Iașul rupt între generații: muncă până la epuizare vs. supraviețuire pasivă

 * din cauza vremurilor grele și a instabilității economice, mulți tineri trag din greu doar ca să se descurce, în timp ce unii părinți nu au avut niciodată un job stabil * această ruptură profundă dintre generații arată o societate dezechilibrată, în care efortul nu garantează reușita, iar lipsa muncii nu mai aduce rușine, ci resemnare

În Iașul de azi, unii tineri jonglează cu multe joburi doar ca să-și poată plăti chiria. În același oraș, mulți dintre părinții lor nu au avut niciodată un loc de muncă stabil, cu contract. Între generația multitasking și generația „ne-am descurcat cumva” s-a căscat o prăpastie dureroasă: muncim mai mult ca niciodată – dar pentru ce?

Maria, 29 de ani, se trezește la 6 dimineața, nu pentru că-i place. Lucrează patru ore la o cafenea din centrul orașului, continuă cu un internship online, neplătit, iar seara predă engleză pe Zoom. Trei activități, trei surse de venit, un singur scop: să supraviețuiască într-un oraș universitar în care viața e tot mai scumpă. „N-am timp nici să respir. Am crescut cu ideea că dacă muncești, reușești. Doar că în realitate, muncești, muncești, și rămâi pe loc”, spune ea, zâmbind obosit.

La doar câteva străzi distanță, în același cartier, locuiește tatăl unei colege. Are 59 de ani și nu a avut niciodată un loc de muncă sigur, cu acte. A trăit din comisioane ocazionale, ajutor social și gospodărirea unui teren moștenit. „N-a fost nevoie să mă angajez. Ne-am descurcat cumva”, spune el, cu o seninătate greu de înțeles pentru cei tineri.

Acest contrast nu este un caz izolat. Conform unui raport Eurostat, tot mai mulți români sub 35 de ani lucrează în regim de freelancing sau au mai multe joburi simultan. Chiriile ridicate, lipsa unor salarii decente și nesiguranța economică au transformat o generație întreagă în acrobați ai muncii.
„Lucrez în social media dimineața, sunt baby-sitter după-amiaza și editez videoclipuri noaptea. Am trei joburi și abia îmi permit o garsonieră cu chirie”, spune Andreea, 27 de ani, din Iași. Această hiperactivitate nu vine din ambiție, ci dintr-o nevoie profundă de stabilitate. Rezultatul? Oboseală cronică, lipsa unui viitor clar și un burnout care afectează tot mai mulți tineri înainte de 30 de ani.

Generația „ne-am descurcat cumva”

În contrast dureros, o parte din părinții acestor tineri nu a muncit niciodată oficial. După 1990, colapsul combinatelor industriale, restructurările masive și lipsa unei strategii de reintegrare profesională au dus la o formă cronică de inacțiune. În mediul rural, fenomenul e și mai vizibil. Familii întregi au trăit timp de decenii din ajutoare sociale, muncă sezonieră sau micul trafic de subzistență.
„Nu m-am angajat niciodată. Am lucrat cu ziua, am avut pământ. Ne-am descurcat”, povestește Viorel, 59 de ani, din Vaslui. „Nu știu cum să încep un CV. N-am avut niciodată nevoie”, adaugă alt bărbat din aceeași zonă. Pentru tinerii care muncesc până la epuizare, resentimentul față de cei care „n-au tras” există, dar nu e mereu exprimat. Uneori, e însoțit de compasiune. „Nu mi-e ciudă pe părinți. Dar mi-e ciudă că n-am avut modele. A trebuit să învăț totul singură – cum se scrie un CV, cum se cere un salariu decent, cum se negociază un contract”, spune Ioana, 31 de ani.

De cealaltă parte, mulți dintre cei care n-au lucrat niciodată nu se simt vinovați. Mai degrabă, resemnați. „Noi am prins vremuri grele. Nu erau locuri de muncă. Am trăit cum am putut”, spun. Adevărul e că această frază – „ne-am descurcat cum am putut” – a devenit puntea fragilă dintre generații. Tinerii o aud des, dar nu o pot folosi. Pentru ei, descurcatul presupune o cursă continuă, un consum zilnic de energie, adaptare și supraviețuire. Iașul, ca multe alte orașe din România, este prins între o generație obosită de muncă și una uzată de așteptare. Lipsa unui pact intergenerațional real, dar și a unei educații financiare și vocaționale solide, adâncește ruptura. Unii muncesc până la epuizare. Alții privesc cum trece timpul.

Dan DIMA