Maternitatea „Elena Doamna” şi alte cinci spitale din Moldova vor fi desfiinţate!

1Spitalul-„Elena-Doamna“2

Dimensiune font:

| 30-01-2020 00:42

* Ministerul Sănătăţii nu poate accesa fonduri europene pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi dacă nu se face o reorganizare a unităţilor medicale din zonă * prima instituţie vizată ar fi Maternitatea „Elena Doamna”, care va intra într-un proces de „reorganizare” * tot de construcţia SRU depinde şi funcţionarea celor două spitale din Siret, care vor fi închise, alături de cele din Comăneşti, Oneşti şi Gura Humorului, urmând ca Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc să fuzioneze cu cel Municipal * importante reduceri de paturi vor fi consemnate la unităţile spitaliceşti din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, unde se înregistrează un grad scăzut de ocupare, între 51 şi 68%

Spitalul Clinic de Obstetrică ?i Ginecologie „Elena Doamna” Ia?i ar putea fi desfiinţat, în locul său urmând a fi înfiinţat un centru regional pentru tratarea infertilităţii. Cu toate acestea, gravidele vor putea să nască în continuare la Maternitatea „Cuza Vodă” sau, în caz de urgenţă majoră, la viitorul Spital Regional de Urgenţă.

În pofida zvonurilor privind desfiinţarea Maternităţii „Elena Doamna”, cei de la conducerea unităţii medicale spun că termenul de „închis” este incorect şi preferă în schimb să-l folosească pe cel de „reorganizare”. „Maternitatea Elena Doamna funcţionează de 179 de ani. Pe 24 ianuarie 1859, când ieşenii se învârteau în Hora Unirii, în clădirile maternităţii se desfăşura activitate medicală. Masterplanul de care vorbiţi este un masterplan început în 2015, masterplanul nu doreşte închidere de spitale, cât organizarea şi eficientizarea activităţii medicale, lucru care este binevenit în sistemul de sănătate din România şi dorit de toată lumea”, a spus managerul Maternităţii „Elena Doamna”, Gabriel Martinescu.

Proiectul Maternităţii „Elena Doamna” urmăreşte transformare a activităţii într-un centru de tratament pentru problemele legate de infertilitate. „Nimeni nu a precizat şi nu a spus vreodată că Maternitatea Elena Doamna se va închide. Acest lucru vi-l pot confirma şi din discuţiile avute ieri (marţi - n.r.) cu reprezetanţii Ministerului Sănătăţii. Cei de la minister îşi doresc implementarea cât mai rapidă a proiectului Spitalului Regional Urgenţă, lucru care orice ieşean şi orice cetăţean al României şi-l doreşte. Suntem convinşi de beneficiile acestui proiect dar trebuie să fim conştienţi că el presupune şi anumite sacrificii. Din punctul de vedere al celorlalte şase spitale care, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să îşi regândească activitatea în criterii de eficienţă, cost - pat, lucru care va pune anumite semne de întrebare, raportate la activitatea viitoare a acestor spitale. Cum vor funcţiona? Cu un număr mai mic de paturi sau cu activităţi medicale mai reduse?”, a mai spus managerul Maternităţii „Elena Doamna”.

Cei 220 de angajaţi ai Maternităţii „Elena Doamna”, la Spitalul Regional

Cu toate acestea, niciunul dintre angajaţii unităţii medicale nu îşi va pierde locul de muncă. „Am avut în vedere ca în cadrul celor 3.000 de angajaţi ai Spitalului Regional de Urgenţă să se regăsească şi cei 220 de angajaţi ai Maternităţii Elena Doamna. Am primit confirmări şi sunt convins că SRU va avea nevoie de personal calificat, personal cu experienţă în domeniu, personal pe care noi deja îl avem”, a spus Gabriel Martinescu.

Mai mult, o parte dintre angajaţii maternităţii vor rămâne în unitatea medicală care se va transforma în Centru regional pentru tratarea infertilităţii. Pentru aceasta, însă, va fi nevoie de construcţia unei noi clădiri. „Este un proiect foarte ambiţios, pe care domnul preşedinte al Consiliului Judeţean îl susţine. El este condiţionat de decizia Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor de a definitiva un proces de retrocedare început în 2003. Ne aflăm în momentul de faţă după 17 ani în care nimeni nu şi-a asumat şi nu a dorit să închidă acest dosar. Proiectul propus de domnul preşedinte este condiţionat de închiderea acestui proces, cu retrocedarea sau cu neretrocedarea acestor corpuri de clădiri şi terenuri. Ţin să menţionez că proiectul poate fi implementat, este un proiect fezabil. Ne aflăm în momentul de faţă, în România, cu doar două centre de tratament al problemelor legate de infertilitate în mediul public, la Cluj şi la Bucureşti, deci este binevenit un centru la Iaşi. Am confirmarea celor din minister că discuţiile pe acest subiect vor fi unele foarte aplicate”, a spus managerul Maternităţii „Elena Doamna”.

Maricel Popa: „Sănătatea nu se face din birouri, ca matematica”

Preşedintele Consiliului Judeţean, care are în subordinea administrativă şi Maternitatea „Elena Doamna”, spune că are în intenţie să facă investiţii majore la fel ca şi la celelalte unităţi medicale din ora?, precum Spitalul „Sf. Maria” sau Spitalul de Neurochirurgie. „La Spitalul Elena Doamna, ca şi la celelalte spitale pe care le avem în subordine, dintre care cinic sunt spitale regionale, avem în vedere şi în acest an investiţii majore. Până acum, în ultimii patru ani s-au realizat investiţii de peste 160 de milioane de euro pentru a aduce spitalele la nivel european. Nu sunt de acord cu propunerile unui aşa zis Masterplan sau propuneri făcute din birouri, pentru că sănătatea nu se face din birouri, ca matematica, să se ia paturi de la spitalele din Iaşi şi să se ducă la Spitalul Regional. Aşa cum am realizat suplimentare paturilor la spitalul de Boli Infecţioase, la Spitalul de Copii, prin alte activităţi şi la Elena Doamna, tot la fel, trebuie să se găsească la Ministerul Sănătăţii alte măsuri, nu să ia din spitalele din Iaşi, să ducă la spitalul regional de urgenţă. Nu sunt de acord, pentru că dacă stăm să analizăm, la cele cinci spitale vin pacienţi din toată Moldova, sunt spitale regionale, de interes regional şi nu trebuie să dispară acele paturi”, a spus Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi. El a mai spus că va face tot posibilul pentru ca la spitalele din subordine să nu fie redus numărul de paturi. „Zi şi noapte mă voi lupta pentru a nu fi luate paturi de la spitale. Să găsească alte soluţii, nu prin relocare sau reorganizare să închidem un spital. Nu sunt de acord cu aşa ceva”, a mai spus Maricel Popa.

Cinci spitale din Moldova vor fi închise

Conform Master Planului regional de servicii de sănătate al regiunii Nord Est, Ministerul Sănătăţii nu poate accesa fonduri europene pentru Spitalul Regional Iaşi dacă nu se face o reorganizare a unităţilor medicale din zonă. Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ar urma să preia cazurile mai complexe din regiune. Drept urmare, o parte dintre spitalele municipale şi orăşeneşti vor dispărea sau vor fi transformate în ambulatorii. Unul dintre aceste spitale este Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi.

În Master Planul de Sănătate realizat în 2015 se prevede ca Maternitatea „Elena Doamna” să fie transformată în unitate sanitară de îngrijiri paleative sau centru de sprijin pentru femei sau copii abuzaţi. Master Planul de Sănătate trebuie pus în aplicare întrucât de el depinde obţinerea fondurilor de la Uniunea Europeană.

În acelaşi Masterplan este menţionată şi reducerea numărului de paturi din spitalele de Pneumoftiziologie, Boli Infecţioase, „Sf Spiridon” şi Neurochirurgie. Tot de construcţia SRU depinde şi funcţionarea celor două spitale din Siret, care vor fi închise, alături de cele din Comăneşti, Oneşti şi Gura Humorului, urmând ca Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc să fuzioneze cu cel Municipal. Totodată, importante reduceri de paturi vor fi consemnate la unităţile spitaliceşti din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, unde se înregistrează un grad scăzut de ocupare, între 51 şi 68%. Laura RADU, Ruxandra CAŞU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei