MIHAI CHIRICA Proiecte de 2,27 miliarde de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru Municipiul Iași-LISTA COMPLETA

chirica 57

Dimensiune font:

| 03-03-2021 09:21

Proiecte de 2,27 miliarde de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru Municipiul Iași
Primarul Mihai Chirica a prezentat marți, 2 martie 2021, într-o conferință de presă, lista de proiecte pentru care municipalitatea ieșeană a solicitat finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRRR). Este vorba despre 45 de proiecte, cu o valoare totală de circa 2,27 miliarde de euro. Cea mai mare sumă, de aproape 1,4 miliarde de euro, ar urma să fie alocată extinderii transportului public cu trenul metropolitan.


„Încă de anul trecut am început să lucrăm la o listă de proiecte majore care să fie incluse și finanțate prin PNRR. După cum se știe, România va avea la dispoziție 30,4 miliarde euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea PNRR.
Pentru aceasta am avut numeroase consultări atât cu reprezentanți ai Guvernului, în special ai Ministerului Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ai Asociației Municipiilor din România, ai Asociației „Moldova se dezvoltă”, ai Consiliului Județean, cu primarii comunelor din Zona Metropolitană Iași, reprezentanți ai domeniului IT și ai mediului universitar etc.
După cum anunțat în ședința Consiliului Local de vineri, 26 februarie, în cursul serii de joi, 25 februarie, am finalizat și am trimis la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lista centralizată a proiectelor
În opinia mea, prioritățile de redresare economică sunt redresarea sistemului de educație, îmbunătățirea mobilității populației prin proiecte de infrastructură regională și locală, dezvoltarea unor parcuri industriale, precum și de inovare și cercetare urmate de transfer tehnologic, investițiile în sănătate și, nu în cele din urmă, reforma administrativă și descentralizarea.
Nu am inclus în această listă o serie de proiecte vitale pentru Municipiul și Județul Iași, ca și pentru întreaga regiune a Moldovei, pentru că ele nu intră în atribuțiile Primăriei Municipiului Iași sau au deja alte linii de finanțare: autostrăzile A7 și A8, șoselele de centură, Spitalul Regional de Urgență etc.
În următorii ani ne vom concentra pe obținerea finanțării și implementarea acestor proiecte, întrucât ele reprezintă calea de dezvoltare durabilă a orașului, județului și regiunii noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.
 
Valoarea totală a proiectelor Municipiului Iași propuse pentru PNRR este de 2.268.910.000 euro, din care:
• Pilonul I - Transport și schimbări climatice: 173.680.000 euro,
• Pilonul II - Servicii Publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu: 1.984.880.000 euro,
• Pilonul III - Competitivitate economică, digitalizare, capacitate de reziliență: 110.350.000 euro.
????Lista proiectelor Municipiului Iași propuse spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență

????Pilonul I: Transport și schimbări climatice
Pentru Pilonul I au fost propuse spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență opt proiecte, cu o valoarea totală de 173,68 de milioane de euro. În funcție de domeniile de intervenție, lista municipalității ieșene include următoarele proiecte:
I.1. Transport durabil
1. Proiectul „Parcări de tip Park & Ride în punctele de intrare în Municipiul Iași” prevede amenajarea a șase parcări de tip park & ride (Era, Dacia, Fortus, acces dinspre Holboca, acces dinspre Cârlig, acces dinspre Tomești), pe o suprafață totală de aproximativ 200.000 metri pătrați. Valoarea estimată a investiției este de 25 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.
I.3. Mediu
1. Proiectul „Colectarea separată a biodeșeurilor și gestionarea deșeurilor din construcții și demolări în Municipiul Iași” presupune realizarea unui depozit și a unei stații de valorificare mecanică a deșeurilor din construcții și demolări cu instalațiile aferente (550.450 de unități recipiente pentru colectarea separată pe cinci fracții, 800 de camere video, 1.500 de cartele acces punct gospodăresc, 25 de echipamente electronice de cântărire/facturare și un soft pentru telegestionare). Valoarea estimată a investiției este de 9,6 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
I.5. Eficiență energetică și termică
1. Proiectul „Crearea unei capacități noi de producere a energiei termice în cadrul SACET Iași cu ajutorul unor surse regenerabile” constă în montarea unei instalații geotermale de mică adâncime, cu o capacitate de 7,7 MWt, pe amplasamentul CET I Iași. Se urmărește crearea unei noi capacități de producere a energiei termice din surse regenerabile (geotermale), reducerea gazelor cu efect de seră și producția brută de energie primară din surse regenerabile. Valoarea estimată a investiției este de 19,02 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
2. Proiectul „Implementarea unor noi unități de cogenerare de înaltă eficiență în sistemul de alimentare cu energie termică al Municipiului Iași” propune înlocuirea combustibilului actual din CET II Holboca (gaze naturale în loc de huilă energetică). Valoarea estimată a investiției este de 98,56 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
3. Proiectul „Reabilitare termică clădiri de locuit în Municipiul Iași” presupune, printre altele, izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare existente, refacerea finisajelor anvelopei, intervenţii la instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru încălzirea aferentă părţilor comune ale blocului de locuinţe și asigurarea unui sistem de semnalizare contra incendiilor. Sunt propuse spre reabilitare patru imobile: blocul din str. Decebal, nr. 1, căminul din str. Canta, nr. 60B, căminul din str. Bularga, nr. 14A, și căminul din bd. Tudor Vladimirescu, nr. 79A. Valoarea estimată a investiției este de 2,5 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
4. Proiectul „Refuncţionalizare și reabilitare corp C1 liceu si corp C2 cantină - aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, Municipiul Iași” presupune efectuarea de lucrări la cele două corpuri de clădire menționate de la Școala Normală „Vasile Lupu” Iaşi. Valoarea estimată a investiției este de 10,85 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.
5. Proiectul „Consolidare și reabilitare Casa Calimachi” presupune efectuarea de lucrări pe o suprafață construită desfășurată de aproximativ 2.100 metri pătrați. Valoarea estimată a investiției este de 1,42 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.
6. Proiectul „Arhiva Municipiului Iași din zona Grădinari” presupune consolidarea și refuncționalizarea a trei corpuri de clădire din cartierul menționat. Valoarea estimată a investiției este de 6,73 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
***
????Pilonul II: Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu
Pentru Pilonul II au fost propuse spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență 30 de proiecte, cu o valoarea totală de 1,984 miliarde de euro. În funcție de domeniile de intervenție, lista municipalității ieșene include următoarele proiecte:
II.1. Mobilitate urbană, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului local
1. Proiectul „Reabilitare linie de tramvai Biblioteca Centrală Universitară - Triumf (inclusiv rondul Triumf)” are o valoare estimată de 5,7 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024.
2. Proiectul „Modernizare tramă stradală și realizare pasaj subteran plus relocarea modurilor de transport prin pasajul subteran propus în zona străzilor Anastasie Panu și Palat” are o valoare estimată de 42,6 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.
3. Proiectul „Modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică a tramvaielor - rețele contact - inclusiv stații de redresare” are o valoare estimată de 63,09 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.
4. Proiectul „Modernizare depou de tramvaie Dacia (pentru tramvaie și autobuze electrice)” are o valoare estimată de 26 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024.
5. Proiectul „Construire/extindere linie de tramvai pe traseul rond Ţuţora (Municipiul Iași) – Localitatea Tomeşti – Localitatea Holboca – rond Dancu şi achiziţie de material rulant” are o valoare estimată de 37,12 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.
6. Proiectul „Relocare depouri pentru tramvaie și autobuze plus troleibuze din zonele centrale pe locația fostelor platforme industrială Fortus” are o valoare estimată de 75,87 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.
7. Proiectul „Reţea de troleibuze și achiziţie de mijloace de transport cu autonomie extinsă” presupune înlocuirea autobuzelor cu motorizare Diesel cu troleibuze cu autonomie, construcția infrastructurii specializate pentru troleibuze (rețea fir - contact, cabluri subterane, substații de redresare, stații d încărcare rapidă etc.) și achiziția a 50 de troleibuze cu autonomie (cu lungimea de 12 metri). Valoarea estimată a investiției este de 40,67 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.
8. Proiectul „Extinderea liniei de tramvai în zona Vest a Municipiului Iași și asigurarea legăturii cu comuna Valea Lupului” are o valoare estimată de 25,9 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.
9. Proiectul „Achiziție de tramvaie cu podea joasă (cu lungimea de 30 de metri)” vizează achiziția a 60 de tramvaie și are o valoare estimată de 180 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.
10. Proiectul „Achiziţie de mijloace de transport electrice – Autobuze” (maxim 20 de autobuze), privește achiziția a 20 de autobuze și are o valoare estimată de 10 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024.
11. Proiectul „Extinderea transportului terestru cu trenul metropolitan” presupune construirea/reabilitarea a 21 de stații și construirea unui depou. Traseul avut în vedere are o lungime de 81,3 kilometri, din care 58 de kilometri existenți și 23,3 kilometri nou construiți. Valoarea estimată a investiției este de 1.393,57 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
12. Proiectul „Piste pentru biciclete în Municipiul Iași” (100 kilometri) are o valoare estimată de 7,10 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2026.
13. Proiectul „Fluidizarea traficului din intersecția Podu Roș cu Splai Bahlui Mal Drept și bulevardul Prof. Dr. Doc. Dimitrie Mangeron prin două pasaje supraterane unidirecționale cu o singură bandă” are o valoare estimată de 14,62 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2023.
14. Proiectul „Rută alternativă privind accesul spre oraș din zona Bucium” presupune realizarea unei șosele de 2,83 kilometri (cu câte două benzi pe sens), pe ambele părți fiind prevăzute trotuare pietonale cu lățimea de 1,2 metri (borduri incluse), un pasaj (subteran) de cale ferată și trei poduri. Valoarea estimată a investiției este de 26,12 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
15. Proiectul „Parcări subterane verzi” (UMF, Parc Ciurchi, Rond vechi CUG și Golia – bd. Independenței) are o valoare estimată de 25 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.
16. Proiectul „Extinderea rețelei de Wi-Fi” presupune extinderea rețelei de Wi-Fi în zone în care populația nu-și poate permite abonarea la un furnizor de internet. Valoarea estimată a investiției este de 1 milion de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2021.
17. Proiectul „Iași Mobility” presupune modernizarea și digitalizarea a 370 de stații de autobuz / tramvai / troleibuz și dezvoltarea unei platforme de tip MaaS (Mobility as a Service), care să permită tranziția intermodală a pasagerilor folosind o singură aplicație/un singur punct de interacțiune. Valoarea estimată a investiției este de 37 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
18. Proiectul „Reabilitare Piața Unirii” presupune lucrări pe o suprafață construită de 12.010 metri pătrați (spații pentru activități de recreere și plimbare, spații pentru activități adiacente, sisteme și instalații de natură tehnică, spații publice, spații pentru activități comerciale și expoziționale, spații verzi, mobilier urban etc.). Valoarea estimată a investiției este de 1,27 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.
19. Proiectul „Modernizare și reabilitare esplanada Teatrului Național «Vasile Alecsandri» Iași” presupune demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe moderne, refacerea aleilor, trotuarelor și a sistematizării verticale aferente întregului parc, refacerea integrală a instalațiilor și refacerea integrală a finisajelor. Valoarea estimată a investiției este de 6,04 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.
20. Proiectul „Refuncționalizare si extindere Casa de Cultură a Municipiului Iași «Mihai Ursachi» – «Palatul Poeziei»” presupune, printre altele, extinderea spațiilor de expunere cu până la 350 metri pătrați (inclusiv o cafenea literară), refuncționalizarea sălii de spectacole, realizarea unui amfiteatru al artelor și reamenajarea terasei pentru evenimente culturale cu acces din interior. Valoarea estimată a investiției este de 2,4 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
21. Proiectul „Amenajarea plajei din zona Nicolina” presupune construirea unei clădiri noi - D+P+1E (pentru petrecerea timpului liber), construirea unei clădiri de grupuri sanitare (pentru populația care vine la plajă), amenajarea plajei prin construirea a două piscine exterioare cu apă dulce sau sulfuroasă și dotările aferente, respectiv construirea unui gard nou de împrejmuire a zonei de agrement. Valoarea estimată a investiției este de 4,6 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.
22. Proiectul „Amenajare arhitecturală râu Bahlui” presupune realizarea unei microhidrocentrale, a șase platforme belvedere, patru debarcadere, 12 scări de acces și șapte rampe de acces. Valoarea estimată a investiției este de 13,78 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
23. Proiectul „Modernizarea, extinderea și digitalizarea rețelei de iluminat public în Municipiul Iași” presupune extinderea rețelei de iluminat (7,26 milioane de euro), eficientizarea rețelei prin înlocuirea a 14.700 de corpuri de iluminat (7,14 milioane de euro) și modernizarea rețelei (15,83 milioane de euro). Valoarea estimată a investiției este de 30,23 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
24. Proiectul „Sistem compact de monitorizare a calității aerului în Municipiul Iași” presupune realizarea unui sistem de monitorizare și prognoză care să permită determinarea, prevenirea si diminuarea pericolului de degradare cronică şi accidentală a calității aerului. Valoarea estimată a investiției este de 1,5 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
25. Proiectul „Restaurare și reabilitare Grădină Copou” are o valoare estimată de 5,43 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2024.
26. Proiectul „Crearea de Oaze de verdeață pe domeniul public din Municipiul Iaşi” presupune revitalizarea a 50 de terenuri degradate din Municipiul Iași (cu o suprafață cumulată de 150.000 metri pătrați). Valoarea estimată a investiției este de 13,6 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
II.3. Educație
1. Proiectul „Centrul Regional de Tineret «Regina Maria»” (Sala Polivalentă) are o valoare estimată de 52,58 milioane de euro, anul estimat de finalizare a lucrărilor fiind 2025.
2. Proiectul „Introducerea catalogului electronic și alte servicii educaționale - «Iași Metropolitan School»” presupune construirea unei platforme digitale unice pentru Iași și Zona Metropolitană pentru învățare la distanță, care să asigure învățământul la distanță pentru 500.000 locuitori. Valoarea estimată a investiției este de 15 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
3. Proiectul „Construirea de creșe în Municipiul Iași” presupune realizarea câte unei creșe pe strada Canta, nr. 52, șoseaua Voinești, nr. 26, bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 39 - 45, și aleea Nicolina, nr. 167, respectiv extinderea unui corp al Liceului Teoretic „Miron Costin”. Valoarea estimată a investiției este de 5,87 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2024.
4. Proiectul „Școala Digitală «Miron Costin»” presupune realizarea unei platforme de educație cu resurse la nivel local, metropolitan, regional și național. Valoarea estimată a investiției este de 11,5 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2025.
***
????Pilonul III: Competitivitate economică, digitalizare, capacitate de reziliență
Pentru Pilonul III au fost propuse spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență șapte proiecte, cu o valoarea totală de 110,35 milioane de euro. În funcție de domeniile de intervenție, lista municipalității ieșene include următoarele proiecte:
III.1. Mediul de afaceri/ecosisteme antreprenoriale
1. Proiectul „Centrul Regional de Cercetare pentru Inteligență Artificială” presupune realizarea unui centru (living lab) cu spații de cercetare, laboratoare, spații de producție, spații de testare etc., care vor fi destinate IMM-urilor. Valoarea estimată a investiției este de 10 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
2. Proiectul „Parcul Tehnologic și Industrial pentru Tehnologii Creativ Inteligente” presupune înființarea unui parc tehnologic regional, centrat pe tehnologii inovative, și un centru de transfer tehnologic al acestor tehnologii. Valoarea estimată a investiției este de 25 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
3. Proiectul „Platformă digitală de promovare și comercializare a bunurilor și serviciilor locale «Iași Digital Mall»” presupune realizarea unui marketplace digital de bunuri și servicii care să încurajeze și să faciliteze consumul local și parteneriatele între companiile locale / regionale, prin care peste 1.000 de IMM-uri vor fi sprijinite să își promoveze și vinde produsele. Valoarea estimată a investiției este de 15 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
4. Proiectul „Iași Open Data” presupune realizarea unei platforme de open data. Valoarea estimată a investiției este de 1 milion de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2021.
III.2. Cercetare și inovare
1. Proiectul „Institutul Creierului” presupune realizarea unui institut pentru cercetarea neurologică. Valoarea estimată a investiției este de 48,35 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
III.3. Digitalizarea serviciilor publice educaționale și sanitare și securitate cibernetică
1. Proiectul „Digitalizarea completă a serviciilor publice – «Primărie fără hârtie»” presupune digitalizarea instituțiilor publice (începând cu Primăria Municipiului Iași), realizarea rețelei pentru accesarea bazelor de date reciproce între instituții, precum și definirea și implementarea unor proiecte pentru asigurarea interoperabilității pentru sistemele existente (dezvoltarea unor soluții ETL). Valoarea estimată a investiției este de 10 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2026.
III.4. Creșterea capacității de reziliență
1. Proiectul „VoluntarIS” presupune realizarea unei platforme de management și comunicare a voluntarilor din oraș, înscrierea de voluntari (pe diferite tipuri de abilități și pe zone de acțiune), publicarea proiectelor locale care au nevoie de voluntari (cu cerințe specifice) și afișarea programului pentru situații de urgență a voluntarilor și coordonarea acestora în situații de criză pentru a ajuta comunitatea. Valoarea estimată a investiției este de 1 milion de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2022. 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei