Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor.Tradiții, legende și obiceiuri păstrate de Ispas până azi

 * creștinii ortodocși sărbătoresc mâine Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paște * tot în această zi este celebrată și Ziua Eroilor * cunoscută și sub numele de Ispas, sărbătoarea adună credință, tradiții străvechi și legende populare transmise din generație în generație

Creștinii ortodocși celebrează mâine Înălțarea Domnului, sărbătoarea care amintește de momentul în care Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de pe Muntele Măslinilor, la 40 de zile de la Înviere. În tradiția populară, această zi este cunoscută și sub numele de Ispas, marcând încheierea oficială a sărbătorilor pascale. În gospodării, femeile pregătesc ouă roșii, cozonac și pască, iar legenda spune că în această noapte înfloresc și se scutură alunii. Este totodată și Ziua Eroilor, zi de recunoștință și pomenire națională.

O zi specială în calendarul ortodox și popular

În fiecare joi din a șasea săptămână de după Paște se sărbătorește Înălțarea Domnului – clipa în care, potrivit credinței, sufletul lui Iisus Hristos s-a ridicat la cer. În tradiția populară, această înălțare a fost urmărită de un om bun și vesel, cunoscut ca Ispas, care a devenit ulterior un personaj mitologic. Ziua lui Ispas este considerată o zi în care trebuie să fii bine dispus, fără conflicte, și este prăznuit ca un sfânt protector al gospodăriilor.

Asemenea altor mari sărbători de peste an, și de Ispas se păstrează numeroase obiceiuri: se taie vârful cozilor la vitele cornute, iar unele sacrificii – mai ales de miei – sunt practicate în amintirea riturilor de curățire și protecție.

Leușteanul te apără de rele

Tradiția spune că în drumul lor spre cer, unele spirite ale morților se pot rătăci. Cele care rămân pe pământ se transformă în strigoi, făcând lucruri rele. De aceea, în noaptea și ziua de Ispas se practică ritualuri de apărare: se culeg și sfințesc flori, frunze și ramuri de alun, nuc, leuștean și paltin, plante bune la descântece. În zonele montane se sună din buciume, iar în unele sate, fetele și femeile se încing cu leuștean la brâu, pentru a se proteja de spirite.

Ispasul este considerat și un hotar agrar: ultima zi în care se seamănă porumbul. De acum se urcă boii la munte, la pășuni, și se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

Paștele Cailor și Joia Iepelor, între legendă și tradiție

În trecut, sărbătoarea era cunoscută și ca Paștele Cailor sau Joia Iepelor. O veche credință spune că, o singură dată pe an, pentru un singur ceas, caii se satură de iarbă. Această credință se leagă de o legendă conform căreia, la nașterea lui Iisus în iesle, caii au fost neliniștiți, nechezând și tropăind, deranjând-o pe Maica Domnului. În consecință, ea i-ar fi blestemat să nu se sature niciodată, decât o dată pe an – de Ispas.

Joia Iepelor era și zi de „soroace”, când se încheiau înțelegeri și se înnoiau promisiuni. Pentru că, spre deosebire de Sângiorz (23 aprilie) și Sâmedru (26 octombrie), această sărbătoare are o dată mobilă, importanța ei s-a diminuat treptat în percepția colectivă. Astfel a apărut și expresia „La Paștele Cailor”, folosită ironic, pentru a desemna o promisiune care nu se va împlini niciodată.

„Hristos S-a înălțat!”, un salut păstrat cu evlavie

În ziua de Înălțare, oamenii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” – „Adevărat S-a înălțat!”. În unele zone, această formulă se păstrează timp de 10 zile, până la Rusalii. Tradiția spune că cei care mor în ziua Înălțării ajung direct în Rai, o credință care conferă un sens profund acestei sărbători.

Este și ultima zi în care se pot vopsi ouă roșii, se pregătește pasca și se folosește salutul pascal: „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”.

Iarmaroacele Moșilor și pomenile de Ispas

De Înălțare încep iarmaroacele și bâlciurile tradiționale, unele cunoscute sub denumirea de iarmaroacele Moșilor, pentru că sunt dedicate pomenirii morților. În trecut, aceste târguri erau pline de străchini, ulcele și linguri din lemn, pregătite de gospodine pentru a fi oferite de pomană la Moșii de Vară.

Este o zi de pomenire și recunoștință pentru morți, când se împart pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu, pentru sufletele celor adormiți.

Înălțarea este și un hotar simbolic între primăvară și vară, dar și între lumi – între ceea ce vedem și ceea ce credem. Se spune că ce se seamănă după Ispas nu mai rodește. Tot acum, conform legendei, alunii înfloresc doar în noaptea de Ispas și apoi se scutură, un fenomen rar, aproape magic.

Legenda mai spune că, la nașterea lui Iisus, boii au fost blânzi, dar caii s-au arătat nărăvași. Maica Domnului i-a blestemat atunci să nu fie sătui niciodată, decât de Ispas, zi care a primit astfel și denumirea populară de Paștele Cailor.

Maura ANGHEL