GALERIE FOTO -- O zi cât o primăvară. Călătorie cu daruri și zâmbete la Școala și Grădinița din Frenciugi

Există locuri unde timpul încetinește și se lasă cuprins de liniște, de flori și de râsete de copii. Frenciugi, sat din comuna Drăgușeni, județul Iași, e un astfel de loc. La prima vedere, pare doar un punct pe hartă, dar odată ajuns acolo, devine un punct luminos în inimă. Acolo, în Joia Mare cu miros de flori și cozonac, s-a petrecut o întâlnire între copii care nu se știau, dar care au devenit prieteni din primul schimb de priviri, din prima ciocolată întinsă cu gest timid.

Elevii de la clasa pregătitoare a Școlii „Titu Maiorescu” din Iași, însoțiți de doamna învățătoare Corina Tescu, au pornit spre Frenciugi cu ghiozdanele pline de emoție și brațele pline de daruri. Nu erau simple cadouri – erau mesageri ai prieteniei, ai bucuriei împărtășite. Micuții gazdă, copiii din Frenciugi, frumoși foc, veseli și isteți, i-au întâmpinat cu zâmbete largi, cu ochii strălucind de curiozitate și cu brațele deschise ca o primăvară adevărată. Ghid a fost profesorul de Limba română Simona Tasie, de la Școala Drăgușeni.

Școala și grădinița din Frenciugi sunt așezăminte mici, dar pline de suflet. Pereții sunt curați ca o foaie de caiet nou, iar curtea – înmiresmată de pomii înfloriți – pare desprinsă dintr-o carte cu povești ilustrate. Acolo, fiecare colț respiră grijă și dăruire. Se vede că omul sfințește locul: cadrele didactice, părinții, copiii – toți contribuie, zi de zi, la o atmosferă în care învățătura nu e povară, ci descoperire.

Darul, s-a învățat în acea zi, nu este o cutie frumos ambalată, ci un gest. O mână întinsă. O carte citită împreună. O jucărie împărțită fără supărare. O ciocolată schimbată pe un zâmbet. Copiii au cântat, au recitat, s-au jucat, au descoperit că învățătura nu vine doar din carte, ci și din felul în care te apropii de celălalt. „Ce frumos că am venit!”, a spus o fetiță din Iași, privind spre curtea plină de flori. „Mai veniți?” – a întrebat un băiețel din Frenciugi, ținând în mână o carte primită cadou.

Nu știm cine a fost mai emoționat – cei mici din Frenciugi, cu ochii rotunzi ca niște cireșe gata să se coacă, sau musafirii de la oraș, cu ghiozdane pline nu doar de rechizite și dulciuri, ci și de curiozitate. Împreună au cântat, au recitat, au împărțit jucării și ciocolată, dar mai ales au făcut schimb de bucurie.

Pentru că la Frenciugi, darul nu e doar un obiect. E o deschidere. O invitație la a te cunoaște, la a împărți ceea ce ai, chiar dacă e un ursuleț de pluș sau o poveste spusă la ureche. „Am învățat că atunci când dai o jucărie, primești înapoi un prieten”, a spus o fetiță cu părul prins în două codițe elastice, roșii ca florile de lalelele din curtea școlii.

Școala și grădinița din sat sunt dovada clară că omul sfințește locul. Curate lună, cu săli decorate cu flori din hârtie și desene colorate, aceste spații educaționale arată ca niște căsuțe de poveste. Iar grădina din jur, cu pomii în floare, transformă totul într-un pastel viu. Parcă natura însăși s-a pregătit pentru această întâlnire, punând în decor raze blânde și parfum de primăvară.

După activitățile din clase, cei mici și cei mari s-au retras într-un colț de basm: un muzeu al satului, amenajat cu migală de doamna Maria, cadru didactic al școlii, care a înțeles că educația nu se face doar din cărți, ci și din rădăcini. Pe traversele țărănești, într-o lumină caldă de după-amiază, s-a desfășurat un mic picnic.

Covăți, fusuri, lână, ulcele de lut, ba chiar și un mic război de țesut – toate aceste obiecte așezate cu grijă spuneau povești despre o Moldovă profundă, caldă, care nu uită și nu se grăbește. Aici, tradițiile sunt păstrate cu smerenie, iar copiii învață că a fi român nu înseamnă doar a vorbi o limbă, ci a simți o moștenire.

Joia Mare a fost, la Frenciugi, una plină de lumină, de râsete și descoperiri. O zi în care s-a învățat fără manuale, dar cu inima deschisă. Copiii au înțeles că nu trebuie să fie Crăciun sau Paște pentru a dărui, că zâmbetele nu se cumpără, dar se pot câștiga ușor cu o vorbă bună sau o ciocolată. Că o carte e mai frumoasă când o citești cu altcineva, iar o melodie devine mai veselă când o cânți împreună.

Într-o lume în care satul pare adesea uitat de lume, Frenciugi a demonstrat că încă se poate. Că există oameni care pun suflet în fiecare zi și copii care, înconjurați de frumusețe și respect, cresc drept, buni și curioși.

A fost o lecție de viață predată de cei mai mici. Iar cei mari au fost, cu siguranță, cei care au primit cel mai mult.

Frenciugi nu este doar un sat. E un loc unde copilăria are în continuare loc să alerge, unde tradiția e învățătoare, iar prietenia – o lecție vie. Copiii de acolo știu acum că darul apropie, că poveștile sunt mai frumoase când sunt spuse în doi, că lumea e mai bună atunci când nu o trăiești singur. Și poate că, într-o zi, își vor aminti nu de jucăria primită, ci de mâna care le-a oferit-o. Și de ochii care i-au privit cu prietenie.

Maura ANGHEL