De la paradele cu lozinci, la pozele de pe Insta. 1 Mai, între amintiri și Vama Veche

 * cândva a fost o sărbătoare a muncii, cu steaguri roșii fluturând, uniforme călcate la dungă și discursuri care promiteau viitorul luminos al clasei muncitoare * astăzi, 1 Mai e zi liberă cu grătar, o fugă la mare sau o ieșire la iarbă verde * în timp ce vârstnicii își amintesc cu drag de petreceri și de semnificația istorică, tinerii o văd ca pe un mijloc de evadare și de a colecționa poze pe Instagram

 

Pe vremuri, 1 Mai era o simfonie de pași măsurați pe asfaltul cald, pancarte ridicate cu mândrie, copii ținuți de mână și fluturând stegulețe, flori din hârtie creponată și lozinci colorate. Ziua Muncii era o sărbătoare solemnă și festivă în același timp. Astăzi, aceeași zi e marcată mai degrabă de miros de mici, pături întinse pe iarbă și evadări din oraș. Dar sub stratul de fum de grătar și relaxare, persistă, ca un ecou, dorința de apartenență, de bucurie împărtășită – chiar dacă s-au schimbat formele.

 

„Trăiască 1 Mai Muncitoresc!”, răsuna în difuzoare pe tot bulevardul, în zori, când Iașul încă-și dregea glasul. Pe atunci, nu era doar o zi liberă, ci un spectacol organizat, în care fiecare secție, întreprindere sau școală își avea locul precis în marea paradă. Copiii țineau în mâini flori de hârtie, muncitorii purtau salopete curate, iar elevii agitau pancarte cu lozinci despre pace, muncă și progres.

Iașul se transforma într-un furnicar de lume, fiecare îmbrăcat în ce avea mai bun. Se defila cu mândrie în fața tribunelor oficiale, unde prim-secretarul dădea din cap aprobator. Carele alegorice reprezentau realizările socialiste: o combină agricolă din carton, o machetă de fabrică în miniatură, un imens creion de lemn care simboliza educația. „Țin minte cum ne pregăteam cu săptămâni înainte pentru parada de 1 Mai. Eu eram în clasa a șaptea și aveam un număr coregrafic cu palete colorate. Ne puneau să repetăm în curtea școlii până la epuizare. Dar era frumos. Simțeam că facem parte din ceva mare, că suntem văzuți. După defilare, mergeam cu părinții la mititei la Ciric”, povestește Maria Popescu, o bunicuță de 65 de ani.

În perioada comunistă, 1 Mai era o demonstrație amplă a unității muncitorești. Întreprinderile își pregăteau cu mândrie care alegorice, cu flori de hârtie și mesaje mobilizatoare: „Trăiască Partidul!”, „Glorie clasei muncitoare!”, „Sus producția la hectar!”. Nu era doar o zi liberă, ci un spectacol organizat cu minuțiozitate, în care fiecare secție din fabrică avea locul ei în coloană. Se cânta, se fluturau steaguri, se striga „Uraaaa!”. „Eram în clasa a opta, ne puseseră să purtăm niște fulare roșii și să zâmbim non-stop. Dacă nu zâmbeai, te trezeai cu observație. Dar ne plăcea. Era și joacă, și concurs de cine flutură mai frumos stegulețul”, își amintește și Ana Bârzu, acum pensionară.

După paradă, urma ce era cu adevărat așteptat: masa câmpenească. În Parcul Copou sau la Ciric, oamenii se adunau la iarbă verde cu ce se găsea: pâine, brânză, ouă roșii rămase de la Paște, eventual cârnăciori și mici pe grătare improvizate. Se asculta muzică populară, se dansa și se povestea despre cum „merge bine la fabrică”.

 

Evadare și poze pe Instagram

 

Astăzi, 1 Mai e mai degrabă un prilej de evadare. În Vama Veche, pe litoral sau la poalele munților, tinerii celebrează începutul sezonului estival. Grătarele sfârâie, boxele portabile răsună cu trap, rock sau manele, iar social media se umple de poze cu #1MaiVibes. „Pentru noi, e o pauză. Nu ne gândim la muncă, ci la relaxare. Nu știm exact ce înseamnă 1 Mai ca sărbătoare muncitorească. Cred că era mai mult pentru părinții noștri”, spune Adi, 24 de ani, student la Politehnică. Și totuși, unii păstrează tradiția, într-o formă reinventată. Mulți încă ies „la pădure” cu coșul de picnic, la serbări câmpenești cu muzică live, mici și bere, mai puțin ideologie, mai multă voie bună. Nu mai sunt discursuri despre drepturile muncitorilor și condițiile salariale, iar despre nevoia de echilibru între viața profesională și cea personală vorbesc doar coachii. Marșurile de azi nu mai adună masele de altădată. Dacă în trecut conta mai mult colectivul, azi accentul e pus pe libertatea individuală. Și între fumul de grătar și playlist-ul de vacanță, fiecare regăsește, într-un fel, sensul propriu al muncii și al odihnei. „E bine și-așa. Fiecare generație își face amintirile ei. Ale noastre au fost cu uniforme și pionieri, ale lor sunt cu telefonul”, încheie Maria Popescu, privind cu nostalgie o poză sepia cu ea și colegii, defilând prin centrul Iașului.

 

Maura ANGHEL