Mănăstirea Hadâmbu și-a sărbătorit hramul

 În dimineața zilei de 8 septembrie, un aer proaspăt și ușor rece aducea cu el mirosul de pământ umed și frunze veștejite în jurul Mănăstirii Hadâmbu, o oază de liniște și spiritualitate situată în apropierea orașului Iași. Pe măsură ce soarele începea să mijească timid printre norii grei de toamnă, pelerinii veneau de pretutindeni, unii de pe drumuri lungi, alții din împrejurimi, pentru a participa la hramul acestui loc sfânt, prăznuit cu ocazia sărbătorii Nașterea Maicii Domnului.

 

De la primele ore ale dimineții, potecile care duceau către mănăstire s-au animat sub pașii miilor de credincioși care, cu smerenie și emoție, își făceau drum spre biserică. În mâinile lor, mulți țineau lumânări aprinse, iar alții purtau buchete de flori, simboluri ale recunoștinței și rugăciunilor lor către Maica Domnului. Chipurile lor erau liniștite, de parcă fiecare gest, fiecare respirație era parte dintr-o ceremonie tăcută, dar profundă.

Pe măsură ce mulțimea creștea, se putea simți cum aerul era încărcat nu doar de rugăciuni nerostite, ci și de un sentiment de comuniune, o legătură invizibilă între toți cei prezenți, uniți de aceeași credință. Era un contrast izbitor între liniștea naturii înconjurătoare și forfota interioară a fiecărui pelerin. Mulți dintre ei veniseră aici nu doar pentru a onora tradiția, ci și pentru a căuta răspunsuri la frământările lor, pentru a-și găsi pacea sau pentru a cere iertare.

Drumul spre mănăstire, mărginit de păduri dense și dealuri molcome, părea o metaforă a călătoriei spirituale pe care fiecare suflet o face. În timp ce urcai pe potecile colinelor, nu doar că ajungeai mai aproape de biserică, dar parcă te apropiai și de Dumnezeu, lăsând în urmă grijile cotidiene, frământările lumești și încercând să te conectezi cu un alt nivel de liniște interioară.

Comuniunea credincioșilor și misterul naturii

Mănăstirea Hadâmbu, așezată strategic pe o colină, veghează asupra peisajului cu o măreție tăcută. Aflată la o distanță considerabilă de tumultul Iașului, această oază de liniște oferă nu doar un refugiu spiritual, ci și o experiență profundă de comuniune cu natura. Pădurile dese care înconjoară mănăstirea, șerpuirea drumurilor și văile care par să îmbrățișeze locul adaugă un farmec aparte, transformând locul într-un sanctuar atât pentru suflet, cât și pentru ochi.

În această zi de 8 septembrie, Hramul Mănăstirii Hadâmbu era sărbătorit cu o emoție aparte. Pentru mulți dintre cei prezenți, era mai mult decât o sărbătoare religioasă anuală. Era o ocazie de reînnoire spirituală, o întâlnire cu tradiția și cu rădăcinile profunde ale credinței lor. Și în mijlocul acestui cadru pitoresc, simplitatea și autenticitatea trăirilor lor erau parcă amplificate.

„Vin aici în fiecare an, și de fiecare dată simt cum sufletul mi se liniștește. Nu e doar despre credință, e și despre cum acest loc îți vorbește în feluri pe care nu le poți explica. Mă întorc acasă cu un sentiment de pace pe care nu-l găsesc nicăieri altundeva”, ne-a spus Maria Ionașcu, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Vaslui. Ea a ajuns la Mănăstirea Hadâmbu cu familia ei, așa cum face de mai bine de 20 de ani. A povestit cu lacrimi în ochi cum fiecare hram a fost pentru ea o sursă de alinare și speranță, chiar și în cele mai dificile momente ale vieții.

Slujba de hram a început sub cerul deschis, înconjurată de mii de suflete care așteptau în tăcere. Soborul de preoți și călugări, îmbrăcați în veșminte albe și aurii, s-a adunat în fața altarului improvizat în aer liber, iar cuvintele lor au început să curgă, însoțite de cântări angelice. În liniștea pădurii, glasurile corului păreau să vină de undeva de dincolo de lumea fizică, creând o atmosferă de profundă înălțare spirituală. Fiecare rugăciune, fiecare vers cântat a adus cu sine o pace care a cuprins întreaga mulțime.

La vecernie, slujba a fost oficiată de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi şi un diacon.  După slujba Vecerniei a fost scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Odorul de mare preţ a fost purtat de preoţi în jurul sfântului locaş în dangătul clopotelor, în sunetul toacei şi al troparului Naşterii Maicii Domnului.

Predica de la final a fost ţinută de către părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului.

Părintele consilier Cosmin Gubernat a oferit părintelui stareţ Nicodim Distincţia de vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din partea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, pentru că a ctitorit o troiţă și o icoană în tehnica mozaic cu scena Acoperământului Maicii Domnului în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui.

Cei prezenți s-au rugat pentru sănătate, pentru iertare, pentru binecuvântare, dar și pentru cei dragi care nu mai erau alături de ei. Lumânările aprinse au început să se înmulțească, creând o mare de lumini care dansau în bătaia vântului ușor. „E ca și cum toți suntem uniți într-o singură rugăciune. Nu am mai trăit o astfel de experiență. Simți că faci parte din ceva mult mai mare decât tine”, a spus Andrei, un tânăr de 28 de ani, venit pentru prima dată la Hadâmbu.

Tradiții și obiceiuri locale care dau viață sărbătorii

După slujbă, mulțimea a început să exploreze curtea mănăstirii, iar la poalele dealului, târgul tradițional a prins viață. Erau tarabe pline de obiecte religioase, icoane pictate manual, dar și produse locale – miere, brânzeturi, colaci și alte delicatese tradiționale. Pelerinii, cu sufletele încărcate de liniștea slujbei, au luat parte la această atmosferă de sărbătoare, cumpărând mici suveniruri pentru a duce acasă o părticică din această experiență sfântă.

Maura ANGHEL