Educația în Iași. Cum s-au schimbat școala și elevii în ultimii 30 de ani

 * de la autoritate rigidă și memorare forțată la burnout, digitalizare și nevoia de sens real în educație, așa arată parcursul educației în ultimele trei decenii * ieșeni din trei generații povestesc cum s-a schimbat școala

În Iași, un oraș cu o identitate profund legată de educație, școala a fost mereu mai mult decât un loc de învățare. A fost un reper, un spațiu al formării, un simbol al respectului. Dar ce înseamnă azi școala pentru cei care au trăit-o în epoci diferite?

„Pe vremuri, elevii nu aveau curaj să ridice ochii din bancă”

Maria Cojocaru, fostă profesoară de limba română, își amintește cu claritate ce însemna școala în anii ’70 și ’80. Disciplină strictă, tăcere în clasă, respect pentru catedră. „Predam la un colegiu important din Iași. Manualele se înveleau cu hârtie indigo, diriginta era ca o a doua mamă, iar nota patru echivala cu o rușine publică. Nu ne plângeam, nu ne îndoim. Totul se baza pe autoritate”, spune fosta profesoară. Școala era văzută ca o instituție de formare dură, dar eficientă. „Se făcea carte, cu frică și rigoare, dar se făcea. Erau maniere, era politețe”, continuă Maria Cojocaru.

O generație prinsă între dictare și primele PowerPointuri

Ioana are 39 de ani, a fost elevă în anii ’90 și începutul anilor 2000. Astăzi este mamă a doi copii și observă cu luciditate diferențele dintre educația pe care a primit-o ea și cea de azi. „Eram în plin haos post-revoluționar. Unii profesori predau ca pe vremea lor, alții încercau timid metode noi. Aveam deja internet, dar tot învățam comentarii literare pe de rost”, spune ieșeanca. Tranziția către digital se simțea mai mult acasă decât în clasă. „Am avut primul computer în liceu. Referatele în Word erau considerate tehnologie avansată. Dar la școală, mulți profesori nici nu voiau să audă de ele”. Ioana consideră că generația ei a prins „faza de tranziție” – nici suficientă structură, nici libertate reală.

Elevii de azi: „Vrem o școală care ne înțelege, nu doar ne evaluează”

Amalia, 17 ani, elevă la un liceu de top din Iași, face parte din generația Z. Este crescută cu tehnologie, aplicații educaționale și rețele sociale. Pentru ea, școala ar trebui să însemne mai mult decât teste și teze. „Suntem obosiți. Avem teme, proiecte, examene și presiune constantă. Dar nu suntem ascultați. Vrem profesori care să ne întrebe ce simțim, nu doar ce am memorat”. Deși are parte și de dascăli deschiși, empatici, Amalia spune că sistemul rămâne blocat în trecut: „Mulți încă predau monoton, ignorând total nevoia de interactivitate. Avem table inteligente, dar sunt folosite ca simple ecrane”.

Trei generații, o singură întrebare: Ce ar trebui să fie școala?

Pe fundalul acestor povești, devine clar că școala s-a schimbat – uneori în bine, alteori în superficial. S-a pierdut din rigoarea de altădată, dar s-a câștigat în deschidere și conștientizare. Copiii de azi cer să fie ascultați, nu doar notați. Părinții lor cer coerență. Profesorii, tot mai puțini și mai obosiți, cer respect.

Educația în Iași rămâne vie, chiar dacă e imperfectă. Între autoritate și empatie, între digitalizare și haos legislativ, ea caută o formă care să poată modela oameni întregi. Iar poate cea mai importantă lecție este că nu forma, ci sensul este cel care trebuie regăsit.

Maura ANGHEL