Managerul spitalului din Rădăuți, reținut pentru trafic de influență

sima-si-dubei-tribunal

Dimensiune font:

| 17-10-2024 17:57

Managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, Flaviu-Emanuel Sima, a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de miercuri şi joi, a mai multor persoane, respectiv:

* Flaviu-Emanuel Sima, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ şi în prezent şef al Secţiei ATI din cadrul aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni);

* Liviu Dubei, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secţiei Chirurgie a aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;

* Maria Ecaterina Cîrdei, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ şi în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului operator din acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 infracţiuni), instigare la dare de mită (2 infracţiuni) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;

* Vlad Vasile Luţa, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

* Dominica Maxim, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterilizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi dare de mită;

* Lenuţa Violeta Puha, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi complicitate la luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, la începutul anului 2023, Vlad-Vasile Luţa, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe, ar fi pretins şi ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la Flaviu – Emanuel Sima, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituţii spitaliceşti.

‘Astfel, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitatea menţionată anterior, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28 februarie – 2 aprilie, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa’, spun anchetatorii.

În urma organizării interviului la data de 29 martie, cele două persoane nu ar fi luat concursul şi nu ar fi obţinut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie de către Flaviu-Emanuel Sima, de asemenea prin intermediul lui Vlad-Vasile Luţa, arată DNA.

Conform procurorilor, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, Flaviu-Emanuel Sima ar fi primit suma de 2.600 lei şi diverse bunuri de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverşi medici din cadrul spitalului şi a-i ajuta pe aceştia să se interneze pentru diverse afecţiuni şi operaţii chirurgicale.

‘În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris şi oral, pe care fiica sa le-ar fi susţinut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituţia pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs şi să fie angajată’, mai arată anchetatorii.

Totodată, DNA precizează că, în cursul lunii februarie 2024, Sima ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal şi să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie pentru a le oferi din partea sa angajatelor şi pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unităţii spitaliceşti pe care o conduce.

Potrivit comunicatului, în perioada noiembrie 2023 – aprilie, Liviu Dubei, în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, având totodată şi calitatea de medic primar chirurgie generală, şef al Secţiei Chirurgie din cadrul aceluiaşi spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro de la un număr de şase persoane întrucât ar fi efectuat intervenţii chirurgicale pentru diverse afecţiuni unor rude sau cunoştinţe ale acestora.

Procurorii mai spun că, în perioada 2023 – 2024, Maria-Ecaterina Cîrdei, Domnica Maxim şi Lenuţa-Violeta Puha, în calităţile menţionate anterior şi având şi calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcţii de asistentă, infirmieră şi îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidaţi, favorizându-i pe aceştia în ocuparea posturilor scoase la concurs.

‘Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins şi ar fi primit de la aceleaşi persoane sume de bani şi diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susţinut pe acestea să promoveze respectivele concursuri’, arată DNA.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate miercuri au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline şi 7.730 dolari.

În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Joi, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează procurorii.  

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei