Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi introducerea carantinei totale. Ieșirea din casă va fi permisă de miercuri doar pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărături de alimente. În plus, autoritățile au decis să folosească și Armata, care va suplimenta forțele de ordine publică.
O nouă restricție vizează persoanele peste 65 de ani, care vor trebui „să stea practic tot timpul acasă”, a spus șeful statului. „Aceste restricții vor fi prelucrate azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile, intră în vigoare de mâine”, a mai spus Iohannis.
Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).
Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat.
Adauga comentariul tau