Întâlnire de „grad zero” la Iaşi, pentru deblocarea Centurii de Sud

1centura
1centura1

Dimensiune font:

| 28-01-2020 00:00

 

În două săptămâni, Primăria va începe demersurile pentru studiul de fezabilitate în vederea proiectării relocării utilităţilor, iar CNAIR va debloca, în paralel, licitaţia de proiectare şi execuţie * „Varianta ideală ar fi ca şoseaua de centură să plece din DJ 248 de pe raza comunei Ciurea, pentru a ieşi spre Tomeşti. Avem nevoie de o şosea de centură veritabilă, care să ocolească oraşul”, a spus Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean


„A fost nevoie de două săptămâni de pregătire şi de trei ore de dialog pentru a debloca un proiect care stagnează de mai mulţi ani în discuţii interminabile”, au fost cuvintele consilierului onorific din cadrul Ministerului Transporturilor, Cătălin Urtoi, la capătul întrevederii desfăşurate ieri, la Iaşi, pentru deblocarea investiţiei „Varianta de Ocolire a Municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud, Obiect 3 - Varianta trafic greu, sector km 19+690 (Selgros) - km 26 +460 (DN28), Trei Fântâni”.

La întâlnirea desfăşurată la Instituţia Prefectului au participat Cătălin Urtoi, consiliat de către geograf Adrian Covăsnianu şi expertul în infrastructură Doru Nicolae, ing. Otilia Dragomirescu, director Direcţia Drumuri Naţionale CNAIR, Mihai Chirica - primarul Iaşului, Maricel Popa - preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Bodea - preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera  Deputaţilor, deputatul Petru Movilă, Dănuţ Pilă – director general regional DRDP Iaşi, Marian Grigoraş – prefectul judeţului Iaşi.

Draftul de protocol prezentat a fost însuşit de toţi cei prezenţi şi va fi completat cu un program detaliat şi cu varianta de trafic uşor, termenul de predare pentru semnare fiind de 14 zile. „După semnarea acestui draft, Primăria va începe demersurile pentru studiul de fezabilitate în vederea proiectării relocării utilităţilor, iar în paralel CNAIR va debloca licitaţia de proiectare şi execuţie. Consilierul Ministerului Transporturilor va iniţia toate demersurile pentru ca toate discuţiile tehnice şi organizatorice ce ţin de acest proiect să se desfăşoare direct între Primăria Iaşi şi CNAIR la sediul DRDP Iaşi. Toţi cei prezenţi au fost de acord să demareze acţiunile pregătitoare şi să se desfăşoare în paralel cu acest proiect - termen prezentare a unui nou traseu, maxim 60 zile”, a declarat Cătălin Urtoi, consilierul onorific al ministrului Transporturilor.

Ce va face Primăria Iaşi

La rândul său, primarul Mihai Chirica a reiterat faptul că întrevederea este una  importantă, subliniind importanţa dialogului. „Este foarte important că ne-am pus la aceeaşi masă, întrucât vorbim de un parteneriat şi scris şi nescris între toate instituţiile implicate. Am stabilit un lucru clar: continuăm toate demersurile pentru implementarea actualei soluţii de deviere a traficului greu pe zona Poitiers - Trei Fântâni. Anul acesta ar trebui să se finalizeze proiectul tehnic şi studiile de deviere de reţele, iar spre sfârşitul anului 2020 sau începutul anului 2021 să înceapă efectiv lucrările. Între timp, începem studiile pentru a face şi o centură mai largă decât cea din documentaţiile actuale”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Municipalitatea va ceda temporar Ministerului Transporturilor administrarea a două sectoare de drum. Acestă acţiune va fi realizată în vederea relocării / protejării / mutării reţelelor de utilităţi aflate pe amplasamentul proiectului şoselei de centură - varianta de trafic greu şi a fost decisă în şedinţa din 10 octombrie 2019 a Consiliului Local Iaşi. Este vorba de sectorul km 19+600 (Selgros) - km 26+460 (DN28), mai exact bd. Poitiers, tronsonul cuprins între culeea pasajului existent peste CF600 Tecuci - Iaşi şi DN24 Iaşi - Vaslui, şi str. Trei Fântâni, tronsonul cuprinse între DN24 Iaşi - Vaslui şi DN28 Iaşi - Albiţa. Transmiterea acestor tronsoane de drum se va face în baza unui protocol de predare – primire pe o perioadă de cinci ani, timp în care Guvernul trebuie să demareze lucrările. Până la începerea acestora, administrarea respectivelor porţiuni de drum rămâne în sarcina municipalităţii ieşene.

Totodată, prin Hotărârea de Consiliu Local menţionată, municipalitatea a alocat suma de 150.000 lei în vederea elaborării studiilor tehnice şi a studiului de fezabilitate pentru acest demers. O sumă egală va fi prevăzută în acelaşi scop pentru acest an. Termenul estimat pentru finalizarea documentelor este de trei luni.

După finalizarea obiectivului, tronsoanele de drum vor fi transmise din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Iaşi.

Şeful CJ ia în calcul o şosea de centură care să nu treacă prin oraş

Referindu-se la acelaşi subiect, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, spune că asumarea clară a responsabilităţilor fiecărei entităţi va permite reluarea licitaţiei de proiectare şi execuţie a lucrărilor, al cărei câştigător urmează să fie stabilit în acest an, astfel încât din 2021 să poată fi demarate lucrările, cu finanţare guvernamentală. Din păcate, actualul proiect prezintă o deficienţă majoră, în sensul că mută traficul greu dintr-o parte a municipiului într-alta, pe Poitiers şi Trei Fântâni, fără a-l scoate complet din oraş. Aceasta, în afara problemei reprezentate de mutarea reţelelor de utilităţi sau de aspectele de mediu şi de confort al locuitorilor din zonă. „Varianta ideală ar fi ca şoseaua de centură să plece din DJ 248 de pe raza comunei Ciurea, pentru a ieşi spre Tomeşti. Noi studiem deja traseul din punct de vedere tehnic, urmând ca acesta să fie abordat într-o a doua etapă. Avem nevoie de o şosea de centură veritabilă, care să ocolească oraşul”, a spus şeful CJ. Ruxandra CAŞU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei