DNA Iași îl acuză pe fostul ministru al Sănătății de luare de mită

1tataru1

Dimensiune font:

| 10-10-2024 23:26

* avocata fostului ministru neagă cu vehemenţă informaţiile că ar fi luat mită de o sută de ori, de la 100 de persoane * conducerea națională a partidului l-a demis pe Tătaru din toate funcțiile politice deținute – președinte al filialei PNL Vaslui și șef al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor * liberalii au hotărât să-l scoată și din cursa electorală, Tătaru deschizând, până joi, lista liberalilor, la Vaslui * nu doar medicul Nelu Tătaru a fost chemat la DNA Iaşi, ci şi pacienţii săi * atât ei, cât şi rudele lor spun că fostul ministru al Sănătăţii nu ar fi condiţionat actul medical

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost adus joi la Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi, fiind vizat de procurorii DNA într-un dosar de luare de mită de la peste 100 de pacienţi.

Despre vizita la DNA Iaşi a fostului ministru al Sănătăţii au auzit şi colegii săi de partid. În timp ce era în drum spre Iaşi, Biroul Politic Naţional al PNL a votat cu unanimitate de voturi demiterea lui Nelu Tătaru din funcţia de preşedinte al filialei Vaslui. Mai mult, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Nelu Tătaru a fost eliberat și de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Nu sunt singurele măsuri luate. Nelu Tătaru nu se va afla nici pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare. „Nu este nicio problemă. O să vedem. Eu susţin în continuare că sunt nevinovat”, a spus Nelu Tătaru la ieşirea de la DNA.

Nelu Tătaru este deputat din partea PNL Vaslui, iar în calitatea sa de parlamentar nu poate fi reţinut sau arestat preventiv fără avizul Camerei Deputaţilor.

Nelu Tătaru: „Nu am condiţionat niciodată actul medical”

La ieşirea din sediul Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi, Nelu Tătaru şi-a declarat nevinovăţia. Mai mult, el susține că nu a condiţionat niciodată actul medical. „Eu sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată nimic pentru actul medical. Las justiţia să facă cercetările şi apoi să vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere, de ce nu a existat un flagrant? Nu am cerut şi nu am condiţionat niciodată actul medical. După aceea, eu, fiind parlamentar, mi-am continuat activitatea medicală, chiar dacă la Spitalul Huşi sunt cu 8 ore, stau peste 60-70 ore din timpul meu. Pentru pacienţii mei am făcut acest lucru”, a spus Nelu Tătaru la ieşirea de la DNA Iaşi.

El spune că a fost luat de la Spitalul din Huşi şi adus la DNA Iaşi nu pentru a fi audiat, ci pentru a-i fi prezentate acuzaţiile de „luare de mită, asta este acuzaţia, în formă continuată”.

Avocata sa, Sandra Grădinaru, a negat cu vehemenţă că informaţiile apărute pe surse în spaţiul public şi care spun că procurorii îl acuză că a luat  mită de o sută de ori de la 100 de persoane. „Nu există aşa o acuzaţie, de o sută de ori, de la o sută de persoane... Dimpotrivă, acuzaţia este într-adevăr de luare de mită. Însă, culmea, se vorbeşte despre persoane nespecificate, deci nu ştim care sunt acele persoane, şi despre sume care, la fel, nu sunt specificate. Deci, nu ni s-au arătat până în acest moment niciun fel de probe. Atât declarăm”, a spus avocata Sandra Grădinaru.

 De altfel, fostul ministru spune că nu ştie de unde au pornit aceste acuzaţii. „Vrem să aflăm şi noi. Vă spun, în continuare, că sunt nevinovat. Mi-am făcut doar meseria de medic. Nu am condiţionat şi nu am solicitat niciodată”, a precizat Nelu Tătaru. „Am solicitat şi noi aceste probe. Încă nu ni s-au furnizat”, l-a completat avocata sa.

Și pacienții doctorului Tătaru au fost aduși la DNA

Nu doar medicul Nelu Tătaru a fost chemat la DNA Iaşi, ci şi pacienţii săi. Atât ei, cât şi rudele lor spun că fostul ministru al Sănătăţii nu ar fi condiţionat actul medical. „În principiu a fost OK, doar că nu mi-au plăcut telefonul care mi l-au luat atunci când m-au sunat: au spus să nu ies pe partea cealaltă a casei, când intră ei, că în acest caz intră cu forţa. Nu mi-a plăcut deloc. Nici nu mai ştiu cine erau. M-au sunat şi au spus să ies la poartă, dar cumva să nu ies că. Eu sunt foarte mulţumită de domnul doctor. Este singurul doctor din Huşi bun. Este medicul care mi-a operat băiatul. A fost bine, este bine, eu sunt mulţumită. A avut o mare problemă din cauza căreia putea muri. Nu i-am dat mită. Doar după operaţie o mică atenţie i-am dat pentru mulţumirea pe care o aveam. I-am lăsat acolo pe o măsuţă. Nu mai ţin minte suma, pentru că a fost în urmă cu un an, un an şi jumătate, spune mama unui pacient al dr Nelu Tătaru.

Fratele unei alte paciente a doctorului Tătaru spune şi el că nu a fost condiţionat actul medical. „Pe sora mea au chemat-o de aici. Au luat-o de acasă. Au speriat-o foarte tare, foarte, foarte tare. Nu ştiu ce se întâmplă. A fost chemată că i-ar fi dat domnului doctor o sumă de bani. Acum nu ştiu care este suma, ce s-a întâmplat. Sincer, i-a dat. Asta s-a întâmplat în urmă cu  un an, de mult oricum. Dar un caz ca ăsta nu s-a instrumentat de pe o zi pe alta. Domnul doctor nu a cerut niciodată bani, chiar niciodată. Ideea e că ei nu au fost OK, nu a fost corect cum au luat-o de acasă, cum au adus-o aici, cum s-au comportat cu ea. Plânge de abia putem să o liniştim. Cred că i-a dat undeva până în 100 de lei, ca o mică atenţie, dar domnul doctor nu a cerut bani niciodată. Domnul doctor nu a luat banii dar ea i-a lăsat acolo. Cred că după intervenţie. Domnul doctor nu a cerut niciodată nimic la nimeni. Chiar a fost un doctor pentru noi, pentru huşeni. Chiar a fost un doctor bun pentru noi. Niciodată nu s-a auzit că ar fi cerut bani. Oricum, totu-i pe bază politică, spune fratele unei foste paciente a doctorului Tătaru.

Mită între 100 și 500 de lei, precum şi alimente, de la 45 de persoane

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA. Laura RADU, Maria STANCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei