Patru ardei iuți și-o legătură de leuștean. Lecția de generozitate din Piața Chirilă

Într-o dimineață de mai, pe când soarele îmbrățișează blând cartierul și oamenii se mișcă grăbit printre tarabe, Piața Chirilă vibrează ca un stup. Un loc viu, cu zumzet de voci, cu pași apăsați, cu sacoșe pline și fețe mirate de prețurile care mai de care mai „premium”. Aici, la colțul dinspre strada principală, un petic de bordură abia își face loc între standurile cu prețuri scrise cu markere lucioase și cuvinte pompoase. E un colț simplu, cu o față bătrână, învelită într-o basma de demult și cu mâini muncite, noduroase, care așază cu grijă câteva legături de verdețuri și câțiva ardei iuți, ca niște semne de exclamare într-un tablou cu miros de pământ umed. Când te apropii, nu te strigă. Nu-ți promite „proaspăt de azi dimineață” și nu îți împinge marfa sub nas. Se uită în ochii tăi și zâmbește. O blândețe ca o pâine caldă se revarsă peste sacoșa ei din care speră să câștige traiul pentru o zi. „Vrei verdețuri? Un leu legătura. Văd că te uiți și la ardei. Ia, mamă. Nu-ți iau bani. Sunt de la mine din grădină. Ai spus că vrei ciorbă, nu?”, îmi zice, și-mi pune în palmă patru ardei iuți și o legătură parfumată de leuștean. Îi dau banii, dar nu-i ia pe toți. „Ajunge că mi-ai vorbit frumos.”

Câțiva metri mai încolo, lumea pare făcută din alt material. Taraba rebranduită e plină-ochi cu legume din import și etichete strălucitoare. Patroana, cu telefonul lipit de obraz, ridică tonul și cheamă cumpăratorii. „Chiar nu vreți nimic? Avem de toate”. Cuvinte grele, tonuri ridicate, priviri ascuțite. Aici, concurența nu e despre produs, ci despre teritoriu și despre ego.

Clipele se scurg diferit între aceste două lumi. La colțul bătrânei, timpul are răbdare, cumpărătorii stau la povești, iar cumpărăturile se încheie cu binecuvântări. La cealaltă, totul e calculat: gramaj, marjă de profit, „branding rural de oraș”.

Și-atunci te întrebi: ce înseamnă cu adevărat să vinzi? Ce înseamnă „marketing”?

Căci în ochii acelei bătrâne, marketingul nu înseamnă reclame agresive, ci recunoștință. Nu fidelizare prin reduceri, ci prin recunoaștere umană. Nu înseamnă „piață de desfacere”, ci „loc de întâlnire”.

Patru ardei iuți și o legătură de leuștean nu schimbă economia pieței, dar pot schimba economia sufletului. Iar Piața Chirilă rămâne astfel un teatru de contrasturi – între preț și valoare, între branding și simplitate, între lăcomie și dăruire.

Cei care au primit darul n-o vor uita. Nu pentru că a fost gratis, ci pentru că a fost cald. O emoție, nu o promoție.

Și poate, într-o zi, când vom avea din nou legătura pierdută cu bunul-simț, vom ști cui să mulțumim.

În fiecare piață din Iași se vând roșii, verdețuri și iluzii. Dar printre ele mai cresc și flori rare – bunătatea, firescul, gestul mic care spune tot. Ai grijă să nu le treci cu vederea.

Maura ANGHEL