Dezastru la Bacul de toamnă!
Dimensiune font:
Rezultatele obţinute la Bacalaureatul de toamnă, înainte de contestaţii, sunt dezastruoase. Pentru 611 candidaţi, diploma de Bacalaureat este aproape imposibil de obţinut. Doar 249 absolvenţi de liceu au trecut examenele.
O informare a Inspectoratului Şcolar arată că la nivelul judeţului Iaşi, rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, este de 29%. Cu 0,6 puncte procentuale mai mult decât media naţională, care este de 28,4%. Însă pentru promoţia curentă, rata de promovare este 27,93%, iar pentru promoţiile anterioare 31,30%.
De examenele Bacului de toamnă au reuşit să treacă doar 249 din cei 860 candidaţi prezenţi.
Cei nemulţumiţi de notele obţinute au avut posibilitatea de a depune imediat contestaţii, inclusiv prin mijloace electronice. Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea eventualelor contestaţii sunt programate şi în zilele de 19 şi 20 august.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 26 august.
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Laura RADU
Adauga comentariul tau