Ecourile tăcerii. Tragediile din spatele ușilor prea închise

 

În mijlocul zgomotului vieții cotidiene, există voci care se pierd, voci care nu sunt auzite. Voci care sunt înecate de teamă, rușine și disperare. Voci precum cea a Anei. E frumoasă, are 32 de ani, părul castaniu și ochi în care se citește durerea. Are un doctorat în domeniul ei, o carieră frumoasă, dar... Este una dintre cele mii de victime ale violenței domestice din România. În casa ei, un loc care ar trebui să fie un sanctuar, Ana a trăit un coșmar zi de zi.

Când am întâlnit-o, am fost impresionată de umilința și fragilitatea ei. Și-a ținut privirea în jos în timp ce povestea cum a ajuns în această situație. Când s-a îndrăgostit de el, era totul perfect. Florin era atent, iubitor și promițător. Dar, după ce s-au căsătorit, totul s-a schimbat. Încetul cu încetul, Florin a început să o controleze, să o critice și să o jignească. Și, în cele din urmă, să o lovească. „Începuse cu o palmă, apoi o lovitură cu pumnul, până când am ajuns să mă tem pentru propria mea viață”, mărturisește Ana cu lacrimi în ochi. Nu am întrebat-o de ce nu a plecat fiindcă răspunsul este mult mai complicat decât pare. Pentru Ana, erau implicate sentimentele, speranța că el se va schimba, teama de a nu avea unde să meargă și rușinea de a admite ce se întâmpla. Ana avea un doctorat în științe, era un nume în lumea ei, oamenii o priveau cu respect, peste tot unde mergea era tratată ca o somitate. Și merita! Mai puțin acasă, unde schimbarea a venit într-o seară rece de noiembrie. După o bătaie violentă, Ana a decis că nu mai poate continua așa: „M-a bătut până când vecinii au chemat Poliția. Cu ajutorul unui vecin, am ajuns la un centru de sprijin pentru victimele violenței domestice. Am găsit nu doar un adăpost, ci și o comunitate care m-a ajutat să mă vindec și să-și recapăt încrederea”.

Povestea Anei nu este doar despre suferință, este despre reziliență și curaj. Este un memento puternic al faptului că nicio femeie nu ar trebui să trăiască în teamă și că este esențial să ridicăm vocea împotriva violenței domestice. Astăzi, Ana este o femeie transformată. Lucrează pentru a ajuta și alte victime, oferindu-le speranță și un refugiu. Ecourile tăcerii sunt puternice, dar cu curaj și determinare, ele pot fi înfrânte. Povestea ei este o mărturie a forței spiritului uman și a capacitații de a învinge adversitatea, ceea ce și-a propus și proiectul „Unele rufe se spălă în public”, o instalație prezentată ieri la Casa Muzeelor, în cadrul Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), inițiat de teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”, gazda evenimentului.

Maura ANGHEL