

Centrul vechi – un amestec de nostalgie și viață cotidiană

Străzi cu povești

M-am trezit într-o dimineață de octombrie cu lumina aceea moale, galbenă, care face frunzele să pară aprinse. Am pornit pe jos spre centrul vechi, pornind din Piața Tricolorului, și am intrat pe străduțe mai mici, pavate, cu case interbelice. Unele au fațadele proaspăt renovate, cu ferestre mari și balcoane din fier forjat, altele poartă urmele trecerii timpului – tencuiala scorojită, culorile pale, dar cu farmecul acela pe care nu-l găsești într-un oraș nou.

La colțul unei străzi, un bătrân cu pălărie stătea pe o bancă, cu o sacoșă de pânză lângă el. „Bună dimineața”, mi-a spus, de parcă eram vecini. Am schimbat două vorbe și am aflat că se numește Ion, are 82 de ani și a prins Bacăul de dinainte de blocuri, „când aici erau doar grădini și livezi”.

Piața Centrală – mirosuri și culori

Nu poți să spui că ai simțit un oraș dacă nu i-ai vizitat piața. Piața Centrală din Bacău e un loc unde timpul se mișcă altfel. Intrând pe poarta mare, te lovește mirosul de mere și prune, de pâine proaspătă și brânză. Tarabele sunt pline de legume de toamnă: gogoșari roșii lucioși, dovleci mari, ceapă cu frunza încă verde.

O femeie cu batic îmi întinde o felie de caș proaspăt. „Ia, mamă, gustă, e de la noi din sat”, îmi spune. Brânza e rece, moale și sărată, exact cum trebuie. Îmi cumpăr o bucată, împreună cu câteva mere dintr-un soi pe care nu-l mai văzusem – mici, galbene, cu pete roșii.

Malul Bistriței – liniștea din mijlocul orașului

Puțini știu că Bacăul are un loc unde poți uita complet că ești în oraș: malul Bistriței, în zona parcului Cancicov și mai departe, spre lacul de acumulare. Acolo, în zilele de toamnă, apa curge liniștit, oglindind cerul. Pe pod, trec din când în când bicicliști și oameni care își plimbă câinii.

M-am oprit pe o bancă din lemn, cu vedere spre râu. Aerul mirosea a frunze umede și a apă rece. Dincolo de mal, se vedeau dealurile acoperite cu păduri colorate. O femeie în trening alerga, cu căștile în urechi, și un bătrân hrănea câteva rațe. În orașele mari, asemenea locuri sunt rare; aici, e la cinci minute de centru.

Muzeul de Artă – surpriza culturală

Dacă te aștepți ca un oraș de provincie să aibă doar câteva exponate prăfuite, Muzeul de Artă din Bacău îți schimbă perspectiva. Într-o clădire elegantă, găsești atât lucrări de artiști români consacrați – Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian – cât și expoziții contemporane. Într-o sală, am dat peste o expoziție foto despre Bacăul anilor ’70, cu imagini alb-negru ale piețelor, tramvaielor și oamenilor la lucru.

Custodele muzeului, o doamnă cu părul prins într-un coc perfect, mi-a povestit cum unele fotografii au fost donate chiar de locuitorii orașului. „Asta e Bacăul adevărat – oamenii care păstrează amintirile.”

Strada Erou Gheorghe Rusu – cafenele și povești

Orice oraș care vrea să fie viu are nevoie de o stradă cu terase și cafenele unde lumea vine nu doar pentru cafea, ci și pentru atmosferă. În Bacău, Strada Erou Gheorghe Rusu a devenit un fel de punct de întâlnire pentru tineri și artiști locali. Aici găsești cafenele cu espresso italian autentic, cofetării cu prăjituri tradiționale și baruri mici unde se cântă jazz live.

Într-o după-amiază, am intrat într-o cafenea mică, cu pereți din cărămidă și rafturi pline de cărți. Proprietarul, un bărbat la vreo 35 de ani, mi-a povestit cum a amenajat totul singur, cu prieteni. „Nu e doar o cafenea, e un loc unde se întâlnesc ideile”, mi-a spus, turnându-mi un cappuccino cu spumă perfectă.

Parcul Cancicov – plămânul verde

Parcul Cancicov e genul de spațiu verde unde vezi de toate: copii care se dau pe tobogan, bătrâni care joacă șah, cupluri tinere care se plimbă de mână. Aleile sunt umbrite de tei și castani, iar lacul mic din mijloc adăpostește lebede albe.

Am venit aici într-o sâmbătă dimineață, când soarele abia trecea peste copaci. Un grup de pensionari făceau exerciții de gimnastică, râzând și strigându-și unii altora „hai, mai repede!”. Mirosul de cafea venea de la un chioșc de lângă intrare, unde un barista zâmbitor servea espresso la pahar de carton.

În jurul Bacăului – excursii de o zi

Unul dintre marile avantaje ale orașului e poziția lui – de aici poți ajunge ușor la munte, la mănăstiri sau în sate tradiționale. Cu o mașină la dispoziție – iar opțiunile de Închiriere auto în Bacău îți permit să pornești oricând – poți explora locuri pe care altfel le-ai rata.

Valea Trotușului

La o oră distanță, Valea Trotușului te duce printre dealuri, sate cu biserici vechi și păduri. Pe drumul spre Comănești, toamna îți oferă un spectacol de culori – frunzele roșii și aurii se reflectă în râul Trotuș, iar aerul miroase a lemn ars din sobe.

Slănic Moldova

La sud-vest de Bacău, Slănic Moldova e stațiunea care te surprinde cu izvoare minerale, parcuri îngrijite și trasee de drumeție prin munți. În sezonul rece, aerul e tăios și curat, iar iarna, zăpada transformă locul într-o scenă de basm.

Seara în Bacău – alt ritm, alte culori

Seara, Bacăul se schimbă. Luminile se aprind pe podul peste Bistrița, iar centrul se umple de pași și voci. Restaurantele mici servesc sarmale aburinde, ciorbă de burtă sau pește prăjit, iar în unele baruri se cântă live – de la folk la rock.

Într-un pub de pe strada Mihai Viteazu, am ascultat o trupă locală cântând cover-uri după Phoenix și Pasărea Colibri. Publicul, un amestec de tineri și oameni trecuți de 50 de ani, bătea din palme pe ritm.

De ce să rămâi mai mult

Bacăul nu îți sare în ochi, dar îți intră în suflet. Nu e un oraș de „check-in” rapid pe rețelele sociale, ci un loc în care descoperi detalii pe care nu le găsești în ghidurile turistice: un brutar care îți dă pâinea caldă direct din cuptor, un artist care pictează pe trotuar, un pescar pe malul Bistriței care îți povestește cum era orașul acum 40 de ani.

Dacă îi acorzi timp, vei pleca din Bacău cu altă impresie decât cea cu care ai venit – și, cel mai probabil, vei vrea să te întorci.