Deţinut, amendat penal pentru furtul unei plăci de păr

3par

Dimensiune font:

| 03-05-2022 09:42

 * fapta s-a petrecut în urmă cu cinci ani * între timp, el a mai dat nişte spargeri, a tâlhărit şi a ajuns în Penitenciar * în cariera sa, infractorul a mai sustras şi alte obiecte care, în mod uzual, nu prezintă interes: o maşină de spălat, un aragaz sau o sticlă cu spirt medicinal

 Cu toate că are în spate o carieră infracţională destul de bogată, cu numeroase furturi şi tâlhării, ieşeanul Radu Florin Ivan (24 de ani) a reuşit să evite multă vreme puşcăria. Mai mereu a primit condamnări cu suspendare. Însă, toate acestea s-au adunat, astfel încât, la începutul lunii mai a  anului trecut, tânărul a ajuns în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă rezultantă de cinci ani.

Tot cinci ani sunt şi de când a efectuat cel mai bizar furt din viaţa sa, infracţiune în cursul căreia a dovedit o îndrăzneală rar întâlnită. În după-amiaza de 6 martie 2017, Ivan îl însoţea pe un amic, care intrase în Iulius Mall pentru a-şi cumpăra vopsea de păr. Cei doi au ajuns la un stand de cosmetice, respectivul s-a dus să achite marfa achiziţionată, Ivan a profitat de neatenţia vânzătoarei, a înhăţat o placă de întins părul şi a plecat fără să privească în urmă. Placa de păr valora 340 lei, dar el a vândut-o unui necunoscut, în zona Complexului Tudor Vladimirescu, cu numai 150 lei, bani din care şi-a cumpărat mâncare şi ţigări.

Vânzătoarea a sesizat dispariţia plăcii de păr şi a sunat la poliţie. Camerele de supraveghere din magazin înregistraseră perfect momentul furtului, Ivan avea deja cazier, identificarea lui a fost doar chestie de ore. Urmărirea penală a început pe 4 aprilie, dar trimiterea în judecată s-a produs abia patru ani mai târziu, inculpatul aflându-se într-o „situaţie de incertitudine juridică”. Era cercetat pentru multe alte furturi, hoţul specializându-se în timp pe sustragerea unor obiecte care, în mod uzual, nu prezintă interes. De exemplu, o maşină de spălat veche, un aragaz sau o sticlă cu spirt medicinal.

Abia după sentinţa dintr-un proces de tâlhărie a început judecata în cazul plăcii de păr. Ajuns în Penitenciarul Iaşi, Ivan se aştepta la un spor de închisoare, dar magistraţii Judecătoriei Iaşi s-au arătat foarte indulgenţi. Prin decizia dată vinerea trecută, tânărul a primit doar o amendă penală de 1.800 lei. Peste zece zile, urmează o nouă sentinţă, tot pentru furt. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Bătaie generală la un renumit colegiu tehnic din Copou
30/09/2022 16:32

Elevi de la mai multe clase de la Colegiul Tehnic " Gheorghe Asachi" Iasi s-au incăierat intre ei. Bătaia a avut loc in pauza mare, in curtea unităţii şcolare. Pentru a-i calma pe elevi, profesor ...

Începe Festivalul de Teatru pentru Tineri - MISTER BANANA
30/09/2022 14:47

Sambătă, 1 octombrie, ora 11 (sala mare, Teatrul Luceafărul), duminică, 2 octombrie, ora 10.45 (esplanada Teatrului Luceafărul) MISTER BANANA Pierrick St-Pierre Company, Canada/Germania/India   Om ...

Hub de promovare a sănătăţii mintale, la Socola
30/09/2022 13:34

 La Socola a devenit operaţional un hub de promovare a sănătăţii mintale. Este primul astfel de hub din ţară. Lansarea a avut loc cu prilejul "Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola". ...

 O bătaie de... 120.000 lei
30/09/2022 12:45

  Magistraţii de la Judecătoria Iaşi s-au pronunţat, alaltăieri, in legătură cu o solicitare cel puţin ciudată. Petentul, Cosmin R. din Balc, comuna Miroslava, a incasat o bătaie temeinică de l ...

 Liceenii ieșeni au lansat o campanie de prevenire a risipei alimentare
30/09/2022 12:30

  Directia Agricolă şi un important colegiu din Iaşi, Colegiul Tehnuc „Ioan C.Ştefănescu”, derulează o campanie de prevenire a rispei alimentare. Campania a adus zambete pe buzele a zeci ...

 Cele mai importante nume ale neurochirugiei din ţară şi străinătate, la Iași
30/09/2022 10:45

  Iaşul a devenit polul comunităţii medicale care atrage la discuţii cei mai importanţi neurochirurgi ai lumii se află. Timp de patru zile la Iaşi, cele mai importante nume ale neurochirugiei din ...

Un ieşean cere celui care l-a bătut daune de 120.000 lei
30/09/2022 08:15

Magistraţii de la Judecătoria Iaşi s-au pronunţat, alaltăieri, in legătură cu o solicitare cel puţin ciudată. Petentul, Cosmin R. din Balc, comuna Miroslava, a incasat o bătaie temeinică de la consă ...

Ieşenii pot solicita ajutoare de încălzire
30/09/2022 07:59

Începand cu data de 1 octombrie 2021, Primăria Municipiului Iasi, prin Directia de Asistentă Socială (DAS), primeste solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru incălzirea locuintei si a stimulent ...

Chirica închide lumina. În şcoli!
30/09/2022 06:59

În contextul cresterii preturilor utilitătilor si al resurselor financiare limitate, primarul Mihai Chirica a transmis o adresă directorilor unitătilor de invătămant din municipiul Iasi prin care atr ...

Un ieşean şi-a plătit cursa cu două lovituri de ţeavă în ţeasta căruţaşului
29/09/2022 23:59

 Nimic nu anunţa scena deosebit de violentă ce avea să se deruleze, in seara de 16 iunie a.c., pe drumul principal din Gropniţa. Ştefănel D. fusese in vizită la fratele său şi, in drum spre casă, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei