Doar jumătate dintre ieşeni au primit facturi compensate la energie și gaze!

1facturi1

Dimensiune font:

| 17-01-2022 08:35

În facturile aferente lunilor noiembrie și decembrie 2021, aproximativ 60% din totalul clienților casnici la energie electrică și peste 50% din totalul clienților pentru gaze naturale au fost eligibili pentru măsurile de sprijin și au beneficiat de compensare sau plafonare 

 

E.ON Energie România, furnizorul tradiţional de electricitate pentru zona Moldovei, a emis facturile pentru energie electrică și gaze naturale cu valorile compensate și la prețurile plafonate, acestea fiind calculate începând cu primele zile ale lunii noiembrie 2021 pentru consumatorii casnici, iar începând cu luna decembrie 2021 și pentru consumatorii non-casnici, care se încadrează în prevederile OUG 118/2021, astfel cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 259/2021. De altfel, în urma controalelor ANPC pentru a verifica dacă E.ON Energie România aplică Legea 259/2021, nu au fost identificate neconformități legate de plafonare sau de nivelul de compensare. Astfel, în facturile aferente lunilor noiembrie și decembrie 2021, aproximativ 60% din totalul clienților casnici la energie electrică și peste 50% din totalul clienților pentru gaze naturale au fost eligibili pentru măsurile de sprijin și au beneficiat de compensare sau plafonare, conform criteriilor stabilite de lege. „E.ON Energie România nu are niciun profit ca urmare a crizei energetice și nu își mărește cota proprie în facturi. Este adevărat că nu toți clienții noștri sunt eligibili pentru schema de sprijin, măsurile de plafonare sau compensare fiind aplicate conform condițiilor de eligibilitate stipulate de lege. Acest lucru se întâmplă dacă prețul este sub plafonul stabilit de lege în contract sau consumatorul are un interval de consum pentru care legea nu prevede o reducere”, spun oficialii companiei.

Eventualele corecţii vor apărea pe facturile viitoare

Cu privire la modul în care se aplică mecanismul de compensare precum și criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească clienții noștri astfel încât să poată beneficia de măsurile de sprijin, E.ON Energie România a derulat o campanie de informare prin diverse canale de comunicare.

„Orice client care are nelămuriri referitoare la noile reglementări privind compensarea facturilor, cui i se adresează, când și cum se acordă, poate accesa pagina de site dedicată a companiei pe acest subiect: eon.ro/compensare-facturi-energie. De asemenea, clienții pot accesa secțiunile dedicate acestui subiect și pe paginile web ale Ministerului Energiei și Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. În cazul în care revizuirea sau clarificările ulterioare aduse legii sau a normelor de aplicare a acesteia implică necesitatea unor corecții, E.ON Energie România îi asigură pe clienții săi că va avea grijă să ia în considerare aceste ajustări pentru următoarele facturi”, mai spun reprezentanţii furnizorului. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Administratorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 76/F/12 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 454/89/2022, privind debitoarea S.C. SOPHPANIS S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 28957084, sediul social în mun. Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 275, corp clădire C3, spaţiul 1, jud. Vaslui, înscrisă la O.R.C. Vaslui sub numărul J37/313/2011, notifică deschiderea procedurii generale a insolvenţei, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 20.05.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitorului. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 03.06.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 28.06.2022. Adunarea creditorilor va avea loc în data de 09.06.2022, ora 1200 la sediul administratorului judiciar din mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la administratorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 , HCL nr.80/28.05.2021 si HCL nr.14/24.03.2022 este de 120 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – membru comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 16.05.2022 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 19.05.2022 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
 Duminică încep calificările la Iași Tennis Trophy
21/05/2022 09:36

Peste 90 de copii, băieti si fete, din şapte tări (Ucraina, Germania, Grecia, Cipru, Turcia, Republica Moldova si Romania) vor concura in două probe, simplu si dublu, la două categorii, fete si băieti ...

Circulație pe un singur sens pe podul de la Sârca începând de luni, 23 mai
21/05/2022 09:25

Începand de luni, 23 mai, pe podul de pe DN 28, km 40+232, Sarca, judetul Iasi, circulatia autovehiculelor se va desfăsura pe un sens, alternativ, dirijat prin semafoare. Măsura urmează a fi instituit ...

 Iaşul, capitala economiei sociale
21/05/2022 08:39

Lideri importanti din institutii si organizatii europene au fost prezenti, joi, la Iasi, care a devenit pentru o zi capitala economiei sociale. În sală au fost prezenti peste 200 de participanti din Roma ...

Spectacole-lectură la MNLR Iași pentru susținerea artiștilor din Ucraina
20/05/2022 18:15

Muzeul National al Literaturii Romane Iasi s-a alăturat campaniei Artisti romani pentru artisti ucraineni, proiect de strangere de fonduri initiat de UNITER (Uniunea Teatrală din Romania) pentru sustinerea ar ...

Condamnati la ani grei de închisoare, violatorii din Feresti se viseazã nevinovati si cer revizuirea pedepsei
20/05/2022 17:03

 Trimisi dupã gratii ani grei, Dorel Buhãescu si Vasile Moisei, doi bãrbati din comuna Feresti condamnati pentru viol in formã continuatã, se cred nevinovati si vin, cu t ...

Mafiotul infirm scapă, din nou, de puşcărie
20/05/2022 16:59

La prima vedere, pare un amărăştean lovit cumplit de soartă. Eduard Vasile Lesenciuc are doar 35 de ani, dar arată mai mult a pensionar. E infirm, stă intr-un scaun cu rotile, pentru orice mişcare are ne ...

Săptămâna viitoare se deschide Ştrandul Municipal
20/05/2022 16:22

    Autorităţile locale vor să se asigure că in momentul deschiderii Ştrandului Municipal vor fi oferite toate condiţiile pentru ca ieşenii, şi nu numai, să işi petreacă timpul liber intr ...

Încă un tramvai turcesc ajunge în Iaşi
20/05/2022 15:45

  Cel de-al saselea tramvai Bozankaya construit pentru orasul nostru a iesit din fabrica din Ankara si va ajunge in Depoul Companiei de Transport Public Iasi in cursul săptămanii viitoare! Primele trei ...

Adrian Corduneanu este audiat la Poliţie într-un nou dosar. Se pare că ar fi ameninţat o persoană
20/05/2022 14:30

Adrian Corduneanu, aflat in arest la domiciliu pentru şantaj, este audiat, vineri, de poliţişti intr-un alt dosar, după ce ar fi o ameninţat o persoană. Poliţiştii ieşeni au descins, vineri, la vi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei