Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, premiați

zecisti

Dimensiune font:

| 17-07-2025 13:53

* „Trăim vremuri în care oamenii și-au pierdut încrederea în instituții. Și nu fără motiv. Când promovarea nu se mai bazează pe merit, ci pe relații, când diploma nu mai înseamnă competență, ci șmecherie, încrederea se prăbușește. Dar există o cale de reclădire. Se numește Educație, a transmis primarul Mihai Chirica

Cei opt elevi din județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei doi absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat au fost premiați astăzi, în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.

Absolvenții cu media 10 au primit premii în bani, respectiv câte 2.000 de lei atât pentru Evaluarea Națională, cât pentru Bacalaureat, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită. Totodată, absolvenții au primit premii în bani și cărți din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De asemenea, au fost recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare.

La Evaluarea Națională, grație celor opt medii generale de 10 din cele 85 obținute la nivel național, ludețul Iași este pe primul loc în țară. Din cei opt „zeciști”, patru sunt de la Colegiul Național, doi de la Colegiul „Emil Racoviță”, unul de la Colegiul „Richard Wurmbrand” și unul de la Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului.

Și la Bacalaureat Județul Iași se află în top, cu două medii de 10 din cele 33 obținute la nivel național. Din cei doi „zeciști”, unul este de la Colegiul „Costache Negruzzi”, iar celălalt de la Colegiul „Emil Racoviță”. „A fi astăzi în mijlocul tinerilor de 10 ai Iașului este nu doar o onoare, ci mai ales o lecție despre speranță și încredere. Într-o lume care pare din ce în ce mai grăbită să aplaude superficialul, voi - elevii de 10 - ați ales drumul răbdării, al muncii oneste și al cunoașterii. Pentru asta, vă mulțumim și vă felicităm! Faptul că suntem, și în acest an, în topul ierarhiei naționale la Evaluarea Națională și Bacalaureat ne bucură și ne face mândri! Dar excelența nu este un premiu pe care-l pui la păstrat în vitrină, ci mai ales un contract cu viitorul. Trăim vremuri în care oamenii și-au pierdut încrederea în instituții. Și nu fără motiv. Când promovarea nu se mai bazează pe merit, ci pe relații, când diploma nu mai înseamnă competență, ci șmecherie, încrederea se prăbușește. Dar există o cale de reclădire. Se numește Educație! Dragi elevi, prin tineri ca voi România poate redeveni o societate în care valoarea nu e marginalizată, ci pusă la temelia deciziei. Să nu renunțați niciodată la exigență, la curajul de a cere mai mult de la voi și de la lumea din jur. Fiți cei care schimbă regulile, nu cei care se supun lor în tăcere. Fiți cei care întreabă de ce?, nu cei care spun se poate și așa”, a transmis primarul Mihai Chirica.

„Notele maxime au presupus perseverență, studiu, ambiție, timp dedicat pregătirii temeinice. Aceste note perfecte vor face posibilă împlinirea unor idealuri: pentru cei de clasa a VIII-a oportunitatea de a-și continua studiile în unitatea pe care o doresc, iar pentru cei de clasa a XII-a certitudinea că au optat pentru un liceu care i-a pregătit nu numai pentru examenul de Bacalaureat, ci și pentru un viitor de succes. Un gând sincer de apreciere și recunoștință pentru părinții care au insuflat copiilor dragostea pentru aventura cunoașterii, pentru studiul temeinic care se concretizează în acest rezultat frumos și, simbolic, în aripi deschise către lume, cu tot cea are aceasta mai frumos. Le doresc elevilor noștri să rămână cu aripile deschise pentru un zbor spre împlinirea idealurilor lor!”, a declarat Rodica Leontieș, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Lista elevilor care au obținut media generală 10 la examenele naționale:

EVALUAREA NAȚIONALĂ

1. Maia Constantinescu

Colegiul Național

Director: Elena Calistru

Limba și literatura română: Anamaria Lavinia Ungureanu

Matematică: Gabriela Elena Zanoschi

2. Sofia Crețu

Colegiul Național

Director: Elena Calistru

Limba și literatura română: Anamaria Lavinia Ungureanu

Matematică: Gabriela Elena Zanoschi

3. Ilinca-Maria Dumitru

Colegiul Național

Director: Elena Calistru

Limba și literatura română: Anamaria Lavinia Ungureanu

Matematică: Gabriela Elena Zanoschi

4. Ioana-Iuliana Nistor

Colegiul Național

Director: Elena Calistru

Limba și literatura română: Anamaria Lavinia Ungureanu

Matematică: Gabriela Elena Zanoschi

5. Maria Avram

Colegiul „Emil Racoviță”

Director: Mihaela Pîrpîlă-Gotcu

Limba și literatura română: Luminița Teodorescu

Matematică: Cătălin Budeanu

6. Eliza Coca

Colegiul „Emil Racoviță”

Director: Mihaela Pîrpîlă-Gotcu

Limba și literatura română: Liliana Balan

Matematică: Doru Buzac

7. Sara Vlahopol

Colegiul „Richard Wurmbrand”

Director: Cristian Lucaci

Limba și literatura română: Nicoleta Redinciuc

Matematică: Luiza Ionela Silion

8. Eliza-Maria Cioloca

Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului

Director: Petronela Petrea

Limba și literatura română: Laura Vătămanu

Matematică: Ana Elena Ungureanu

BACALAUREAT

1. Codrina-Ștefana Costia

Colegiul „Emil Racoviță”

Director: Mihaela Pîrpîlă-Gotcu

Limba și literatura română: Irina Nechifor

Matematică: Doru Buzac

Fizică: Liliana Tatiana Nicolae și Grigore Silvaș

2. Andra-Maria Vârlam

Colegiul „Costache Negruzzi”

Director: Camelia Gavrilă

Limba și literatura română: Mihaela Doboș

Matematică: Adrian Zanoschi

Fizică: Mihaela Țura.

 Laura RADU, Carmen DEACONU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei