Iașul văzut din goana curierilor de mâncare. O radiografie a orașului printre claxoane, aplicații și supraviețuire

 * în timp ce politicienii promit dezvoltare și modernizare, adevărata față a Iașului se citește cel mai bine din șaua livratorilor de mâncare * ei pedalează printre gropi, șantiere și claxoane, ducând zilnic nu doar cutii cu pizza sau burgeri, ci și o radiografie dură a unui oraș prins între promisiuni și realitate

Dacă vrei să înțelegi adevărata față a Iașului, nu te uita la rapoartele oficiale. Urcă-te pentru o zi pe bicicleta unui curier și vei vedea un oraș în contratimp cu el însuși: gropi ascunse după ploaie, străzi sufocate de mașini, șantiere interminabile și claxoane care se amestecă cu notificările de pe aplicații.
În România, industria de curierat și livrare a cunoscut o creștere explozivă în ultimii ani. Doar în sectorul „Postal & Courier Activities” funcționează peste 11.200 de firme, iar rata anuală de creștere între 2020 și 2025 a fost de 32,2%. Glovo, lider de piață, a depășit în 2025 pragul de 1,27 milioane de utilizatori activi, urmat de Bolt Food cu aproape 426.000, în timp ce Wolt și-a consolidat poziția după ce a preluat Tazz.
Dar dincolo de statistici și cifre, viața curierilor rămâne o luptă zilnică. În Iași, un curier de mâncare câștigă în medie 51.453 de lei pe an, echivalentul a 25 de lei pe oră. Intervalul salarial variază între 38.950 și 60.046 de lei, adică puțin peste salariul minim pentru mulți dintre cei care pedalează sau conduc scutere ore întregi, indiferent de vreme.
„Cel mai greu nu e frigul sau ploaia, ci traficul. Șoferii te claxonează de parcă n-ai dreptul să fii acolo. Am avut zile când m-am gândit să renunț, dar apoi mă întreb: cu ce mai plătesc chiria?”, povestește Andrei, 24 de ani, student la Construcții și curier de aproape doi ani.
Pentru alții, meseria e singura șansă de a câștiga rapid. „Nu contează că e caniculă sau ninsoare, oamenii tot vor mâncarea caldă. De multe ori ajung leoarcă la livrare și clientul se uită doar dacă a primit sosul corect, nu dacă mai poți tu să respiri”, spune Mihai, 32 de ani, care livrează cu scuterul.
Iașul se vede prin ochii lor ca un oraș cu două viteze. Pe de o parte, cartierele noi, cu blocuri moderne și restaurante care trăiesc din comenzile online. Pe de altă parte, centrul sufocat, unde trotuarele sunt pline de mașini și unde infrastructura nu a fost gândită pentru biciclete sau scutere.
Contrastul dintre confortul digital și realitatea urbană
Mai mult decât oricine, curierii simt contrastul dintre confortul digital și realitatea urbană. Pentru clienți, o comandă livrată în 20 de minute e un detaliu banal. Pentru curieri, fiecare drum e o cursă contra cronometru printre gropi, șoferi grăbiți și riscul permanent de accidente.
„Un coleg a fost lovit în trafic. S-a ridicat singur, dar putea fi mai grav. Nu se vorbește despre asta, dar fiecare cursă e și un pariu cu viața ta”, adaugă Andrei.
De fapt, livrările spun mai multe despre transformarea socială a Iașului decât o fac sondajele oficiale. Comenzile vin nu doar din campusuri sau birouri, ci și din apartamente de familie, unde gătitul e tot mai rar, înlocuit de meniuri livrate prin aplicație. În spatele fiecărei cutii de pizza sau burgeri se află un ritm urban care nu mai lasă timp pentru viața lentă, pentru mese împărtășite sau pentru tihnă.
Într-un oraș cu peste 300.000 de locuitori, curierii sunt martorii tăcuți ai singurătății din garsoniere, ai oboselii corporatiste și ai fricțiunilor din trafic. Ei sunt cei care duc, la propriu, pe spatele lor, radiografia unei comunități prinse între modernizarea digitală și neputința administrativă.
Și poate că întrebarea esențială nu este cât mai rezistă curierii în fața ploii, a claxoanelor și a salariilor mici, ci cât mai rezistă Iașul însuși într-un model de dezvoltare care promite modernitate, dar oferă zilnic doar oboseală, gropi și supraviețuire pe două roți.
Teona SOARE