La Iaşi, industria sexului e tot mai înfloritoare

1proxenitism

Dimensiune font:

| 04-01-2024 22:41

Judecând după tabloul de anul trecut, industria prostituţiei înfloreşte în capitala Moldovei. Chiar şi proxeneţii sunt foarte uşor de prins acum, cei de la moravuri uşoare având doar de „scanat” cu atenţie anunţurile de matrimoniale. Speţele se judecă mai repede, în maxim doi ani, dar pedepsele sunt mult mai blânde. De cele mai multe ori, cu suspendare. Cu executare să dă în cazurile în care e vorba de cumul de infracţiuni, ori inculpatul e în stare de recidivă postcondamnatorie.În 2023, au fost 479 dosare pe rol, s-au dat numai  9 sentinţe. Cu siguranţă că, în 2024, vor fi mult mai multe.

Pe de altă parte, în industria sexului se câştigă foarte bine, peisaj încurajator pentru cei ce se apucă de acest gen de „afaceri”. Singurul risc e să-ţi fie confiscaţi banii. Facem o scurtă retrospectivă a proceselor finalizate în 2023. Pentru că, la vremea respectivă, am relatat pe larg toate aceste cazuri.

Doi proxeneţi rurali şi trei prostituate, una minoră

În perioada martie – septembrie 2021, inculpaţii au determinat-o pe S.D, în vârstă de 19 ani, să întreţină raporturi sexuale contracost cu diferite persoane, înlesnind de asemenea practicarea prostituţiei de către persoana în cauză, în sensul că i se găseau clienţi, iar raporturile sexuale au avut loc la domiciliul acestuia de la ţară. Tot ei se ocupau de transportul tinerei de la domiciliul ei şi locuinţa unde întreţinea relaţii sexuale.

D.M. (17 ani) a intrat în reţea în iunie 2021 şi a prestat, ca şi colega ei, până în septembrie, acelaşi an. După acelaşi scenariu. Cea mai veche din gaşcă e C.L. (22 de ani). Ea a început să „lucreze” în 2017 şi s-a oprit în iulie 2021.

În acest caz, bizar e faptul că unul dintre proxeneţi e deja pensionar şi nici celălalt nu e departe de acest statut.

Reţeaua de prostituţie rurală a fost destructurată în septembrie 2021 şi, după un an şi jumătate, magistraţii au dat sentinţa. Inculpaţii s-au ales cu câte trei ani, dar cu suspendare.

„Peştele” şi „fetele”, toţi minori. Afacerea a picat brusc, chiar la petrecerea de majorat a băiatului

L.C. avea 16 ani în 2019, când e ieşit dintr-un centru de detenţie pentru minori. A pus de-o petrecere, la care au participat mai mulţi amici, dar şi câteva adolescente. Printre care, I.P. (15 ani). Cei doi au păstrat legătura, însă nu au fost apropiaţi, deoarece ea era într-o relaţie cu un alt băiat, în timp ce L.C. avea şi el o prietenă

În luna octombrie 2021, I.P. minoră a reluat legătura cu L.C. şi a început o relaţie cu acesta. În perioada respectivă, I.P. practica prostituţia pe cont propriu, în apartamente închiriate în regim hotelier din zona centrului comercial Palas Mall. Fata a menţionat că inculpatul cunoştea că ea era minoră, aspect care a fost recunoscut de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei.

În cursul lunii octombrie a anului 2021, I.P. a fost contactată telefonic de către L.C., care i-a spus că voia să o vadă şi să stea de vorbă. Fata a fost de acord, astfel că s-au întâlnit într-un imobil din centru. Când a venit acolo,  L.C. i-a spus adolescentei că el se afla cu o altă fată la o adresă de pe strada Zimbrului, iar fata respectivă practica prostituţia. Totodată, inculpatul i-a mai spus că în zonă erau veniţi mai mulţi băieţi, care le cereau taxă de protecţie fetelor care practicau prostituţia şi că era mai bine să se mute şi ea cu el şi să practice prostituţia în siguranţă la adresa de pe strada Zimbrului. Având în vedere cele relatate de inculpat şi fiindu-i astfel frică să mai locuiască singură, I.P. a fost de acord să se mute pe Zimbrului, unde a continuat să practice prostituţia sub controlul inculpatului. Acolo, persoana vătămată a cunoscut-o pe iubita inculpatului, pe nume M.S., în vârstă de 16 ani.

Cele două aveau tarife asemănătoare pentru actele sexuale practicate cu clienţii, respectiv 150 lei/finalizarea şi 300 lei/ora, iar pentru deplasări la domiciliul clientului cereau 250 lei/finalizare şi 400 lei/oră. De obicei, cele două aveau o medie de 7-8 clienţi pe zi şi câştigau în jur de 1.000 lei fiecare pe zi. Cele două plăteau împreună chiria pentru apartamentele în care practicau prostituţia, anume suma de aproximativ 170 lei/zi, iar inculpatul nu contribuia cu nimic la cheltuielile zilnice, ci se întreţinea din sumele obţinute din exploatarea victimelor sale, fără a munci şi fără a obţine alte venituri.

După aproximativ o săptămână de la mutarea lor împreună, L.C. a început să-i facă avansuri persoanei vătămate, în sensul că o strângea în braţe, o săruta şi îi spunea că voia să fie cu ea, lucruri care se petreceau fără ca M.S. să afle. În cele din urmă, I.P. a cedat avansurilor inculpatului şi a început să aibă o relaţie intimă cu acesta. În cursul lunii octombrie a anului 2021, persoana vătămată chiar a mers acasă la părinţii săi cu inculpatul şi l-a prezentat acestora ca fiind iubitul ei. Totodată, şi-a minţit părinţii spunându-le că locuiau împreună la domiciliul familiei inculpatului.

Afacerea celor trei a picat brusc şi brutal, chiar la petrecerea de majorat a lui L.C. Băiatul închiriase un apartament în apropiere de Pleiada. În afara trioului, au venit mai mulţi tineri. Pe la miezul nopţii, L.C. a primit o comandă de la un client, i-a zis scurt lui M.S.: „Ai treabă, trebuie să mergi la produs, nu mai stai la bairam!”. Fata s-a conformat, dar, după ce a prestat, nu s-a mai întors la petrecere. A mers direct la poliţie, punând la dispoţia agenţilor toate convorbirile de pe whatsapp cu peştele ei, de-acum major. Dovezi suficiente pentru întocmirea rechizitoriului.

L.C., fiind recidivist, s-a ales cu o condamnare mare, patru ani şi opt luni. Plus confiscarea banilor găsiţi cu prilejul percheziţiei domiciliare. 50.000 lei.

Un adevărat harem. Patru prostituate lucrau, el doar număra banii

Reţeau gândită de M.N. a funcţionat doar câteva luni, la începutul anului 2021. Patru tinere produceau din greu pentru el. Lăcomia l-a înfundat. În nici jumătate de an, a plătit pentru publicarea a 76 de anunţuri de servicii sexuale pe un site specializat în aşa ceva!

Peste tot, apărea numărul său de telefon, investigatorilor nu le-a fost greu deloc să-l dibuiască şi să strângă probele necesare întocmirii unui rechizitoriu aşa cum scrie la carte. Una din cele patru prestatoare era chiar consoarta lui.

Pus în faţa evidenţei, a recunoscut. A primit doi ani şi trei luni, cu suspendare.

Cartelul proxeneţilor. Opt bărbaţi trăiau de pe urma aceloraşi şase tinere

De regulă, orice proxenet care se respectă are în portofoliu măcar două trei fete. Să poată onora comenzile în timp util. Altfel, iese de pe piaţă.

Mai zgârciţi decât scoţienii, opt ieşeni au făcut un adevărat cartel. Foloseau aceleaşi şase fete, şi le împrumutau unul altuia, după necesităţi. Metoda s-a dovedit foarte eficientă, fiecare din ei avea ofertă dublă sau triplă de carne vie, sfidând concurenţa. Au boierit-o aproape doi ani, dar şi ei au căzut în capcana anunţurilor de pe site-urile de specialitate. Pedepse lejere, maxim trei ani cu suspendare, la doi dintre ei, care aveau în repertoriu şi ceva tâlhării, pentru cei doi minori din cartel doar măsuri educative şi, într-un caz, pedeapsă cu amânare.

V.N. a avut doar o singură fată, a scos-o la produs încă din vara lui 2018, afacerea a rezistat  trei ani. Până când tânăra, nemulţumită de câştiguri, „l-a dat în gât”. Bărbatul s-a zgârcit la câteva zeci de euro, iar acum se află după gratii, unde mai are de stat încă trei ani şi jumătate.

A drogat-o, a pus-o să-i facă sex oral, a filmat scena şi aşa a convins-o

M.S. se cunoştea de mult vreme cu C.O, într-o seară de ianuarie 2022, a invitat-o la el. M.S. i-a pus droguri în băutură, ea şi-a pierdut simţul realităţii şi a acceptat să-i facă sex oral. El a filmat cu telefonul întregul episod şi, a doua zi, a început şantajul. I-a zis lui C.O.: „ori te prostituezi pentru mine, ori pun filmuleţul pe net!”.

Tânăra a trebuit să se conformeze, dar, după trei luni, şi-a luat inima în dinţi şi a mers la poliţie. O simplă percheziţie informatică a fost suficientă pentru trimiterea lui M.S. în judecată. Sentinţa a venit în vara anului trecut. Iarăşi una plândă. Trei ani cu suspendare.

O ieşeancă a făcut un milion de lire sterline pe spatele a patru tinere

Cum spuneam, a te apuca de proxenetism în străinătate are două mari avantaje. Câştigurile sunt mult mai mari ca în România, durează mult până ce să fii prins, dar prezintă şi un inconventient major. Când ai fost prins în ghearele legii, n-ai cum spera la ceva cu suspendate. A simţit-o pe pielea ei ieşeanca Adriana P.

În 2015, femeia a racolat patru tinere din satele judeţului şi le-a dus în Anglia, la făcut bani din amor plătit. Până să fie prinsă, în 2021, proxeneta a câştigat peste un milion de lire sterline.

Dar şi reversul medaliei a fost unul pe măsură: 11 ani şi şase luni de închisoare.

Doar câteva luni de carieră. Cinci ani de închisoare. Şi pentru traficul de droguri.

Alin C. n-a făcut prea mulţi pureci în branşă, cariera sa de proxenet fiind una efemeră. Din octombrie  2022 până în aprilie 2023, cu numai două prostituate prestând pentru el. Judecând după exemplele de mai sus, ar fi putut spera la o condamnare minoră, cu amânare ori cu suspendare. Însă, la mijlocul lunii noiembrie 2023, magistraţii Tribunalului Iaşi l-au trimis după gratii pentru cinci ani şi patru luni.

De unde pedeapsă aşa de dură? Simplu, în 2020, Alin fusese prins cu o cantitate mare de etnobotanice asupra lui, acum s-au contopit pedepsele şi atât a ieşit.

Claudiu CONSTANTIN

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei