Din Iași spre pământul natal. Cum a schimbat un inginer viața de corporație pe munca la fermă

 * un absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a lăsat în urmă confortul multinaționalelor pentru a-și reconstrui viitorul pe brazdele din Neamț * povestea unui tânăr care a ales să semene rădăcini în pământ, nu în Exceluri

Gavril Roșu nu e un romantic ieșit recent de pe băncile facultății, ci un fost inginer mecanic, cu două masterate și o carieră promițătoare în corporațiile din Iași și București. Avea tot ce promite „viața bună”: diplome, un CV impecabil, joburi la companii de renume. Și totuși, la 33 de ani, și-a luat adio de la biroul cu aer condiționat și s-a întors în satul natal, Topolița, județul Neamț. Nu ca să se retragă, ci ca să înceapă o viață de la zero, cu mâinile în pământ și ochii în cerul grâului.

Din amfiteatru, pe ogor

Gavril este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași, promoția 2015. În paralel, a terminat două masterate: unul în proiectarea autovehiculelor, celălalt în tehnologii agricole moderne – semn că își clădea deja o punte între cele două lumi: cea inginerească și cea a gliei. A lucrat la Delphi Diesel Systems și TotalGaz Iași, a bifat și un stagiu la Renault în București, dar nu s-a regăsit în niciunul. „Lucram, dar nu trăiam. Eram acolo fizic, dar sufletul meu era tot în copilăria în care urcam pe tractor cu tata”, povestește el.

Prima dragoste, o combină în loc de mașină

La 18 ani, în loc de un cadou cu chei și cai putere pe asfalt, a primit o combină agricolă second-hand. N-a fost o glumă, ci începutul unei povești de anduranță. A strâns, a investit, a învățat. Acum, în garajul lui sunt tractoare Case și Fendt, utilaje moderne, o combină New Holland și un încărcător telescopic Manitou. Fiecare cumpărat prin muncă, nu prin fonduri sau „ajutoare de stat” inexistente. „Am încercat și fonduri europene. Am pierdut și n-am mai așteptat. Mi-am făcut singur drumul”, mai spune el.

Gavril cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui și fânețe. Se trezește devreme, adoarme epuizat, iar vara nu știe ce e weekendul. Dar față de viața de birou, pe câmp simte că respiră. „Dacă n-ai foc în tine, nu reziști. Nu sunt concedii, nu sunt bonusuri de performanță. Dar sunt dimineți în care vezi cerul curat și știi că asta ai fost menit să faci”.

Agricultura în România, teren minat cu noroi și birocrație

În ciuda pasiunii, realitatea este crudă. Prețurile cerealelor se prăbușesc, inputurile scumpesc, iar politicile agricole... lipsesc. Fonduri tăiate, programe abandonate, iar fermierii sunt lăsați să se descurce singuri. Rabla pentru tractoare este un vis, o Fata Morgana. Dacă n-ai resurse proprii, e greu să te ții pe linia de plutire. „Dacă nu-ți place, nu reziști. Timp liber este puțin, stresul e mare, dar satisfacția muncii și respectul celor din jur compensează. În plus, ești mereu conectat cu natura și trăiești mai sănătos”.

Totuși, dificultățile nu lipsesc. Lipsa sprijinului real din partea statului și prețurile tot mai mici la cereale îi pun în dificultate pe fermieri.

Anul agricol 2025 pare promițător, cel puțin pentru grâu – 5,6 tone pe hectar, cu sămânță „Otilia” de la Stațiunea Secuieni. Floarea-soarelui crește bine, mulțumită ploilor recente. La porumb însă, probleme: temperaturi oscilante, semănat ratat, o parte refăcută. An de an e o loterie. Agricultura nu e business de birou, e despre răbdare, risc și legătura cu ceva mai mare decât tine. Pământul nu iartă, dar nici nu minte. „Problema actuală a tuturor fermierilor e dezechilibrul dintre prețurile mici la cereale și costurile uriașe la inputuri. Agricultura nu e ușoară, dar e o meserie care te împlinește, mai ales când o faci cu sufletul”, mai spune Gavril Roșu.

În timp ce generația lui face coadă la pașapoarte sau se pierde în jungla de sticlă a orașelor mari, Gavril Roșu merge împotriva curentului. Nu fuge, ci revine. Nu abandonează, ci reclădește. Nu ca un visător rupt de realitate, ci ca un om care și-a înțeles rădăcinile și a decis să le cultive la propriu.

Dan DIMA