Iașul nu mai poate susține toate terapiile de care pacienții au nevoie

1meloterapia1 ada zaharia

Dimensiune font:

| 27-09-2023 07:47

Stresul și dezavantajele lumii moderne conduc, la copii, la un număr crescut de cazuri de probleme genetice sau dobândirea unor dizabilități în timpul vieții. Deși se poate ajunge la nefericirea de a trăi dependent de alte persoane, în Iași nu se mai pot susține toate terapiile de care pacienții au nevoie.

Una dintre aceste terapii este meloterapia, sau terapia prin muzică, un mijloc de relaxare, de detensionare interioară, o modalitate de exprimare a stărilor emoționale, care are efecte benefice asupra organismului uman, contribuind la reglarea circulației sangvine, a tensiunii arteriale, a metabolismului și la o bună respirație și digestie, inclusiv la aerisirea creierului. Astfel, meloterapia poate fi folosită pentru: agresivitățile ascunse, tulburările mentale sau afective, anumite blocaje, dar și câteva boli psihosomatice, precum astmul sau problemele de alimentație.

Încă din anii ‘90, la Iași au existat mai multe fundații care puteau susține ore de meloterapie cu oameni specializați în acest tip de anomalii. Muzica era considerată arta prin excelență educațională, care captiva cu ușurință interesul copiilor de la cea mai fragedă vârstă. Meloterapeutul avea scopul de a ajuta copii să identifice sunetele sub raportul timbrului, intensității ritmului, să-și dezvolte capacitățile de diversificare și sensibilitatea auditivă. De cele mai multe ori, se produceau sunete diverse precum: lovirea a două obiecte sau lovirea palmelor, se imitau sunetele din natură, vocea umană și diferite instrumente. 

 

„Problema este că meloterapia nu e trecută, ca meserie, în nomenclator. De aceea nimeni nu se mai chinuie să facă ceva. Dacă ar fi recunoscută, iar universitățile din Iași ar prelua programe precum masteratul de la Brașov, foarte mulți din cei care fac muzică ar avea un loc de muncă” – Ada Zaharia, fost melotepeut

 

Cu toate că știm din antichitate despre efectele muzicii asupra unor boli și nu numai, în nomenclatorul de meserii din legislația românească nu există această profesie. Întrebată despre meloterapie, Ada Zaharia, fost melotepeut, a răspuns: Toată lumea poate să facă meloterapie, doar că, într-adevăr, trebuie să existe un meloterapeut. Nu o poate face orice profesor de muzică pentru că terapeutul trebuie să știe boala, să discute cu doctorii. Ca meloterapeut, mi se spunea ce probleme are copilul și abia după trebuia să mă gândesc cum să-l ajut. Problema este că meloterapia nu e trecută, ca meserie, în nomenclator. De aceea nimeni nu se mai chinuie să facă ceva. Dacă ar fi recunoscută, iar universitățile din Iași ar prelua programe precum masteratul de la Brașov, foarte mulți din cei care fac muzică ar avea un loc de muncă”, a răspuns aceasta. 
Ada Zaharia crede că Iașul „este mort pe meloterapie, nu are pe nimeni, ce se mai face așa, sporadic, nu este meloterapie”. „Sunt sigură că și odată cu pandemia, multe fundații care făceau meloterapie s-au oprit și așa murit de tot. Cred că meloterapia a murit în zona Moldovei, dar cu siguranță înspre vest și sud este încă dezvoltată. Motivul este că statul nu susține acele terapii alternative, nu le consideră importante și chiar dacă scrii proiecte, chiar dacă în încerci să faci ceva în sensul ăsta, nu te susține nimeni. Au existat și niște fonduri de la statul român, dar nicidecum pentru meloterapie, ci pentru educatori specializați, pentru doctori, pentru altele. Meloterapia era finanțată din străinătate pentru că așa funcționa fundația la care eram angajată. Eu am încercat, am lucrat cu copii între zero și trei ani cu dizabilități precum: autism, sindromul Down, epilepsie și ADHD. Însă, nu mai lucrez de câțiva ani”, a adăugat Ada Zaharia, fost meloterapeut. 

 

„Într-adevăr, aceste terapii ajută. Însă, să fie terapii alternative legate, nu pot să spun că doar meloterapia ajută. Nu, meloterapie îi pregătea pentru ce urma”


Specialiștii susțin că este necesar ca meloterapia să fie practicată de persoane cu studii de specialitate, care să înțeleagă interacțiunea dintre muzică și ființa umană, în mod științific, să aibă cunoștințele necesare din punct de vedere al muzicianului, al pedagogului, al psihologului, dar și cunoștințele medicale în acest domeniu.

Tipurile diferite de muzică ne pot provoca efecte fizice diferite. Funcționarea creierului se schimbă din punct de vedere fizic în concordanță cu muzica. Ritmul poate ghida corpul să respire într-un mod mai lent, mai profund, fapt ce are un efect calmant. Viteza bătăilor inimii tinde să se accelereze sau, din contră, să încetinească în funcție de volumul și viteza stimulilor auditivi. Muzica poate ușura tensiunea musculară și poate îmbunătății abilitățile motrice. 

„Meloterapia este eficientă. Dacă copilul era anxios, sau foarte agitat, venea la meloterapie și când ieșea era mai liniștit, mai calm. Abia după putea să facă logopedie. Eu îi pregăteam cumva pentru educatorul specializat. Spre exemplu, am avut un copil cu care făceam meloterapie. La început, fugea dintr-un capăt în altul, nu vorbea deloc și a ajuns după patru ani de meloterapie la o școală normală, fiind un copil normal 100%. Meloterapia nu rezolvă nimic singură, toate terapiile au ajutat: kinetoterapie, meloterapie, educatorul specializat, doctorul, doar împreună am reușit. De la un copil cu ADHD foarte grav, a ajuns un copil normal, dar a început toate aceste terapii de la o vârstă fragedă, de la doi ani. Când a mai crescut și mă întâlneam cu el pe stradă părea normal, sunt sigură că și acum este un adult normal. Îmi spunea chiar bunica lui că nu pare să fi avut ceva vreodată. Așa că, într-adevăr aceste terapii ajută. Însă, să fie terapii alternative legate, nu pot să spun că doar meloterapia a ajutat. Nu, meloterapie îi pregătea pentru ce urma”, a precizat Ada Zaharia.

 

„Se mai întâmplă să vină cineva o lună - două sau cu ocazia Crăciunului să cânte cineva, dar asta nu e meloterapie. Nu poți să numești meloterapie că faptul că s-au dus trei violoniști și au cântat la un azil de bătrâni”.

 

În România, până în 1989, terapia prin muzică nu se folosea ca metodică specială, pentru că nu era recunoscută la noi drept terapie. Cu atât mai mult cu cât persoanele cu nevoi speciale erau marginalizate.

Evenimentele din 1989 au deschis granițele României si au dat posibilitatea realizării unor schimburi de experiență pe diferite planuri, între care și cel al terapiilor. Astfel, a apărut utilizarea meloterapiei la copii cu dizabilități. În continuare, meloterapia a început să fie practicată la noi după primele contacte cu persoanele de specialitate din străinătate venite în instituțiile de ocrotire a copiilor fără familie și cu dizabilități. „Discutam cu doctorii și îmi spuneau că ar fi fost interesați să aducă meloterapeuți în spitale, dar era greu să se ajungă la o formă legală pentru că nu puteau fi acoperiți legislativ. Sunt sigură că există și multe aziluri de bătrâni ar putea fi interesate. Totuși, știu că în spitale se mai întâmpla câte o manifestație cu voluntari, dar nu mai există un proiect clar. Se mai întâmpla să vină cineva o lună - două sau cu ocazia Crăciunului să cânte cineva, dar asta nu e meloterapie. Nu poți să numești meloterapie că faptul că s-au dus trei violoniști și au cântat la un azil de bătrâni. Din punctul meu de vedere, în meloterapie este nevoie de studii în pedagogie, muzică, psihologie și chiar elemente de medicină. În afară de asta, îți trebuie instrumente, ceea ce este destul de costisitor”, a răspuns fostul meloterapeut Ada Zaharia.
***

Muzica înseamnă bucurie, creativitate și, ceea ce e mai important, comunicare. Este cel mai important obiectiv al meloterapeuților în programele de recuperare ale copiilor cu dizabilități în cadrul sindromului autist, satisfacțiile terapeutilor sunt enorme atunci când reușesc, în urma activităților acestea speciale, să-i facă să comunice cu alte persoane, știind că tocmai lipsa de comunicare îi face pe aceștia să aibă lumea lor. În școala generală, muzica este apreciată în contextul învățării unui instrument muzical, cântatul într-un cor și interpretarea vocală a unor cântece. Pentru copiii cu nevoi speciale și dificultăți de învățare muzica are un alt rol, cel de a ajuta la vindecare. Astfel, într-un oraș dezvoltat ca Iași, dispariția meloterapiei este o involuție. Anca POPA



 

Comentarii

emanuel leonte

Sep 26, 2023

de apreciat acest articol, l-am citit cu drag si am invatat ceva nou. ma bucur sa vad ca doamna ada zaharia a fost asa deschisa si a povestit din practica ei cu atatea detalii si exemple. intr-adevar este trist faptul ca aceat tip de terapie este uitat sau nu este practicat in judetul iasi, ar putea fi chiar de folos in dezovoltarea copiiilor in nevoie.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei