O premieră la UMF Iași: studenții internaționali sunt reprezentați în Senatul Universitar

studenti-internationali-senatori UMF Iasi

Dimensiune font:

| 28-02-2021 10:11

 

Pentru prima dată, studenții internaționali care studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sunt reprezentați în Senatul Universitar. În urma alegerilor desfășurate online în ianuarie, Camil Bourhila – student în anul IV la Facultatea de Medicină Generală, linia de predare în limba franceză și Anna-Bella Burciu – studentă în anul V la Facultatea de Medicină Generală, linia de predare în limba engleză, au fost desemnați de colegii lor să-i reprezinte în Senatul UMF Iași.
„Suntem o universitate cosmopolită, cu aproape 2500 de studenți internaționali – reprezentând 27% din totalul de studenți, o universitate în care multilingvismul și multiculturalismul și-au pus amprenta și pe activitatea didactică. De aceea am considerat necesar și democratic ca studenții de la liniile de predare în limbile engleză și franceză să-și aibă propriii reprezentanți în Senatul Universității. Nu facem nicio deosebire între studenți, vrem ca studenții internaționali să se integreze cât mai bine în comunitatea noastră academică astfel încât, la sfârșitul anilor de studiu, să fi acumulat atât un bagaj temeinic de cunoștințe, care să-i ajute să devină buni profesioniști, cât și amintiri plăcute și prietenii pe viață. În ultimii ani, Universitatea noastră a făcut pași importanți în procesul de internaționalizare, am încheiat și dezvoltat parteneriate care să-i ajute pe studenții de la liniile de predare în engleză și franceză. De exemplu, anul trecut am fost prima universitate din Europa Centrală și de Est care a semnat un un contract de parteneriat cu UNESS International, în baza căruia studenții noștri francofoni au acces la platforma educațională digitală franceză, care permite pregătirea intensă pentru testele computerizate naționale de clasificare (rezidențiatul francez). De asemenea, am încurajat și ajutat Association des étudiants de médecine générale et dentaire de Iasi (AMSFI) și European Medical Students' Association Iasi (EMSA Iași) – cele două asociații ale studenților internaționali, să se dezvolte, să continue să-și reprezinte colegii și să ducă la îndeplinire cât mai multe proiecte interesante. Schimbarea metodologiei și introducerea acestei prevederi, ca studenții internaționali să fie reprezentați și în Senat, este încă o dovadă că UMF Iași nu este doar un spațiu didactic și de cercetare, ci și o comunitate puternică și unită, în care fiecare voce contează”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Noile schimbări introduse în Metodologia de organizare a alegerilor studenților pentru reprezentare în structurile de conducere ale U.M.F. „Grigore T. Popa” din Iași și pentru desemnarea reprezentanților de an/serie/grupă s-au realizat în urma unui dialog deschis între reprezentanții studenților din Senat, organizațiile studențești, Biroul Senat și Oficiul juridic. Principalele elemente de noutate sunt:
• reprezentarea tuturor nivelurilor de studii (licență, rezidențiat, masterat, doctorat) în structurile de conducere ale universității;
• reprezentarea studenților de la toate liniile de predare (română, engleză și franceză) indiferent de specializare sau programul de studiu în structurile de conducere ale universității;
• reprezentarea celor 6 organizații studențești recunoscute de universitate (SSMI, EMSA, AMSFI, SSS, SSFI, ASB) în consiliile profesorale ale celor patru facultăți.

Ce spun primii „senatori” internaționali
La UMF Iași studiază în acest moment 1021 de studenți la programele de predare în limba engleză (specialitățile Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie, Balneofiziokinetoterapie medicală) și 1189 la cele în limba franceză (specializările Medicină Generală și Medicină Dentară). Pe lângă aceștia, 276 de studenți internaționali studiază la liniile de predare în limba română. Pentru prima dată, interesele acestora vor fi reprezentate în mod direct de colegii lor în Senatul Universitar.
Primii „senatori” internaționali sunt entuziaști și dornici să-și reprezinte cât mai bine colegii. „Este foarte importantă schimbarea care a permis reprezentarea în Senat și a studenților internaționali. Studenții mediciniști la limba engleză sunt peste 1000, și numărul lor crește în fiecare an. Sunt foarte fericită de implicarea colegilor la alegerea în premieră anul acesta; și fără ei știu că nu aș fi putut ajunge să-i reprezint. Am observat cum colegii mei vor să colaboreze în facultate, vor să fie ascultați și vor să participe. Prin alegerea mea o să se poată obține mai multă implicare, care se dorește de mult timp. Reprezentarea în Senat ne permite să fim la curent cu deciziile luate și, în același timp, pot și am obligația și responsabilitatea de a reprezenta interesele întregii comunități de studenți mediciniști de la limba engleză. Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și am încredere ca va fi o colaborare de succes”, a declarat Anna Belle Burciu.
„Este o onoare, dar și o responsabilitate să poți fi primul reprezentant al studenților străini în Senatul Universității. Anul trecut avusesem deja privilegiul de a fi membru invitat al Consiliului Facultății de Medicină. Mi se pare grozav faptul că universitatea integrează pe deplin studenții de la liniile de predare franceză și engleză în structurile de conducere ale universității. Acest lucru arată și mai mult dorința de a implica activ studenții străini în studiile universitare. În calitate de președinte al Asociației Medicale a Studenților Francofoni din Iași (AMSFI) am avut deja ocazia să colaborez pe deplin cu liderii universității noastre care au fost întotdeauna foarte atenți la solicitările noastre, cu o dorință constantă de a permite o bună integrare a studenților. În calitate de reprezentant ales al secției franceze în Senat, voi continua cu colegele mele Carine Ganguin (vicepreședinte medicină dentară a AMSFI și reprezentantă în cadrul Consiliului Facultății de Medicină Dentară) și Hachem Araqi-Houssaini (șeful polului internațional al AMSFI și reprezentant în cadrul Consiliului Facultății de Medicină) pentru a reprezenta cel mai bine studenții și pentru a face ceea ce facem deja de 2 ani, adică colaborăm cu universitatea și participăm la dezvoltarea acesteia. Văd o diferență uriașă față de anul 2017 când am ajuns la Iași. UMF Iași a evoluat enorm, cu o echipă de conducere motivată și hotărâtă de a face din universitatea noastră un exemplu de învățământ superior românesc, fiind mereu în frunte – vezi noua clădire Nicolae Leon sau modernul centru de simulare. Pandemia ne-a schimbat complet comportamentul și a demonstrat astfel importanța colaborării între toți jucătorii din lumea academică, studenți, profesori, conducere... În sfârșit, voi spune că această decizie de a integra pe deplin studenții internaționali nu este o revoluție, ci pur și simplu continuitatea a ceea ce face universitatea de ceva timp, adică să unească întreaga comunitate universitară pentru a reuși”, a subliniat și Camil Bourhila.

Reprezentarea studenților în Senatul UMF „Grigore T. Popa”
Senatul UMF Iași este compus din 75% personal didactic și de cercetare și din 25% reprezentanți ai studenților. La alegerile pentru desemnarea membrilor Senatului Universitar poate candida orice student, indiferent de ciclul de studii, în limitele normei de reprezentare a facultății din care provine. Orice student poate candida și implicit vota doar pe locul distribuit categoriei din care face parte, potrivit următoarei repartiții:
Facultatea de Medicină are 8 locuri pentru reprezentanții studenților în Senat (un loc pentru anii I, II, și III, specializarea Medicină, predare în limba română), 2 locuri pentru anii IV, V și VI (specializarea Medicină, predare în limba română), 1 loc specializarea Medicină, predare în limba engleză (din orice an de studiu), 1 loc specializarea Medicină, predare în limba franceză (din orice an de studiu), 1 loc specializarea Asistență Medicală Generală, 1 loc specializarea Nutriție și Dietetică, 1 loc student doctorand.
Facultatea de Medicină Dentară are 2 locuri pentru reprezentanții studenților în Senat (1 loc specializarea Medicină Dentară, din orice an de studiu și orice limbă de predare) și 1 loc specializarea Tehnică Dentară (din orice an de studiu și orice limbă de predare)
Facultatea de Farmacie are 2 locuri pentru reprezentanții studenților în Senat: 1 loc pentru anii I și II, specializarea Farmacie) și 1 loc pentru anii III, IV și V, specializarea Farmacie.
Facultatea de Bioinginerie Medicală are 1 loc pentru reprezentanții studenților în Senat pentru care poate opta orice student de la ciclul de licență sau master.
 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Luciana Antoci vrea schimbări majore în şcoli
14/09/2025 14:58

* Antoci, noul consilier al premierului, crede că scoala are nevoie de dialog, nu de decizii impuse, iar soluţiile pentru educaţie trebuie adaptate comunităţilor În ultima conferinţă de presă sus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei