Investiții record în educație, la Iași
Dimensiune font:
* Primăria Municipiului Iași derulează în această perioadă cel mai amplu program de investiții în educație din istoria orașului * valoarea totală: circa 100 milioane de euro – fonduri europene (PNRR, POR) și buget local
Obiectivul investițiilor realizate de municipalitate este acela al reabilitării și modernizării spațiilor educaționale, cămine, cantine, săli de sport și facilități noi pentru elevi și profesori.
O parte importantă a acestor proiecte au fost finalizate și vor fi inaugurate luni, 8 septembrie 2025, odată cu deschiderea noului an școlar. Primarul Mihai Chirica va participa la festivități, alături de Inspectoratul Școlar Județean Iași, inclusiv în unități unde investițiile au fost recepționate recent.
Obiectivele finalizate: Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” (8,02 milioane lei) - reabilitare termică și eficientizare energetică (PNRR), sală de sport nouă (buget local, 2,83 milioane lei, Liceul Tehnologic de Transporturi și Construcții
Reabilitare termică și eficientizare energetică a căminului (PNRR, 8,8 milioane lei), Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” - reabilitare termică și eficientizare energetică (PNRR, 33,63 milioane lei), Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” - Sală de sport nouă (buget local, 7,32 milioane lei), Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” - reabilitare termică și eficientizare energetică (PNRR, 8,17 milioane lei), Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 - reabilitare și modernizare (POR) – 11,03 milioane lei, Școala Gimnazială „George Coșbuc” - Sală de sport nouă (buget local, 2,87 milioane lei, Centrul Multifuncțional Cicoarei – CMESIS - spații educative și sportive pentru copii și tineri (POR, 19,18 milioane lei.
Valoarea totală a acestor investiții: circa 101,7 milioane lei – peste 20 milioane de euro. „Educația este cea mai importantă investiție în viitorul orașului nostru. Cu sprijinul fondurilor europene și al bugetului local reușim să oferim elevilor și profesorilor condiții moderne, sigure și prietenoase pentru procesul educațional”, a transmis primarul Mihai Chirica. Carmen DEACONU
Adauga comentariul tau