IASI-Filiala ieşeană a USR PLUS susţine că va face alianţă cu PNL la Iaşi doar împotriva edilului Mihai Chirica, nu pentru susţinerea acestuia

000000 scandal-sign-chara

Dimensiune font:

| 05-05-2021 23:32

USR PLUS Iași solicită PNL Iași retragerea sprijinului politic acordat lui Mihai Chirica și spune că o alianță între USR PLUS și PNL poate fi formată numai „împotriva lui Mihai Chirica” și nu pentru susținerea lui.

Scandalul de la Iași dintre USR PLUS și PNL continuă, iar reprezentanții Alianței spun că vor continua negocierile pentru Proiectul de Buget în anumite condiții. Una dintre condiții ar fi solicitarea ca PNL Iași să îi retragă sprijinul politic primarului Mihai Chirica, acuzat într-un dosar de corupție.



Condițiile în care USR PLUS Iași continuă negocierile pentru Proiectul de buget sunt: „organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de City Manager, organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de Arhitect Șef, organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de Director Executiv al Direcției de Transformare Digitală și Implementare Smart City, acceptarea unui reprezentant din partea USR PLUS în comisia de recrutare pentru pozițiile mai sus menționate, care va participa la supravegherea corectitudinii concursurilor și obligația de a transparentiza toate documentele de interes public (contracte, documente de urbanism, cheltuieli efectuate etc), prin intermediul unei platforme dedicate, în decurs de maximum 8 luni de la aprobarea Bugetului. Prin intermediul acestei platforme, Primăria Iași se angajează la adoptarea și implementarea transparenței”, spun reprezentanții USR PLUS Iași, într-un comunicat de presă.

Aceștia solicită, de asemenea, publicarea tuturor contractelor de achiziții publice/acordurile-cadru încheiate în ultimii 6 ani, grupate pe secțiuni anuale, inclusiv anexele și, după caz, actele adiționale ale acestora. Documentele mai vechi de 6 ani pot vor fi adăugate ulterior, dar nu mai târziu de 31.12.2022, potrivit Alianei. Se cere publicarea pe site-ul Primăriei a Programului Anual de Achiziții Publice realizat de Primărie și instituțiile/societățile comerciale din subordine.

În privința transparenței în ocuparea funcțiilor publice, Alianța USR PLUS Iași solicită publicarea tuturor anunțurilor privind organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice la Primărie și instituțiile/societățile comerciale din subordine în presa locală, pe paginile de social media, într-un timp rezonabil (minimum 30 de zile), pentru a oferi egalitate de șanse tuturor candidaților interesați. O altă cerință este publicarea rezultatelor și criteriilor de selecție aferente concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice și anunțarea tuturor transferurilor la Primăria Iași sau la societățile subordordonate Consiliului Local, de la alte societăți de stat sau private, conform legii.

„În această direcție, se poate transmite o informare lunară către Consiliul Local, abonații la newsletterul primăriei și către presa locală cu centralizarea tuturor transferurilor realizate în luna anterioară”, spun cei din USR PLUS.

În privința transparenței în urbanism, se cere publicarea tuturor certificatelor de urbanism, reglementărilor din Planul Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism pentru fiecare certificat de urbanism, publicarea avizelor Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, inclusiv motivarea tehnică detaliată în cazul respingerii acestora, publicarea PUZ-urilor, etapelor de consultare publică, autorizațiilor de construire și proceselor verbale de recepție și edificare.

„Toate acestea trebuie să fie cuprinse într-un sistem integrat, disponibil online și cu filtre de căutare, pentru ca orice ieșean să aibă la îndemână toate informațiile despre orice proiect imobiliar. Publicarea documentelor se va face în integralitatea lor, nu doar a numerelor de înregistrare”, spun cei din Alianță.

Despre transparența în privința proiectului final de buget, liderii USR PLUS Iași spun că acesta trebuie publicat și pus în dezbaterea publică în forma în care este prezentată consilierilor, dar şi într-o manieră accesibilă tuturor, prin utilizarea unor grafice şi analize simplificate pentru a putea fi înţeles cu uşurinţă de fiecare ieşean. Se mai solicită publicarea rectificărilor bugetare aprobate în forma dezbătută în plenul Consiliului Local, dar şi într-o manieră accesibilă tuturor, prin utilizarea unor grafice şi analize simplificate pentru a putea fi înţelese cu uşurinţă de fiecare ieşean și publicarea listei obiectivelor de investiții cu indicarea tuturor surselor de finanțare și o prezentare a stadiului implementării fiecărui proiect de investiție.

O altă solicitare este de eealizare a unui audit extern asupra activității economico-financiare și de contractare- achiziții a Primăriei Iași și a societăților comerciale aflate în subordinea Consiliului Local Iași în perioada 2016 - 2021, imediat după aprobarea Bugetului anului 2021.

„Linia bugetară va fi inclusă în cadrul acestui buget. Auditul va fi realizat de către două firme din mediul privat, de renume internațional, care vor fi selectate în urma unei licitații publice”, spun cei din USR PLUS Iași.

O altă cerință este angajarea unei firme de audit extern, cu competențe, experiență și renume internațional, pentru evaluarea anuală a personalului din Instituția Primăriei și din societățile din subordine.

„USR PLUS Iași solicită ca negocierile să se desfășoare fără prezența lui Mihai Chirica, care este cercetat în două dosare penale pentru infracțiuni de corupție. După asumarea în scris a celor șapte condiții de mai sus de către Primăria Iași, PNL Iași poate desemna o echipă pentru negocierea amendamentelor propuse de consilierii USR PLUS cu privire la investiții în infrastructură, educație și mediu, reducerea cheltuielilor de funcționare și creșterea cheltuielilor de dezvoltare”, se arată în comunicatul citat, transmis de USR PLUS Iași.

Primarul Mihai Chirica a anunțat, la sfârșitul lunii aprilie, că se suspendă din funcția de președinte al PNL Iași deoarece nu vea să prejudicieze imaginea PNL în condițiile în care numele său apare într-un dosar de corupție 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei