Lumea lui Mario

Autismul nu este o sentință, dar nici o călătorie ușoară. Este o lume tăcută, ascunsă privirii celor grăbiți, o insulă unde sunetele sunt altfel, culorile mai intense, iar îmbrățișările uneori copleșitoare. Copiii cu autism nu sunt pierduți, ci doar retrași într-un univers propriu, construit din nevoia de siguranță, unde fiecare detaliu capătă o semnificație aparte. Ei nu refuză lumea noastră, ci încearcă să o înțeleagă în propriul ritm, iar părinții lor sunt podurile fragile dintre cele două tărâmuri.

Pentru părinți, autismul nu este doar un diagnostic – este o speranță reînnoită zi de zi, o rugăciune rostită în tăcere, o iubire fără condiții. Fiecare mic progres devine o bucurie imensă: un cuvânt rostit după ani de așteptare, o privire care durează o secundă mai mult, o jucărie atinsă fără teamă. Sunt momente care pentru ceilalți par nesemnificative, dar pentru ei sunt miracole, clipe de lumină într-un drum plin de provocări.

În spatele fiecărui copil cu autism se află terapeuți dedicați, oameni care își dăruiesc timpul, răbdarea și sufletul pentru a-i învăța să comunice, să interacționeze, să își facă loc în această lume care adesea îi respinge. Ei sunt mâinile întinse, vocile calde, cei care nu se opresc niciodată din a încerca. Fără ei, părinții ar fi mai singuri, iar copiii mai pierduți în tăcerea lor.

Din păcate, societatea privește autismul prin lentile încețoșate de neînțelegere. Copiii care nu privesc în ochi sunt considerați nepoliticoși, cei care își flutură mâinile sau se leagănă sunt priviți cu milă sau teamă. Sunt etichetați drept diferiți, greu de înțeles. Dar autismul nu este o alegere și nici o boală care trebuie vindecată, ci o altă formă de a fi, de a simți, de a percepe lumea. Ei au nevoie nu de compasiune, ci acceptare.

De acceptare are nevoie și Mario, un copil vesel care a reușit să își facă prieteni doar în lumea celor care nu cuvântă și printre terapeuții de la Asociația „Surâsul Albastru”, unde merge de ceva vreme.

Un destin construit într-o altă lume

Povestea lui a început în Marea Britanie, acolo unde s-a născut și unde au ajuns părinții săi din dorința unui trai mai bun. „Când era mic nu reacționa ca alți copii. Nu vorbea, nu te privea, iar joaca era un șir de mișcări repetitive. Mașinuțele erau obiecte care aveau doar roți, pe care le învârtea în șir, iar alte lucruri din jur nu-l interesau. Jucăria lui preferată era un cablu de telefon... Am simțit că nu este în regulă și am început să caut ajutor, apoi informații. Aveam nevoie să înțeleg cum îl pot ajuta”, ne-a spus Cătălina Avasîlcăi, mama lui Mario. Dorința ei fierbinte de a-și ajuta copilul s-a izbit de răceala birocrației britanice. Acolo, în Regat, copiii cu autism primesc doar 30 de minute de terapie gratuită la trei luni, ceea ce nu înseamnă mai nimic, ei având nevoie de mult mai multe ore de lucru săptămânal!!! Iar tariful este mare, depășește 100 de lei/ora de terapie. Sufocată de neputință, mama și-a luat pruncul și a revenit acasă, unde a început să caute ajutor. „La început am ajuns la o altă asociație, dar nu ne-am potrivit, serviciile lor nu l-au ajutat pe Mario. Îngerii lui păzitori ne-au trimis la Surâsul Albastru, unde am găsit o nouă familie. Am lucrat cu Georgiana, Geo Mare cum îi spunem noi, apoi cu Lorena, cu Geo Mică ( o altă terapeută – n.r.), cu Iuliana, cu Andreea pe logopedie, iar progresele sunt vizibile. Mario a început să vorbească, să fie atent, să facă sarcini ușoare. Merge și la grădiniță”, a zâmbit mama copilașului special.

„Cum ar trebui să privim autismul?”

Pentru unii părinți, progrele lui Mario pot nu înseamnă mare lucru, dar pentru terapeuți și pentru mama lui sunt imense. E greu să accepți că pruncul tău va vorbi la vârste la care alții merg la școală, dar te bucuri de orice silabă articulată. E greu să accepți că micuțul va scrie la vârste la care alți copii poate termină primele clase, dar te bucuri când îți vezi numele migălit pe o foaie, alături de care mereu va fi o inimioară. Inimioara copilului care trăiește în lumea autismului pe care mulți nu o înțeleg. „Cum ar trebui să vedem autismul? Cu blândețe, cu răbdare, cu dorința de a înțelege. Să nu ne grăbim să judecăm, să nu ne ferim privirea, să nu ridicăm bariere acolo unde ar trebui să construim punți”, a șoptit mama lui Mario. Un copil cu autism poate nu va spune „Te iubesc” în cuvinte, dar o va arăta în felul său: printr-o atingere neașteptată, printr-un gest mic, printr-o apropiere care cere ani de încredere. Acestea sunt declarațiile lor pure și sincere așa cum Mario le arată animalelor pe care le iubește atât de mult. „Ar sta ore în șir lângă ele și eu îi ofer acest timp. Am mers la ferma de la Sculeni, toată vara am stat la Arcaland, unde sunt sunt multe animale. Este foarte liniștit în preajma lor, au o legătură specială la nivel de suflet fiindcă altel nu pot comunica”, a mai continuat dna Avasîlcăi.

O nouă viață

De când vine la Centrul de terapii al Asociației „Surâsul Albastru”, Mario s-a transformat total. A început să vorbească, știe să scrie cifre și litere, face progrese uimitoare răsplătite cu aplauze așa cum a fost la serbarea de Crăciun, când a rostit o poezie învățată cu ajutorul terapeuților care îi oferă zi de zi nu doar priceperea lor, ci și dragoste necondiționată cu care fiecare copil crește frumos.  El lucrează zilnic la centru, iar într-o săptămână muncește peste 10 ore alături de terapeuți, ceea ce în Marea Britanie nu s-ar fi întâmplat. Ajutorul constă inclusiv în oferirea de sesiuni gratuite (multe obținute cu ajutorul sponsorilor), toate în beneficiul copilului.

* * *

Părinții copiilor cu autism poartă lacrimi nevăzute, lacrimi care nu se usucă niciodată de tot. Sunt lacrimi de dor, de speranță, de neputință uneori. Dar în inima lor rămâne o singură lumină – aceea că iubirea nu are nevoie de cuvinte, că fiecare pas mic este o victorie, că fiecare zâmbet timid este un dar. Ei nu cer milă, ci doar înțelegere. Nu cer compasiune, ci doar acceptare pentru copiii lor. „Lumea ne privește diferit și e greu să te simți diferit, dar pentru copiii noștri facem orice. Eu îmi doresc pentru Mario să reușească să vorbească astfel încât să-i înțeleg nevoile. De acolo va fi mai ușor, vom trece la alte etape astfel încât să-i fie bine”, a mai spus mama copilului special.

Poate că adevărata măsură a umanității nu este dată de marile realizări, ci de felul în care ne deschidem inimile către cei care au nevoie de noi. Să privim acești copii nu cu milă, ci cu iubire. Să înțelegem că lumea lor nu este incompletă, ci o altă formă de existență. Și să le fim alături, nu doar într-o zi a conștientizării, ci în fiecare clipă a vieții lor așa cum fac terapeuții de la Asociația „Surâsul Albastru”, alături de care Mario a învățat să rostească la modul conștient cel mai frumos cuvânt din lume: „Mama”.

Maura ANGHEL

Cei ce doresc să-l ajute pot face donații în contul Avasalcai Mario

RO23BRDE240SV35959342400 sau pot completa https://formular230.ro/mario