Iașul, între poezie și tastatură: cum a fost înghițită boema culturală de către Silicon Valley-ul Moldovei

 * din capitală culturală unde cafenelele vibrau de dezbateri literare, Iașul s-a transformat într-un pol IT unde programatorii scriu cod în loc de versuri * întrebarea e dură și inevitabilă: mai există „spirit ieșean” sau l-am pierdut definitiv, sub turnurile de sticlă și ecusoane corporatiste?

Iașul a fost, vreme de secole, locul unde cultura respira la fiecare colț de stradă. Orașul poeților, al junimiștilor, al boemei intelectuale. Aici se scria literatură care făcea istorie, se purtau discuții aprinse în cafenele, iar tinerii visau la un viitor în care arta și ideile aveau valoare.
Astăzi, aceeași stradă Lăpușneanu, odinioară „artera poeziei”, e plină de fast-food-uri și trotinete electrice. Copoul, care a văzut pașii lui Eminescu, e astăzi un fundal pentru selfie-uri grăbite și alergări de fitness. În loc de poeți, avem freelanceri pe laptop. În loc de „boemă”, avem coworking.
Transformarea nu e întâmplătoare. În ultimii 10–15 ani, Iașul a devenit capitala IT a Moldovei, poate chiar a României de Est. Zeci de mii de tineri intră zilnic în open space-uri, cu căști pe urechi și ecuson la gât, conectați la ședințe pe Zoom cu clienți din toate țările lumii. Salariile din IT sunt printre cele mai mari din oraș, iar atractivitatea industriei a schimbat radical dinamica urbană.
Dar în acest salt spectaculos spre digital, întrebarea e incomodă: ce mai înseamnă „spirit ieșean”?
Unii vor spune că spiritul s-a adaptat. Că boemia culturală de odinioară trăiește azi în creativitatea inovatorilor, în tinerii care programează aplicații ce ating milioane de utilizatori. Că „versurile” sunt acum linii de cod, iar „cafenelele literare” s-au mutat pe Slack și Discord.
Dar pentru alții, adevărul e mai amar. Orașul poeților s-a predat algoritmilor. „Spiritul ieșean” nu mai e despre visare, ci despre targeturi, deadline-uri și corporate life. Universitățile se golesc de studenți pasionați de filosofie sau litere, în timp ce facultățile de informatică devin fabrici de specialiști. Cafenelele literare au fost înlocuite de lounge-uri moderne, unde se vorbește despre project management și KPI-uri.
Poezia încă există, dar e marginală
Artiștii locali supraviețuiesc greu, ascunși în birouri cu joburi care nu-i definesc sau în câteva festivaluri anuale. „Spiritul ieșean” pare acum o fantomă: un amestec de nostalgie și marketing turistic. Îl invocăm la evenimente culturale sau în discursuri politice, dar în viața de zi cu zi el s-a diluat. Nu mai este vocea distinctă care modela generații, ci un ecou palid, umbrit de clădirile de sticlă și de startup-urile cu nume englezești.
Și totuși, identitatea nu este un muzeu. Ea se rescrie, se reinventează. Poate că „spiritul ieșean” de azi nu mai înseamnă poezie citită la lumina lumânării, ci creativitatea unor tineri care fac aplicații pentru mediu, educație sau sănătate. Poate că duhul cultural al orașului nu a murit, ci doar s-a mutat pe alte canale, într-o altă formă de expresie.
Însă întrebarea rămâne: ne mai recunoaștem în acest spirit? Sau am acceptat, fără luptă, ca identitatea noastră să fie redusă la eticheta de „Silicon Valley de provincie”? În câțiva ani, dacă nu punem întrebarea la timp, riscăm să rămânem doar cu nostalgii și cu un hashtag prăfuit: #spiritulIesean. Pentru că adevărata miză nu este IT-ul versus cultura, ci capacitatea unui oraș de a rămâne fidel sieși, chiar și atunci când se reinventează.
Teona SOARE