Mai mulţi bani pentru reabilitatea Grădiniţei 13, din Tătăraşi

4gradinita

Dimensiune font:

| 28-11-2023 08:59

De la aproape 9 milioane lei în tomana anului trecut, s-a ajuns la undeviz actualizat de 11, 65 milioane lei

În toamna anului trecut, primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru executarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 din Tătărași. Licitația organizată de municipalitate a avut o prevedere financiară de 8.546.022,79 lei, fără TVA (10.169.767,12 lei, cu TVA), a atras trei oferte și a fost câștigată de Demo-Idil Construct SRL, pentru o sumă de 8.301.241,50 lei, fără TVA. A fost nevoie de o a doua licitaţie întrucât la prima sau depus doar oferte inacceptabile sau neconforme. Valoarea totală a proiectului, conform unei Hotărâri de Consiliu Local din toamna anului trecut, era de 11.030.249,75 lei, sumă care s-a schimbat din nou după ce execuţia a scos la iveală aspecte care trebuie corelate (mai multe cabluri, grinzi neconforme, necesitatea unor copertine metalice). Ultimul deviz este de 11.655.486 lei şi trebuie avizat de consilierii locali.

Înființată în anul 1970, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 are o suprafață de aproape 1.600 de metri pătrați şi cuprinde opt săli de grupă cu o capacitate de 200 de copii, sală de mese, patru grupuri sanitare pentru copii, patru grupuri sanitare pentru personal, două cabinete sanitare, două săli pentru activităţile opţionale şi educative, blocul alimentar (bucătărie, magazii de alimente şi zarzavaturi), spălătorie etc.

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Iași” este finanțat cu fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.4.

Prin aceeași sursă de finanțare municipalitatea ieșeană construiește două grădinițe noi, în Bucium (180 de locuri - 5.963.205,99 lei) și Dacia (280 de locuri - 7.952.864,61 lei). Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Bucureștiul devine capitala politică a Europei. PNL organizează congresul PPE la care participă toți greii Uniunii Europene
02/03/2024 15:45

Toti liderii importanti din UE, la Bucuresti. Manfred Weber anuntă congresul PPE de săptămana viitoare. Manfred Weber, presedintele PPE, a anuntat congresul popularilor europeni de la Bucuresti, de săptăm ...

PNRR: UAT Municipiul Bacău anunță lansarea proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor în MunicipiuL BACĂU”,
02/03/2024 11:30

 Comunicat de presă „PNRR. Fonduri pentru Romania modernă si reformată” „CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE PENTRU COLECTAREA SELECTIVĂ A DESEURILOR ÎN MUNICIPIUL BA ...

UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN anunță finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. 1, comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, prin investiţii în infrastructura şi logistica şcolară”,
02/03/2024 11:30

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 2 martie 2024 UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. 1, c ...

Burse speciale la o universitate din Iași. Cum pot studenții să încaseze cât un salariu minim pe economie
02/03/2024 10:35

Profesorii confirmă că de cand bursele sunt mai multe si mai mari, performantele tinerilor au crescut. Sunt mai motivati să invete si renuntă la joburi in favoarea studiilor. Se intamplă la Universitatea d ...

Aeroportul Iaşi se aşteaptă ca anul acesta să aibă un trafic de 2,6 milioane de pasageri / Creşterea va fi mai lentă decât anul trecut din cauza reviziilor avioanelor din flota Wizz Air
02/03/2024 08:53

Directorul general al Aeroportului Iasi, Romeo Vatră, anuntă că traficul estimat pentru anul acesta este de 2,6 milioane de pasageri, informează Ziarul de Iasi. El a menţionat că această creştere este ...

Un vasluian a încercat să evadeze din spital cu cearşafuri legate de pat. Bărbatul a căzut în gol de la etajul patru
02/03/2024 00:22

Un pacient in varstă de 64 de ani a căzut de la etajul patru al Spitalului de Urgentă din Vaslui, in incercarea de a evada din spital. Era supărat că nu va fi externat astăzi, ci abia săptămana viitoare ...

Profesoară din Vaslui, agresată de soțul consilier local, în fața școlii. La scenă au asistat și elevii
02/03/2024 00:20

O profesoară din comuna vasluiană Banca a fost agresată de sot chiar in fata scolii in care predă. Bărbatul a devenit violent cand femeia a refuzat să ii dea telefonul personal. La scenă au asistat făr ...

Adolescentă de 14 ani, însărcinată, găsită inconștientă pe peronul gării din Vaslui. Băuse în prealabil foarte mult alcool
02/03/2024 00:19

O fată de 14 ani a fost găsită in stare de inconstientă pe peronul gării din Vaslui. Fata fugise dintr-un centru de plasament impreună cu două colege. Toate trei au consumat apoi băuturi alcoolice, iar ...

Orașul important din România care vrea să dezvolte turismul balneo-medical. Investiție de 35 milioane de lei
02/03/2024 00:18

Un mare oras din Romania vrea să dezvolte, in următorii ani, turismul balneo-medical. Astfel, autoritătile locale sunt in căutare de fonduri pentru a investi intr-un proiect de zeci de milioane de lei. Rec ...

Județul din România care va fi conectat la două noi autostrăzi: ”Șanse imense pentru dezvoltare”. Are și un nou aeroport, din fonduri UE: Al doilea cel mai mare din România!
02/03/2024 00:14

”In cei trei ani de cand administratia liberală se află la carma judetului Iasi, am pus la punct proiecte majore care au condus pas cu pas la modernizarea judetului si la dezvoltarea Moldovei. Astfel, am pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei