Doliu la UAIC - un apreciat profesor a murit!
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este în doliu, după pierderea profesorului dr. George Bondor, care a decedat ieri. Vestea tristă a fost anunțată pe rețelele de socializare de soția sa, Raluca Vârlan-Bondor, coordonator comunicare și proiecte culturale la Institutul Francez din Iași.
Profesorul George Bondor, în vârstă de 53 de ani, originar din Câmpulung Moldovenesc, a fost găsit fără viață în locuința sa din comuna Rediu. Descoperirea a fost făcută chiar de soția sa, iar surse apropiate indică faptul că acesta și-ar fi pus capăt zilelor prin spânzurare.
Poliția a fost sesizată în cursul zilei de 11 martie. „Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au fost anunțați că un bărbat a fost găsit spânzurat în propria locuință, în comuna Rediu. La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție, iar cadrele medicale au constatat decesul bărbatului în vârstă de 53 de ani. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar autopsia urmează să stabilească exact cauza decesului. Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs tragedia”, au transmis reprezentanții Poliției.
Adauga comentariul tau