FOTO -- Ziua ghiozdanelor la Bădărăi-Berza

 * la capătul unui drum prăfos și anevoios, bisericuța albă din Bădărăi-Berza a devenit astăzi locul unei sărbători neobișnuite * aproape 60 de copii au plecat spre case cu ghiozdane noi, aduse de voluntarii din Iași și împărțite sub privirea blândă a părintelui Robert Sîrghea * o zi simplă, dar plină de lumină, în care solidaritatea a luat chipul copilăriei

Drumul până la biserica din deal nu este prietenos. Se încolăcește printre livezi și grădini, se rupe în hârtoape și se împietrește sub roți. Praful se ridică greu, iar bolovanii cer răbdare. Dar în vârf, când zărești zidurile albe ale bisericuței, ai impresia că ai urcat nu doar un drum de țară, ci și unul lăuntric, lăsând în urmă câte o povară.

Biserica din Bădărăi-Berza este mică, dar luminoasă, așezată ca o promisiune peste sat. Astăzi nu e doar o sărbătoare obișnuită de rugăciune, ci o sărbătoare a copiilor. În curte, aproape 60 de prichindei s-au strâns cu ochii mari, în așteptarea unui dar. Voluntarii veniți de la Iași – Petronela, Silviu, Teodora și Liliana – descarcă din mașină ghiozdane noi (oferite de Asociația dreamIS), colorate, fiecare cu povești încă nescrise între coperțile caietelor ascunse înăuntru.

Se așază cuminți, unul lângă altul, ca niște fluturi înșirați la soare. Copiii se apropie cu sfială, dar cu priviri curioase. Dincolo de gard, părinții privesc în tăcere, cu o bucurie pe care nu și-o strigă, dar care se citește în ochi.

Părintele Robert Sîrghea este acolo, în mijloc, gazda care ține ordinea și liniștea. Își așază mâinile pe umerii câte unui copil, îi îndeamnă pe cei mici să facă rând, să aștepte. Nu el a adus ghiozdanele, dar le primește cu inimă deschisă și le dăruiește mai departe, ca și cum ar împărți bucăți de lumină. Biserica lui nu mai e, pentru o clipă, un loc al tăcerii solemne, ci o casă largă unde solidaritatea se transformă în sărbătoare.

Ghiozdanele încep să-și găsească umerii. Un băiețel își potrivește curelele și dă fuga până la poartă, ca să le simtă rezistența. O fetiță își lipește ghiozdanul roz de piept, ca pe o jucărie. Zgomotul fermoarelor se împletește cu hohote scurte de râs. Și deodată curtea se umple de culoare: pete albastre, verzi, roșii și mov, amestecate cu miros de caiet proaspăt și cu forfota copilăriei.

Voluntarii privesc în jur. Mâinile lor obosite de drum se relaxează. Petronela se apleacă să lege curelele unui ghiozdan prea lung, Silviu ridică în spate un prichindel mai mic, Teodora își șterge fruntea cu colțul palmei, Liliana așază la loc un pachet scăpat. Sunt gesturi simple, dar pline de atenția aceea discretă, care nu se laudă, ci doar dăruiește.

Soarele se pleacă încet peste dealuri. Copiii încep să se risipească pe drumuri, cu ghiozdanele în spate. Pașii lor ridică praful, dar umerii le sunt mai drepți, mai siguri. În urma lor, biserica albă rămâne liniștită, martoră tăcută a unei zile în care darurile au făcut mai mult decât să umple ghiozdane: au umplut suflete.

La Bădărăi-Berza, începutul de școală a fost scris într-un alt alfabet decât cel din manuale: alfabetul solidarității. Patru voluntari au urcat un drum anevoios pentru a aprinde bucuria în ochii a 60 de copii. Și, pentru o clipă, satul acesta, uitat de hărți și de vremuri, a devenit centrul unei povești simple și luminoase.

Maura ANGHEL