Impatiens Tremens, expoziția care atrage atenția asupra viitorului

Impatiens Tremens

Dimensiune font:

| 12-05-2023 10:23


Crize climatice. Crize de resurse. Crize ale ideologiilor. Crize provocate de războaie. Un peisaj sumbru, care își lasă amprenta, inevitabil, în mințile și în sufletele noastre. Ce ne rămâne de făcut? Tăcerea, inerția nu pot fi soluția.
Expun împreună artiștii români, dar și din Italia și Marea Britanie – pictori, sculptori, fotografi, meșteșugari, care îmbină materialele naturale și tehnicile tradiționale cu inteligență artificială sau chit de mașini -, prezenți la Romanian Creative Week (RCW), în cadrul unei expoziții provocatoare. Impatiens Tremens, parte a secțiunii Arts & Crafts, se va desfășura în perioada 19 – 28 mai, la Baia Turcească. Vernisajul expoziției, curatoriată de arhitecta Elena Viziteu-Ionescu și de Marlene Herberth, parte a studioului KraftMade, va avea loc în 20 mai, de la ora 16.00.
„Care sunt mișcările subterane ale acestor crize pe care le trăim? Și care este abordarea acestor probleme, în logica manufacturii și meșteșugului? Logica manufacturii propune exact acest lucru: să alegem rețele tradiționale în locul celor consumeriste. Să învățăm să refolosim resursele. Cu această expoziție aruncăm o privire în trecut și o privire în viitor”, explică curatoarele.

Artiștii care vor expune în cadrul Impatiens Tremens:

Quiet Ensemble, un colectiv de artă din Italia fondat, în 2009, de Fabio di Salvo și Bernardo Vercelli, explorează relația dintre natură și tehnologie, dintre haos și echilibru. Lucrările lor își extrag forma din relația dintre subiectele organice și cele artificiale. Producătorul Quiet Ensemble va fi prezent la Iași, în cadrul unui artist talk, în 24 mai, la Baia Turcească.
Studio AMOS, studio de meșteșug contemporan din sud-estul Angliei, confecționează coșuri și obiecte țesute, care sunt un răspuns la materialele pe care le culegem de pe pământ. Artiștii, care vor fi prezenți la vernisajul expoziției de la Iași, cultivă 20 de tipuri de salcie, pe care le combină adesea cu lemn tăiat.
Paul Baraka Marat este cunoscut pentru practica lui articulată într-o direcție ce explorează grotescul și posibile valențe de interceptare cu lumea contemporană. Estetica urâtului este linia principală a picturii, sculpturii și a instalațiilor realizate de tânărul artist timișorean.
Artista vizuală Beatrice Arzoiu reușește, prin colajele pe care le realizează, să emoționeze și, deopotrivă, să provoace publicul la meditație. Beatrice trăiește pentru tot ce e sensibil și frumos și spune că lucrările ei sunt forma cea mai precisă de a comunica lumii arta din mintea și din sufletul ei.
Chiara Camoni, artistă cu o sensibilitate aparte, care trăiește și lucrează în Fabbiano, în Alpii Apuseni din Alta Versilia, Toscana, reușește să-și surprindă publicul prin desene, printuri vegetale, video și sculptură, în special ceramică. Chiara a expus în prestigioase galerii și muzee din Italia, Franța și Marea Britanie.
Emilian Pospaii, absolvent al Universității Naționale de Arte, a dezvoltat un interes timpuriu pentru poezie și natură. Practica sa cuprinde poezie, editarea cărților cu grafică proprie, ilustrații în tuș, ceramică, în timp ce instalațiile sale sunt adesea compuse atât din lucrări originale, cât și din obiecte reevaluate.
Ioana Cîrlig, fotografă, editor foto, lucrează la proiecte de fotografie pe termen lung. Este pasionată să fotografieze plantele și universul lor și, de 13 ani, călătorește în toată țara ca să documentez diferite subiecte.
József Bartha este artist vizual, scenograf, curator, conferențiar universitar la Universitatea de Artă din Târgu Mureș. Inițiator și organizator al mai multor proiecte de artă contemporană, lucrările lui József includ fotografii, instalații, videoinstalații și intervenții artistice. A expus în România, Slovacia, Ungaria, Cehia și SUA, iar din 1992 a realizat mai mult de 90 de scenografii la teatrele din Romănia, Ungaria, Slovacia și Serbia.
Lavinia Ghimbășan, meșter și designer conceptual care se concentrează pe povestiri și practici regenerative în domeniile experienței, iluminatului, designului floral și al obiectelor, a studiat și a lucrat în Danemarca și în România. În prezent, este co-designer și co-fondator al Nalba, un proiect de inovație, slow design de obiecte regionale înrădăcinate în ecosistemul Transilvaniei.
Laetitia Forst este cercetătoare în domeniul designului textil, la University of the Arts London. Artista lucrează la Centrul pentru Design Circular, în cadrul proiectului HEREWEAR, pentru a explora liniile directoare de design pentru dezvoltarea și utilizarea de noi materiale ecologice în sisteme circulare și locale.
Atelierul de creație REDU a fost fondat, în 2014, de ONG-ul Mai bine, ca răspuns la nevoia emergentă de a găsi soluții pentru deșeurile textile post- și pre-consumator. În prezent, funcționează ca o întreprindere socială, transformând în mod inovator și creativ deșeurile textile în accesorii și articole de îmbrăcăminte.
Alex Herberth trăiește și lucrează în Cincu și este parte a KraftMade Research&Lab. Lucrează de peste 20 de ani în lemn cu tehnici tradiționale, restaurare obiecte și monumente istorice, este meșter, tâmplar și designer și mereu curios cercetător al perfecționării tehicilor meșteșugărești cu referințe în patrimoniu, fiind specializat în istoria meșteșugurilor de obiect și construcții din secolele XVIII-XXI. Coordonează și predă ateliere de transmitere a acestor cunoștințe către un spectru larg – de la specialiști la începători.
Împreună cu Elena Viziteu-Ionescu, Alex Herberth realizează și reutilizează creativ elementele care oferă suport și atmosferă expoziției centrale a RCW, după principii de circularitate, țintind o cât mai mică amprentă de carbon a întregului eveniment.
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei