O adolescentă din Târgu Frumos s-a înecat din cauza unui urs
Dimensiune font:
O elevă de la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos s-a înecat în lacul de acumulare Frumoasa. Adolescenta s-a speriat de un urs, a fugit şi în alergare s-a dezechilibrat şi a căzut în apă, de la înălţime.
Poliţiştii harghiteni au fost sesizaţi la sfârşitul săptămânii trecute că în Lacul de acumulare Frumoasa pluteşte ceva.
Când echipa operativă a ajuns la faţa locului, persoana în cauză era extrasă din lac şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita efectua manevre de resuscitare, dar care nu au avut succes, fiind declarat decesul.
Reprezentanţii IPJ Harghita au precizat că verificările au stabilit că este vorba de o tânără de 18 ani, din judeţul Iaşi, care se afla cu un grup de persoane în zona împădurită de lângă lac şi care s-ar fi speriat de un urs, a fugit, iar în alergare s-a dezechilibrat şi a căzut în apă.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii acestui tragic eveniment. Laura RADU
Adauga comentariul tau