Iașul, capitala balconului închis. Antropologia kitsch-ului urban dintre blocuri stridente și culori țipătoare

* de ce persistă kitsch-ul în orașele României? * balcoane baricadate cu termopan, blocuri vopsite în nuanțe care zgârie retina, apartamente transformate în fortărețe personale * fenomenul nu e doar estetic, ci spune o poveste despre mentalitatea colectivă, anxietăți sociale și nevoia de validare prin „decor”

Iașul se uită în oglindă și nu știe dacă să râdă sau să plângă. Dintr-un oraș cu istorie și arhitectură de patrimoniu, centrul cultural al Moldovei se transformă treptat într-o galerie de improvizații cromatice și de betoane „împodobite”. Kitsch-ul urban nu e un accident, ci o alegere colectivă. Și e suficient să ridici privirea spre un bloc de cartier pentru a înțelege dimensiunea fenomenului.

Balcoane închise cu termopan alb, gri, maro sau verde, fiecare după gust și posibilități. Unele tapetate cu perdele groase, altele transformate în depozite vizibile de borcane și cauciucuri. Ziduri vopsite în roz aprins lângă galben fosforescent, într-o orgie vizuală care sfidează orice regulă de urbanism. Rezultatul? Un peisaj fragmentat, agresiv, imposibil de ignorat.

Dar întrebarea nu e cum am ajuns aici, ci de ce ne place atât de mult kitsch-ul? Răspunsul ține de antropologia cotidiană a românului. Pentru generațiile crescute în lipsuri, balconul a fost extensia libertății: loc de refugiu, spațiu de depozitare, colț de „proprietate” într-un apartament standardizat. Închiderea lui cu termopan a devenit nu doar soluție practică, ci și semn de reușită.

Culorile țipătoare aplicate pe fațade vin la pachet cu aceeași logică. Nu e vorba despre gust, ci despre vizibilitate. Într-o societate competitivă și nesigură, blocul roz șocant strigă: „Eu exist! Eu am investit! Eu sunt diferit de vecinul meu cenușiu!” Așa se naște arhitectura fără coerență, dar plină de orgolii personale.

În Iași, oraș cu un patrimoniu cultural imens, contrastul e și mai puternic. Lângă case boierești, biserici medievale și clădiri interbelice, răsar mastodonți cu balcoane sigilate și culori care ar face invidios un carnaval sud-american. Peisajul urban devine o colecție de straturi contradictorii, un amestec de vechi și nou care rareori respiră armonie.

Și totuși, kitsch-ul nu e doar o problemă estetică. El trădează frica de precaritate și obsesia pentru control. Închidem balconul ca să ne apărăm de frig, zgomot și vecini. Colorăm blocul în violet sau portocaliu ca să simțim că avem ceva „al nostru”. Ne îngrădim libertatea în termopan și polistiren, convinși că am câștigat confort.

Iașul, cu dealurile lui de apartamente „modernizate”, devine astfel un manual viu de antropologie vizuală. Un loc unde se întâlnesc frustrările comunismului cu obsesia post-tranziție pentru statut și vizibilitate. Nu e doar kitsch, e radiografia unei societăți care încă se caută între tradiție și modernitate, între bun-simț și spectacol, între moștenirea culturală și dorința de a străluci cu orice preț. 

Clara DIMA