Gunoierii amatori au năpădit Iaşul

Îi vezi pretudindeni. Dotaţi cu saci uriaşi, sacoşe, unii au şi cărucioare. Scormonesc cu o perseverenţă de invidiat prin tomberoane, „culeg” de acolo tot ce li se pare folositor ori lesne valorificabil. Nu părăsesc niciodată „zăcământul”, înainte de a-şi finaliza riguroasa inspecţie. Abia după ce şi-au terminat migăloasa treabă, se îndreaptă către alt tomberon, către alt „zăcământ”. Sunt câte zeci de ieşeni, dacă nu chiar sute, care trăiesc din îndeletnicirea asta.

Par mizerabili, demni de milă, îţi vine să le dai un leuţ, doi, eventual o ţigară şi îmbrăcăminte de care nu mai ai nevoie. Cine a stat să le urmărească turneul zilnic, să le studieze comportamentul, ajunge la o concluzie surprinzătoare. Spre deosebire de cerşetori, gunoierii amatori sunt oameni mândri, nu-ţi cer nimic, niciodată, nu te abordează sub vreun oarece pretext, ba chiar se întorc cu spatele, dacă simt că-i fixezi cu privirea mai mult decât trebuie. Îşi au business-ul lor discret. Din căutatul prin tomberoane supravieţuiesc. Peturile din plastic le tasează temeinic, ca să încapă cât mai multe în desagă ori cărucior. Nu iau mulţi bani pe ele, dar iese de-un mic, o bere ori câteva ţigări la bucată. Însă, mai înainte, verifică foarte atent conţinutul. Pot găsi adevărate comori. Bere răsuflată, vin coclit ori tărie din care s-a cam evaporat alcoolul.

Resturile de mâncare. Uneori, chiar proaspete, nici nu mai merită încălzite. Brânza mucegăită ori iaurtul expirat necesită tratament termic. Dar merită cu prisosinţă. Iese un fel de caşcaval. Gratis, nu la preţ de icre negre, cum a ajuns acum pe rafturile supermarketurilor.

Cablurile din cupru, o adevărată avere

Obiectele din metal şi articolele de mobilier înseamnă o adevărată avere. Pe fier vechi, nu primeşti prea mulţi bani, dar îl găseşti peste tot. Reprezintă un venit sigur şi constant. În schimb, dacă dai peste nişte cabluri din cupru ori aluminiu, ţi-a pus Dumnezeu mâinile în cap. Cu jumătate de kilogram de cupru, îţi poţi permite o noapte la hostel. Unde să te îmbăiezi în tihnă, să te relaxezi şi să dormi la căldurică. Dar asemenea „descoperiri” sunt rare. Din păcate.

De mâncare, se găseşte din belşug. La fel şi haine ori încălţări. Scormonitul prin tomberoane e o îndeletnicire la văzul căreia, foarte mulţi ieşeni strâmbă din nas. Pentru că n-au stat să studieze mai atent. E foarte mănoasă.

După o zi de pelerinaj, un gunoier amator îşi poate face stocul de mâncare, băutură, ţigări şi bani pentru o întreagă săptămână. Cu condiţia să plece devreme în explorare, să ajungă înaintea maşinilor Salubris. În doar patru ani, „Micu” şi-a edificat un sălaş mai mult decât decent, într-o casă părăsită, foarte aproape de zona centrală a municipiului.

Piese de mobilier, cât cuprinde. Unele, chiar complete

„Uite, căruciorul ăsta e utilajul meu de bază. Are cauciucuri bune, e uşor de manevrat, poţi pune pe el câteva sute de kilograme”, spune Micu. „Cu el şi cu truda mea, am ridicat o vilă în buricul târgului!”, spune el cu vădită mândrie. Exagerează un pic, dar nu esenţial.

Materiale de construcţii şi mobilier. Le găseşte zilnic. Ştraifuri, bucăţi de cărămidă ori BCA, fragmente de fier-beton, ţiglă, tablă, oleacă de iscusinţă şi poţi face minuni. La un depozit, ţi-ai da salariul pe câţiva ani. La tomberon, e moca.

Piese de mobilier, cât cuprinde. Unele, chiar complete. Scaune, fotolii, mese, paturi, dulapuri. „Chiar dacă-s bucăţi, merită luate!”, spune Micu. Un kil de cuie costă cât o ţigară la bucată, apoi, cu un patent, un cleşte şi-un ciocan, le meştereşti. Mai trebuie un pic de imaginaţie şi de viziune tridimensională.

Aşa şi-a mobilat el clădirea cam în pericol de prăbuşire, a consolidat-o prin propriul efort, are destul confort. Cu electrocasnicele e mai greu. S-a chinuit să însălize, din trei frigidere, unul funcţional. Încă nu i-a ieşit. La fel şi cu maşina de spălat. În schimb, a nimerit-o cu televizorul. Unul străvechi, cu tub, dar color.

Hamburgeri, mămăligă şi pâine din belşug. Chiar şi şniţele.

„Stai să vezi! Crezi că dau bani pe mâncare? Nu, găsesc destulă prin gunoaie. Oamenii aruncă, fără să se uite. Bucăţi de hamburger, mămăligă, pâine, chiar şi şniţele! Nu-mi fac probleme pentru masa de Crăciun, o să fie îmbelşugată!”, afirmă Micu, foarte sigur pe el.

Cât despre ţigări, rezolvarea e şi mai simplă. Găseşte chiştoace cu miile, de multe ori, ţigări aproape întregi. Lovitura a dat-o în primăvară, când „naviga” pe C.A.Rosetti. Aproape un pachet, probabil scăpat de careva.

Trăgând linie, concluzia e simplă. Un gunoier amator priceput n-are niciun fel de stress legat de cheltuieli. Zero întreţinere, zero la curent, zero la combustibil, zero pe alimente, haine ori mobilier. Câţi români n-ar visa la aşa ceva?

Tocmai de aceea, concurenţa în branşă a crescut vertiginos în ultima vreme. S-a ajuns şi la confruntări fizice de la o bucată de mămăligă. „Dar e încă loc pentru toată lumea!”, conchide Micu, unul dintre cei mai vechi din branşă.

Claudiu CONSTANTIN