Misteriosul cătun-fortăreață din nordul României. Este vechi de dinaintea întemeierii Moldovei și începe să renască

În județul Botoșani, în coasta unui codru secular, o relicvă a lumii medievale încă supraviețuiește. Este vorba despre un cătun, cu o istorie de cel puțin șase secole, o cetățuie țărănească. Aflat la un pas de dispariție, acest cătun medieval renaște cu ajutorul tinerilor fermieri.

La aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Cristești, la capătul satului Oneaga, se află o veritabilă relicvă vie. Este vorba despre o comunitate cu o vechime de peste șase secole. Unii localnici spun că sunt acolo de când a apărut poporul român. Se numește Palanca și este o lume ascunsă, rămasă ca într-o capsulă a timpului, la un pas de dispariție. Însăși numele cătunului evocă vremuri zbuciumate marcată de invazii și lupta pentru supraviețuire a unui neam de țărani crescători de vite.

Palanca, relicva medievală de la capătul lumii civilizate

De cătunul Palanca nu au auzit decât localnicii din comuna Cristești. Și nu toți. De Palanca cel mai bine știu cei în vârstă și mai ales țăranii care locuiesc în satul Oneaga, ultima frontieră a comunei în fața codrilor seculari care se întind pe toată coamele deluroase de la Vorona la Flămânzi, către Hârlău, prin cinci comune.

Majoritatea sătenilor se arată surprinși când cineva întreabă de Palanca, parcă ar fi un secret doar al lor, fără să se aștepte ca un străin să fi aflat de el. În acest cătun se ajunge pe niște ulițe ocolite, din Oneaga, către drumul care duce la Coșula.

Cei care vor să meargă la Palanca iarna sau în timpul ploilor, prin Oneaga, mai bine fac cale întoarsă. Fără un tractor sau un vehicol 4X4 echipat cu lanțuri nu se poate. Drumul de pământ și pietriș șerpuiește prin văioage, peste podețe și pâraie până la un deal înalt, din coasta codrului.

Secolele au înghițit fortificația de lemn, dar cei mai în vârstă țin minte că se afla undeva în apropierea pădurii, în vârful dealului.

„Acolo era palanca, sus lângă pădure. În cetatea ceia se adunau conducătorii de aici dar mai ales oamenii fugeau de teama năvălitorilor să se apere. De acolo se vedea totul ca-n palmă și orice străjer vedea din timp dacă se apropie cineva”, spune un moș de la o casă din marginea pădurii.

El povestește că Palanca a supraviețuit până astăzi datorită acelei întărituri din lemn și pământ.

„O cetate de pământ și lemn care a salvat viața la mulți. Acolo-și păzeau și avutul și nu se caliceau de tot. Oamenii erau strașnici aici. Când bătea buciumul de alarmă, puneau mâna pe secure și arc, și mai apoi direct în palancă“, adaugă săteanul.

Bătrânii cred că palanca și cătunul erau de dinaintea întemeierii Moldovei.

„Aici ar putea veni tineri, că sunt condiții pentru toți”

După 1990, Palanca a început să devină un loc pustiu, uitat. Bătrânii s-au dus, iar în locul lor nu a mai venit nimeni. Tinerii au fugit de noroaie, sărăcie, lipsă de perspectivă.

„Au fugit unde au văzut cu ochii. Nu sunt locuri de muncă deloc. Utilități deloc. Doar curent electric. Drumurile nu sunt asfaltate. Cine să mai rămână aici la capătul pădurii?”, spune un localnic.

„Au plecat și în străinătate, și în orașe mai mari. Ăștia tineri. Părinții lor s-au dus și totul a rămas de izbeliște“, spune fostul învățător.

În ultimii zece ani, Palanca, un cătun aproape dispărut, a dat primele semne de viață.