Forum dedicat promovării femeilor în poziții de leadership

2forum

Dimensiune font:

| 01-03-2024 14:06

Femeile care activează și dețin funcții de conducere în domenii tehnice, demnitari de rang înalt și reprezentanți ai mediului academic au participat, miercuri, la Palatul Parlamentului, la un forum despre leadership inclusiv, inovație și rolul femeilor în Științe, Tehnologii, Inginerie și Matematică (STEM).

La întâlnire au participat peste 40 de persoane, majoritatea acestora fiind femei cu experiență în IT&C și cu funcții de management la companii publice și private, ori din mediul universitar. Întâlnirea a fost organizată de către Asociația „Global Women Tech Leaders” în parteneriat cu Comisia pentru comunicații și tehnologia informației din Camera Deputaților, în cadrul discuțiilor fiind abordate subiecte precum promovarea femeilor în roluri de leadership în STEM, parteneriate public-privat pentru avansarea egalității de gen în STEM sau politici inovative pentru susținerea femeilor în tehnologie. „Există o poză celebră de acum aproape 100 de ani, când la un congres al oamenilor de știință, printre 50-60 de bărbați era și o singură femeie – aceea era Marie Curie. În prezent nu mai avem doar o femeie cercetător, ci s-a ajuns la un procent de 28% la nivel global. Dacă e să mergem pe acest trend, vom mai avea nevoie de încă 100 de ani să ajungem la cifre relativ egale. Mi se pare important să menționez că nu e despre bărbați versus femei ci despre a oferi șanse egale tuturor copiilor, despre a încuraja fetele să urmeze cursuri și apoi cariere în științele exacte. De aceea, accentul cade din nou pe educație și pe modele reale, de succes ale unor femei care au reușit în domenii în care există preconcepția că sunt destinate bărbaților”, a declarat deputatul ieșean Monica Berescu, membru al Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației din Camera Deputaților.

„Dezbaterea care s-a desfășurat miercuri, 28 februarie, la Palatul Parlamentului, a fost una extrem de utilă, fiindcă a așezat la aceeași masă mediul politic, universitar și de afaceri și a venit cu soluții concrete la situația actuală din România  -  de la modelele de studiu din Singapore aplicate pe perioade de 3 și 6 luni la AI opportunities initiatives, un grant de 25 milioane de euro care vine pe zona de educație pentru tineri din medii defavorizate și până la programe de mentorship oferite de Global Women Tech Leaders”, a precizat parlamentarul ieșean, care a adăugat că experiențele și concluziile dezbaterilor generate în cadrul forumului reprezintă elementele esențiale ce vor fi utilizate pentru elaborarea unui plan de acțiune detaliat ce va oferi un cadru adecvat pentru viitoarele generații de femei lider. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cinci firme se bat pe un contract de dotare cu mobilier a şcolilor şi grădiniţelor
22/04/2024 21:55

* procedura este impărtită in două loturi si vizează achizitia de mobilier pentru 1.150 de săli, din care 186 pentru grupe de grădinită si 966 pentru săli de clasă Cinci firme şi asocieri de firme au ...

Oamenii străzii din Iași, „răsfățați” de autorităţile locale!
22/04/2024 21:54

Cei 39 de beneficiari ai Centrului Social de Urgentă pentru Recuperare si Integrare „C.A. Rosetti” din Iaşi, unitate aflată in administrarea Directiei de Asistentă Socială (DAS) din cadrul Prim ...

Aur pentru elevii ieșeni
22/04/2024 21:52

 Elevii Andrei Boacă si Alexandru Gheorghies din cadrul InfoGym - Hai la Olimpiadă Iaşi au reusit să obtină medalii de aur la Shumen 2024. Ei au participat vineri si sambătă la concursul internation ...

O nouă ediţie FloralIS, în week-end, pe pietonal
22/04/2024 21:51

Un adevărat regal al frumusetii naturii ii asteaptă in acest week-end pe ieseni pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in cadrul unei noi editii a Sărbătorii Florilor – FloralIS. Astfel, in perioada ...

Se închid centrele sociale pentru persoanele cu dizabilități
22/04/2024 21:50

 Cele 16 centre sociale de tip rezidential destinate persoanelor adulte cu dizabilităti, aflate in prezent in administrarea Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi, ...

„Nicio baterie la gunoi”, concurs de educație pe teme de mediu pentru elevi
22/04/2024 21:48

Impactul deseurilor asupra mediului si colectarea si reciclarea in mod responsabil a acestora constituie tema editiei din acest an a concursului „Nicio baterie la gunoi!”, adresat profesorilor si el ...

Teatrul Național Iași anunță prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Cătălina Buzoianu”
22/04/2024 18:24

În perioada 7-11 septembrie 2024, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi organizează prima editie a unui festival de teatru care să cuprindă cele mai importante spectacole semna ...

Basarabeni prinși pe Prut. Ei voiam să ajungă în Italia
22/04/2024 15:27

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat, duminică noaptea, doi bărbaţi cu cetăţenie Republica Moldova care au traversat raul Prut inot, cu intenţia de a ajunge in Ital ...

Soluţie tehnică pentru diferenţele de notare la grile la Evaluarea Naţională
22/04/2024 14:11

Ministrul Educaţiei anunţă că a fost găsită soluţia tehnică pentru ca in cazul in care la Evaluarea Naţională există diferenţe de notare la grile, platforma de evaluare digitalizată să le semnalez ...

La Iași are loc faza națională a Olimpiadei de Informatică, secțiunea gimnaziu
22/04/2024 14:08

Peste 300 de elevi sunt prezenti, in această săptămană, la Iasi la faza natională a Olimpiadei de Informatică, sectiunea gimnaziu. Festivitatea de deschidere a Olimpiadei, sectiunea pentru gimnaziu, are ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei