Justiţia e tot mai blândă cu bătăuşii

1batausi

Dimensiune font:

| 15-05-2023 09:26

  Pe vremuri, lucrurile erau clare - dădeai cu pumnul, plăteai conform. Încadrările juridice pentru asemenea fapte erau simple şi clare. Raportate strict la suferinţa victimei. Până-n nouă zile de îngrijiri medicale, nici nu se deschidea dosar penal. Următoarea treaptă, vătămarea corporală. Dacă în certificatul medico-legal al celui bătut nu se treceau mai mult de 21 zile îngrijiri medicale. În astfel de cazuri, se lăsa cu amendă penală ori condamnare cu suspendare. Intervalul 22-61 zile însemna vătămare corporală gravă, 62-90 era ceva extrem de grav, mai mult însemna tentativă de omor. Se făcea puşcărie la greu, se dădeau sentinţe din belşug cu executare, cam 40% dintre cei ajunşi după gratii se aflau acolo din pricină de prea multă generozitate la exportul de pumni. Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru bătăuşi sunt vremuri bune.

Un singur ieşean a ajuns după gratii

De la începutul anului şi până în momentul de faţă, pe rolul celor şapte instanţe din judeţul Iaşi au fost consemnate 318 dosare de „lovire sau alte violenţe”. Cam patru pe zi, destule. Se ajunge aici doar după ce partea vătămată face plângere şi are destule probe pentru a-l incrimina pe agresor. Certificat medico-legal, declaraţii de martor, înregistrări video ale camerelor de supraveghere ce împânzesc tot mai des localităţile judeţului. Puţine dosare ajung în instanţă, de regulă, anchetatorii propun împăcarea între părţi. Şi, tot de regulă, aceasta survine. Aşa că, în realitate, numărul bătăilor ce au avut loc pe teritoriul ieşean în 2023 a fost cu mult mai mare...

Din cele 318 dosare aflate pe rol, doar 87 au fost soluţionate. Restul, amânări până cine ştie când. Iar prescripţia stă la pândă. Numai 14 condamnări, în 30 de cazuri s-a încetat procesul penal, magistraţii au renunţat la o aplicare a pedepsei, au acceptat o retragere târzie a plângerii penale şi au decis o achitare. Un singur ieşean a ajuns după gratii, are de stat un an în Penitenciar. I s-a dat cu executare, întrucât se afla în stare de recidivă postexecutorie, a fost inculpat şi pentru distrugere. În rest, amenzi penale sau condamnări cu suspendare.

Cinci ani de anchete şi înfăţişări în sălile de judecată. Pentru o amendă de 3.000 lei

Lucruri foarte clare, extrem de simple, întâmplare din noiembrie 2018, într-un loc public, curtea unei şcoli dintr-o comună de lângă Târgu Frumos, martori numeroşi, au dat cu toţii declaraţii. Dosarul a ajuns în instanţă acum trei ani, sentinţa s-a dat luna trecută. În fapt, lui I.S., aflat în trecere, i s-a năzărit că adolescenţii care stăteau pe bancă ar fi făcut glume pe seama lui. S-a oprit din mers şi i-a luat la căpăcit. Pe unul dintre ei l-a bătut de l-a zăpăcit. L-a lăsat inconştient, pe caldarâm. Elevul a stat aproape trei săptămâni în spital, bărbatul a recunoscut totul şi, după cinci ani de anchete şi înfăţişări în sălile de judecată, magistraţii l-au pus la plata unei amenzi penale de 3.000 lei. Nimic mai mult.

În ce-l priveşte pe C.L. din Bulbucani, justiţia s-a mişcat un pic mai repede şi a fost ceva mai dură. Pentru cei trei pumni expediaţi în bărbia unui consătean, în ianuarie 2019, s-a ales cu o pedeapsă de un an şi zece luni, cu suspendare. Sentinţă pronunţată în februarie a.c.

Tot în acele zile, dar la câţiva kilometri distanţă, într-un club comunal, T.G. a aruncat cu un pahar gol spre J.M. Cât pe ce să-i scoată ochiul drept. 65 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul ss-a ales cu un an şi trei luni. Tot cu suspendare.

 

A bătut de frică, s-a ales cu dosar penal, însă pedeapsa a fost simbolică

D.M. planificase o excursie în străinătate, împreună cu noua lui parteneră şi cu fiul acesteia, dar, pentru a-l putea lua pe micuţ cu ei, era nevoie de acordul tatălui. Acesta din urmă s-a opus, cei doi s-au întâlnit în parc, s-au luat la ceartă, mărul discordiei se juca în apropiere, cam indiferent la ciondăneală. La un moment dat, D.M. l-a întrebat: „ia spune, ce va păţi tata, dacă nu îşi dă acordul?”. Minorul a replicat foarte senin: „va primi un şut în gură!”. Revoltat, cel vizat a scos telefonul şi s-a apucat să filmeze, îndreptându-se ameninţător spre D.M. Mai mult de frică, D.M. a replicat violent. Ceva palme, ceva şuturi, telefonul s-a stricat, mama copilului a intervenit la timp şi a pus capăt disputei. Nu şi dosarului penal. N-au mai mers în excursie, bătăuşul involuntar trebuie să plătească amendă penală de 3.600 lei.

„Şi-a expus, în mod ostentativ, organele genitale”

Despre cei doi cumetri din Cotnari care au aruncat cu porcul ce tocmai îl pârjoleau la aragaz am mai scris în urmă cu trei luni. Dănuţ şi Iulian S. tocmai pregăteau Crăciunul în curte, mai glumeau, mai sorbeau câte un pahar. Zaharia D., un tânăr ce venise în vizită la bunică-sa, care stă peste drum de cumteri, a crezut că-i luat la mişto, a aruncat cu o piatră, apoi le-a arătat degetul mijlociu. Dănuţ şi Iulian n-au mai stat deloc pe gânduri, au înşfăcat porcul abia pârlit, au ieşit în drum şi i-au dat cu el în cap lui Zaharia. Atât de tare, încât orăşeanul a zăcut trei săptămâni în spital. Sătenii au rămas fără slănină şi cotlet, acum mai trebuie să plătească şi 380 lei, amendă penală.

Foarte probabil că Mihai S. ar fi scăpat de dosar penal, victimele nu l-au reclamat atât din pricina pumnilor încasaţi, ci, mai cu seamă, din cauza spray-ului lacrimogen folosit de agresor şi pentru faptul că acesta, după încăierare, şi-a dat jos pantalonii, apoi „şi-a expus, în mod ostentativ, organele genitale” în faţa celor prezenţi. Tot amendă.

L-au desfigurat cu lovituri de par. Condamnare cu suspendare

Fraţii Dumitru şi Gheorghe H. au ieşit în drum şi, fără niciun motiv, au tăbărât cu parii asupra consăteanului lor, Valentin C. Au dat în el şi după ce acesta a căzut la pământ. Noroc că o femeie, ieşită întâmplător în curte, a văzut măcelul, a sunat imediat la 112, patrula de poliţie de la Răducăneni se afla foarte aproape şi a putut interveni la timp.

Cel bătut a stat trei săptămâni în spital. Pentru fapta lor, atacatorii au primit câte un an şi două luni, dar cu suspendarea executării pedepsei.

Episod tras la indigo, petrecut în ocombrie 2018, în localitatea Rădeni, comuna Roşcani. Tot lovituri de bâtă în capul unui trecător nevinovat, de data asta bătăuşii au scăpat milimetric de inculparea pentru tentativă de omor. Victima a avut nevoie de 40 zile de îngrijiri medicale. După o îndelungată judecată, cei care l-au băgat în spital au fost condamnaţi în urmă cu trei săptămâni. Câte 1.500 lei, amendă penală.

 

După gratii, dar nu din cauză de pumni. Era recidivist, a plecat de-acasă şi nu s-a prezentat la audieri

O singură condamnare cu executare a fost pronunţată în 2023, inculpatul I.N. va sta un an în Penitenciarul Iaşi, dar nu din cauza pumnilor ce i-a expediat cu generozitate în mutra lui D.S. Ar fi luat şi el, foarte probabil, ceva cu suspendare. A ajuns după gratii din două motive. În primul rând, atunci când a comis agresiunea, se afla în termenul de supraveghere, după o condamnare pentru furt. Apoi, imediat după deschiderea dosarului penal, I.N. a plecat de-acasă şi nu s-a prezentat defel la audieri. A fost dat în urmărire generală, încătuşat şi judecat în stare de arest preventiv.

O achitare. Prea mulţi beligeranţi, lupte cu pari, scânduri şi bastoane cu electroşocuri

Un adevărat război câmpenesc a avut loc în toamna lui 2020, la o stână de lângă Costuleni. Au fost două tabere, prima alcătuită din şapte ciobani, cealaltă din pasagerii unui Volkswagen Golf. Nimeni n-a ştiut să explice clar de la ce a pornit totul, s-au bătut ca chiorii, fiind înarmaţi cu pari, scânduri dintr-un gard şi bastoane cu electroşocuri. Suprinzător, niciunul dintre beligeranţi n-a avut nevoie de mai mult de patru zile de îngrijiri medicale.

Aşa că, după zece termene de judecată, magistraţii au decis achitarea tuturor celor implicaţi.

Tot foarte uşor a scăpat şi G.L. din Moşna, inculpat după ce a pălmuit o fată de 14 ani în curtea şcolii. Adolescenta stătea pe o bancă, alături de câţiva prieteni, G.L. a trecut prin dreptul lor şi s-a simţit luat la mişto. S-a oprit şi a început o mică ceartă. Tânăra s-a dovedit un pic cam impertinentă şi s-a ales cu câteva perechi de palme. I-a zburat şi telefonul din mână.

Pe parcursul procesului, G.L. a plătit contravaloarea aparatului, a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi, drept urmare, judecătorii au renunţat la aplicarea pedepsei.

***

Concluzia nu-i deloc greu de tras. În Iaşi, poţi bate liniştit concetăţenii, riscul de a ajunge în puşcărie e, practic, inexistent. Bani de-o amendă penală se mai găsesc. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu-i cine ştie ce corvoadă. Marcel FLUERARU, Claudiu CONSTANTIN

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei